Lucian Mandruta foloseste un eufemism: in loc sa spuna, simplu si clar, ca Dumnezeu nu exista, el ne spune ca "nu sarbatoreste Craciunul". Daca ar face-o, n-ar mai fi, macar in zilele Craciunului, copii care mor in spital, atat de multe accidente, n-ar fi atat de multi oameni saraci care nu-si permit macar strictul necesar, n-ar fi atat de multi sarmani fara adapost, n-ar fi atatea trimiteri in somaj.
Argumentul obisnuit al ateilor este ca, daca Dumnezeu ar exista, atunci nu ar permite sa existe atata rau. In acest articol insa, ideea este un pic contextualizata: de Craciun lucrurile ar trebui sa fie, macar putin, altfel. Aceasta sarbatoare, pe care Dumnezeu vine sa o aduca oamenilor, ar trebui sa schimbe ceea ce se intampla cu noi, binele sa predomine asupra raului, ceea ce e pozitiv sa prevaleze. Este o idee nobila: daca e cu adevarat o sarbatoare, atunci Dumnezeu ar trebui sa faca un arminstitiu pe durata ei, sa intrerupa monotonia exasperanta a raului care se repeta zi de zi. Oare nu asta asteptam si noi, cu totii: o minune care sa faca sa biruie peste conditiile precare ale existentei terestre?
Lucian Mandruta este atat de sigur de raspunsul la intrebarile lui incat nici macar nu mai cauta sa afle ce se intampla de fapt. Daca s-ar uita in statistici, poate ar fi un pic uimit sa vada ca, intr-adevar, de Craciun mor mai putini copii, sunt mai putine accidente grave, iar tot ce e rau parca isi ia o scurta pauza, atat de scurta ca trece nebagata deloc in seama. Ar schimba insa constatarea ca de Craciun se intampla mai putine nenorociri decat in restul timpului, in mod fundamental problema? Cu siguranta ca nu! Aceasta cerinta e din specia acelora pe care le pretindeau fariseii Mantuitorului: Fa-ne o minune aici, pe loc, ca sa ne demonstrezi cine esti si ce poti sa faci, si vom crede in Tine! Hristos insa nu raspunde la asemena santaje, oricat de mult am vrea noi sa o faca. Putem sa alegem sa credem sau sa nu credem, nu putem insa sa il somam sa raspunda prompt cererilor noastre, oricat ar fi ele de insetate de miraculos.
Apoi Lucian Mindruta ne mai spune ceva interesant: iarasi nu zice ca Dumnezeu nu exista, dar spune ca nu-i pasa de oameni, ca El nu stie cum e sa traiesti pe pamant si sa te lovesti de tot ceea ce este pamantesc. Si-l imagineaza cumva abstras, undeva in cerurile inalte, nemuritor si rece, neparticipand si nepasandu-i de viata si de durerile oamenilor. Dar e tocmai pe dos! Craciunul e sarbatoarea inomenirii. E exact despre un Dumnezeu care se face om, in toate asemenea noua, afara de pacat, pentru a sti cum e sa fii om, pentru a trai si, mai ales pentru a suferi la fel ca noi si chiar mult mai mult ca noi, infinit mai mult ca noi. Suferinta noastra are o explicatie in pacatosenia noastra, a Lui insa nu. Dumnezeu vine alaturi de noi, devine unul dintre noi pentru ca noi sa fim alaturi de El.
Intr-adevar, intruparea lui Dumnezeu nu anuleaza boala, accidentele, saracia, foamea, suferinta, nu desfiinteaza nici moartea, principalul nostru dusman, cauza- ni se pare noua- a nefericirii noastre. Lucrurile stau, aparent, la fel ca inainte, si atunci de ce am mai face efortul de a crede in ceva sau cineva care, acolo sus, ne iubeste? Raspunsul vine doar prin intelegerea pe care o ofera credinta in Dumnezeu: suferinta nu dispare, dar capata un sens.
Mindruta spune ca oamenii se fac pe ei dumnezei. Aici are dreptate, numai ca gresesete drumul. Facandu-se pe sine dumnezei, de fapt uzurpa un loc care nu li se cuvine, se suie pe un tron care nu e al lor, se auto-idolatrizeaza. Din aceasta (im)postura sigur ca cerem socoteala oricui, inclusiv lui Dumnezeu pentru ceea ce nu ne convine: munca multa si inutila, necazuri, accidente, boli. Nu meritam o asemenea soarta cruda, dar ne resemnam cu ea ca n-avem incotro, ne mai gasim doar o palida alinare intr-o bere, sau mai multe, baute seara, dupa o zi chinuitoare la serviciu.
Oamenii nu se fac de la sine dumnezei, asa cum vrem, si cum procedam, de fapt, majoritatea dintre noi. Dar putem deveni dumnezei prin raspunsul dat la chemarea Dumnezeuelui celui adevarat, tocmai Cel pe care il asteptam sa vina acum printre noi. Aceasta sarbatoare este despre om, dar despre acel om care e Dumnezeu si s-a facut om pentru noi. Apoi este si despre raspunsul pe care noi, ceilalti oameni, avem sa-l dam la chemarea pe care ne-o adreseaza. Dumnezeu vine pe pamant ca sa traieasca viata noastra. Noi insa vrem sa mai traim viata Lui?
Paul Curca