Despre necesitatea întocmirii repertoriilor arheologice judeţene aproape că nu mai trebuie scris nimic; orice arheolog, muzeograf, cercetător, care lucrează în domeniu sau oricine a cochetat, cel puţin, cu disciplina arheologiei, cu munca de muzeu, este conştient că o asemenea întreprindere este cu adevărat necesară. De la interesul comunităţilor locale pentru valorificarea patrimoniului cultural, până la grija forurilor ministeriale de la Bucureşti pentru repertorierea generală, la scara întregii ţări, a tuturor siturilor arheologice, există o multitudine de motive, care justifică elaborarea unor asemenea lucrări de anvergură. Dacă aruncăm o privire rapidă asupra repertoriilor naţionale, observăm că cel dintâi publicat a fost primul repertoriu al judeţului Botoşani (1976), iar cel mai recent aparţine domnului dr. Carol Kacsó – Repertoriul arheologic al judeţului Maramureş (2011); între acestea se intercalează repertoriile judeţelor Iaşi (1984), Cluj (1992), Alba (1995), Mureş (1995), Braşov (1996), Covasna (1998), Harghita (2000), Sibiu (2003), Sălaj (2010) şi Hunedoara (2005).
Personalitatea ştiinţifică a domnului dr. Octavian Liviu Şovan este una deosebit de proeminentă şi perfect conturată în ansamblul arheologiei româneşti din ultimii 40 de ani. Produs al şcolii arheologice ieşene (a studiat şi colaborat cu M. Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Gostar, Dinu Marin, Dan Gh. Teodor, V. Chirica, V. Spinei, I. Ioniţă), deci cu rădăcini adânci în Universitate şi Institutul de Arheologie, domnia sa este autorul a numeroase studii, articole, note, rapoarte de săpătură şi volume, de autor sau în colaborare, opera sa fundamentală rămânând valorificarea propriilor cercetări din situl Sântana de Mureş-Cernjachov de la Mihălăşeni, jud. Botoşani, care a văzut lumina tiparului în anul 2005.
Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, demers deosebit de pretenţios, migălos şi cronofag, apărut sub egida Muzeului Judeţean Botoşani, Institutului Naţional al Patrimoniului (Bucureşti) şi Direcţiei pentru Cultură Botoşani, a văzut lumina tiparului în cadrul tinerei colecţii Bibliotheca Archaeologica "Hierasus" Monographica, reprezentând apariţia cu numărul IV din această serie.
După mai multe tentative şi lupte pe "baricadele sistemului", domnul dr. O. L. Şovan a reuşit, cu sprijinul domnului Bogdan Şandric, analist-arheolog şi specialist în GIS din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului din Bucureşti, să câştige bătălia. Astfel, proiectul editorial a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, prin intermediul căreia s-au obţinut resursele financiare care au permis tipărirea volumului, la un preţ absolut insignifiant (8,28 lei).
Repertoriul Arheologic al Judeţului Botoşani se deschide printr-un Cuvânt înainte (p. 1-2), semnat de prof. univ. dr. Vasile Chirica, una dintre marile personalităţi ale arheologiei româneşti, reputat specialist al timpurilor străvechi din spaţiul sud-est european, cu "antecedente" remarcabile, pe linia scrierii unor repertorii arheologice de calibru, premiate şi recunoscute pentru faptul că au deschis calea întocmirii unor repertorii arheologice în ţara noastră. Este vorba, în ordine cronologică, despre Repertoriul Arheologic al Judeţului Botoşani (1976), autori: Alexandru Păunescu, Paul Şadurschi, Vasile Chirica, precum şi de Repertoriul Arheologic al Judeţului Iaşi (1984), autori: Vasile Chirica şi Marcel Tanasachi. Argumentând cu pertinenţă, distinsul arheolog ieşean accentuează necesitatea întocmirii noului repertoriu al judeţului Botoşani, care ar trebui să aibă menirea de a desăvârşi etapa de cercetare 1976, anul apariţiei celui dintâi repertoriu. Natura a fost darnică cu spaţiul locuit de comunităţile umane în Câmpia Jijiei, care este suprapusă, administrativ vorbind, de judeţul Botoşani. De aceea, aici, cercetările începute încă din veacul al XIX-lea, unele semnalate şi de Alexandru Odobescu (din vremea celebrului Chestionar – 1871), au evidenţiat şi detaliat o remarcabilă continuitate de locuire, din timpurile cele mai vechi, până în pragul modernităţii, continuitate definită de o unicitate aparte. Aici se întâlnesc, aşa cum aminteşte dr. Vasile Chirica, vestigii paleolitice, tumuli, valuri de pământ – Valul lui Traian), nenumărate monumente arheologice aparţinând culturilor Precucuteni, Cucuteni şi Noua, fortificaţii datând din diverse epoci istorice, vestigii din perioada migraţiilor, a "mileniului întunecat" şi medievale. Probabil că nimeni nu o putea spune mai nimerit, decât a făcut-o Vasile Chirica: "… spaţiul geografic al judeţului Botoşani se constituie ca un adevărat muzeu în aer liber".
.jpg)
În Introducere (p. 3-8), autorul, dr. Octavian Liviu Şovan, arheolog în cadrul Direcţiei pentru Cultură Botoşani, prezintă, în cadrul unui excurs atent ales, necesitatea, etapele, istoricul cercetărilor arheologice din perimetrul administrativ Botoşani (judeţ înfiinţat prin împărţirea Regiunii Suceava în judeţele Suceava şi Botoşani în urma reformei administrative din anul 1968), dificultăţile, aşteptările, rezultatele proiectate în cadrul construcţiei ştiinţifice Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani. Sunt amintite frumoasele realizări ale marilor pasionaţi Neculai şi Emilia Zaharia şi a regretatului academician Mircea Petrescu-Dîmboviţa, cei care au schiţat, prin tipărirea, în anul 1970, primul repertoriu arheologic al Moldovei – cunoscuta contribuţie Aşezări din Moldova). Paradoxal, măsurile "punitive", de autofinanţare din anii comunismului (1981), care au afectat grav destinele multor muzeografi, cercetători, restauratori, conservatori, au fost benefice pentru cercetarea de teren din judeţul Botoşani. Domnul dr. O. L. Şovan, un luptător care nu s-a lăsat copleşit de tarele "sistemului", a avut o contribuţie remarcabilă, prin găsirea unei modalităţi de finanţare în baza săpăturilor de salvare arheologică, plata fiind efectuată de fosta I.E.E.L.I.F. – Botoşani (având ca obiect de activitate îmbunătăţirile financiare), care a alocat sume considerabile. Astfel se explică faptul că în judeţul Botoşani au existat, în acei ani, zeci de şantiere arheologice, în cadrul cărora s-au implicat arheologi de renume: Alexandru Păunescu, Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Adrian şi Maria Florescu, Neculai şi Emilia Zaharia, Dan Gh. Teodor şi Silvia Teodor, Victor Spinei, Vasile Chirica, Maria Bitiri, Mihalache Brudiu, Nicolae Ursulescu, Lidia Dascălu, Dinu Marin, Ion Ioniţă, O. L. Şovan, Anton Niţu, Paul Şadurschi, Constantin Iconomu, Constantin Asăvoaie, Maria Diaconescu, Rodica Popovici, Emil Moscalu, Florentin Burtănescu şi mulţi, mulţi alţii. Menţionăm că iniţiativa a fost preluată la nivelul întregii reţele muzeale din România.Autorul scrie şi despre importanţa cercetărilor mai recente, de după 1989, trecând în revistă atât realizările în ceea ce priveşte domeniul arheologiei medievale, cât şi legislaţia apărută din 2000 încoace, punctând ca atare golurile legislative şi punctele forte, măsurile ce trebuiau a fi luate în cadrul instituţiei pe care o reprezenta – Direcţia pentru Cultură Botoşani.
Paragrafe aparte privesc modelul de fişă ales de autor pentru acest repertoriu; se arată faptul că ar fi fost imposibilă o detaliere mai mare a descoperirilor arheologice (după unii specialişti, poate nu tocmai modul cel mai fericit), optându-se pentru fişe algoritmizate simplificate, dar care să ofere datele fundamentale unei reperări şi înregistrări corecte a siturilor; chiar dacă nu toate siturile arheologice din judeţ au putut fi verificate în teren, în ciuda eforturilor depuse de arheologi prin efectuarea a repetate periegheze şi informări bibliografice, totuşi, datele strânse sunt de o mare valoare ştiinţifică şi administrativă. În ceea ce priveşte judecarea cultural-cronologică a descoperirilor, s-a utilizat recentul Tratat de Istoria Românilor (cele două ediţii – 2001, 2010), totodată fiind consultaţi cercetători de prestigiu, precum: Dan Gh. Teodor, Victor Spinei, Vasile Chirica, Nicolae Ursulescu, Mircea Ignat şi Mihalache Brudiu, care, prin sfaturile lor, au asigurat creionarea unei periodizări, de altfel pe larg explicate în acest capitol introductiv (p. 6-7). Toate acestea permit, în opinia autorului, pe ansamblu, buna cunoaştere a descoperirilor arheologice şi înregistrarea lor sub pavăza legii, atâta vreme cât sunt definite şi delimitate în cadrul RAN şi LMI.
Urmează capitolul Istoria proiectului "Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani" (p. 9-16), semnat de domnul Bogdan Şandric, unul dintre cei mai avizaţi specialişti GIS de la noi. Echilibrat, concis şi explicit, textul este mai mult decât lămuritor în privinţa intenţiilor, dar, mai ales, a necesităţii elaborării unei asemenea lucrări, ce impunea, de la bun început, nu doar un volum imens de muncă de teren din partea arheologilor, ci şi de birou, dacă avem în vedere complexitatea, minuţiozitatea "despicării" şi înţelegerii informaţiilor arheologice, care trebuiau să fie corelate cu datele de geografie spaţială. Aşa este, semnatarul capitolului a surprins, cât se poate de limpede, fapt ce s-a confirmat şi în timpul lecturării noastre a volumului, că necesitatea apariţiei noului repertoriu a fost, mai curând, una administrativă. Trăim într-o epocă aflată într-o permanentă mişcare, rotire, există proiecte ce trebuie rapid implementate, construcţii ce nu pot aştepta, de aceea, descoperirea, cartarea, cuantificarea şi algoritmizarea cvasiexhaustivă a siturilor arheologice e absolut necesară, pentru a putea fi protejate. Având o privire generală corectă asupra Repertoriului Arheologic Naţional, Bogdan Şandric a înţeles că siturile arheologice trebuie verificate şi amplasate precis din punct de vedere spaţial, localizarea şi determinarea cu acurateţe a coordonatelor geografice fiind o preocupare de bază a acestuia, pe parcursul elaborării repertoriului. Domnia sa explică perfect instrumentele de lucru, hărţile topografice şi satelitare, ortofotoplanurile, sistemul GIS utilizat, dar şi rezultatele obţinute. Totul a durat nu mai puţin de patru ani, între 2008-2012, fiind necesar efortul unei întregi echipe, care s-a ocupat cu delimitarea siturilor arheologice şi digitalizarea informaţiilor, rezultatele fiind concretizate prin: hărţi 2D, harta interactivă, care poate fi procesată pe computerul fiecărei persoane cu minime abilităţi în cunoscutul program ArcGIS şi harta interactivă on-line, parte integrantă a aceluiaşi complex proiect GIS, toate acestea având menirea de a simplifica şi ajuta la cunoaşterea detaliilor specifice delimitării şi poziţionării siturilor arheologice menţionate în textul repertoriului. Lucrul utilizatorilor cu harta este mult uşurat şi de prezenţa unor ghiduri de utilizare, aflate pe cd-ul care însoţeşte volumul.
Corpusul descoperirilor (p. 17-482) reprezintă partea masivă a volumului. Aici regăsim, organizate după un algoritm prestabilit – pe comune, alfabetic, siturile arheologice cunoscute la această dată de autor, după cum urmează: localitatea, codul RAN, codul LMI, punctul/toponimul, parcela cadastrală, latitudinea şi longitudinea, observaţii (de genul intra- sau extravilan), reperele, starea de conservare a sitului, factorii de risc (naturali, antropici), anul descoperirii, numele descoperitorului, tipul cercetării (ex. periegheză, sistematică), descoperiri (organizate într-un tabel, cuprinzând tipul descoperirii, perioada, cultura, faza culturală).
Urmează Bibliografie (p. 483-498), consistentă, conţinând un număr de peste 360 de titluri; lucrarea se încheie cu Lista prescurtărilor (p. 499).
Fără îndoială că în analiza acestei lucrări nu putem fi decât subiectivi; copilăria şi adolescenţa noastră s-au petrecut în mare parte pe malurile Başeului şi Prutului, la Suharău, Alba şi Darabani. Este suficient să amintim faptul că regretatul arheolog Paul Şadurschi a cercetat, în satul Suharău, în punctul nr. 7 – Ruginosul, un sit arheologic aflat în apropierea gospodăriei bunicilor. Analizând această voluminoasă producţie ştiinţifică şi, mai ales, maniera în care a fost concepută, putem afirma, fără greşeală, că ne aflăm în faţa unui unicum în arheologia românească, prin urmare, înainte de a începe orice critică, el trebuie înţeles. Remarcăm faptul că, pentru prima dată, se utilizează poziţionarea în funcţie de aplicaţia GIS, a siturilor arheologice; ideea, binevenită de altfel, de a oferi date despre parcelele cadastrale este şi ea o premieră, la fel ca detalierea factorilor degradanţi ai siturilor arheologice. De aceea, din punctul de vedere al administrării şi protejării patrimoniului imobil, lucrurile stau bine, oferindu-se un instrument de lucru corect întocmit şi care serveşte interesele statului român, reprezentat, în unităţile administrative (judeţe), de Direcţiile pentru Cultură. Poate că ar fi util şi un al doilea volum, în care să fie prezentate cât mai multe desene, fotografii, planşe, ale unor obiecte descoperite în siturile arheologice sau cu obiecte "de efect", care să ajute pe arheologi în aprofundarea unei imagini mai clare asupra unor secvenţe de locuire în funcţie de anumite criterii. Într-adevăr, această observaţie este justă, dar, având în vedere scopul prezentului repertoriu, care de la bun început a fost programat a fi altceva decât repertoriile arheologice clasice, credem că nu poate constitui neapărat o greşeală sau o scăpare. În orice caz, bogata şi variata bibliografie invocată de autor reprezintă un sprijin destul de consistent; în baza literaturii, cititorii pot realiza trimiteri la articole şi volume consistente, în care sunt de multe ori prezentate mai mult decât suficient şi detaliat, mare parte dintre punctele arheologice inventariate în corpusul descoperirilor. Oricum, lipsa ilustraţiei arheologice nu reprezintă un obstacol de netrecut, acest lucru poate fi completat şi valorificat într-un mod superior în viitor, poate chiar de către domnul dr. O. L. Şovan sau de către colegii arheologi de la Botoşani. Chiar dacă nu împărtăşim, în totalitate, periodizarea / cronologia utilizată aici, la care s-a făcut raportarea descoperirilor din repertoriu, suntem de părere că vestigiile sunt bine "fixate", orice specialist indiferent de opiniile sale înţelegând perfect locul monumentelor / siturilor arheologice în cadrul mai larg al istoriei meleagurilor botoşănene.
Judeţul Botoşani beneficiază, în acest moment, de un repertoriu arheologic unic, diferit de cele cu care am fost obişnuiţi până acum. Esenţa sa este aceea de a deservi, în primul rând, interesele statului român, ca manager al patrimoniului arheologic mobil şi imobil, de conservator şi valorificator, prin Direcţiile Judeţene pentru Cultură, prin Muzeele şi specialiştii săi. Efortul deosebit depus de dr. Octavian Liviu Şovan şi de colaboratorii domniei sale trebuie respectat, înţeles, continuat şi sporit, în virtutea aceluiaşi interes public. Nu putem decât să felicităm echipa dar şi să regretăm faptul că, din păcate, pentru alte judeţe, cu număr mai mare de arheologi şi cu resurse financiare consistente, nu s-au scris repertorii arheologice, deşi aceasta este una dintre misiunile sacre ale carierei unui arheolog şi a instituţiilor publice de profil.
dr. Bogdan Petru Niculică
(Muzeul Bucovinei Suceava)