Noaptea de Sânziene: "Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună" VIDEO

Sanzienele sunt sarbatorite pe 24 iunie, ziua in care se face pomenirea nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta si sub denumirea de "Cap de vara", pentru ca acum soarele ajunge la apogeu.

Noaptea de Sânziene: "Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună" VIDEO

Potrivit traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile, tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.

In ajunul Sanzienelor, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe camp flori de sanziene si impleteau cununi pe care le aruncau peste case. Daca acestea se agatau de horn, era semn ca se apropie cununia. Cei in varsta aruncau coronite peste casa, pentru a afla cand vor muri. Se credea ca atunci cand coronita va cadea de pe acoperis, moartea este aproape.

Tot in noaptea de Sanziene, fetele isi puneau sub perna flori de sanziene pentru a-si visa ursitul. In unele zone ale tarii, fetele agatau coronitele in diferite locuri si daca a doua zi le gaseau pline de roua, era semn ca se vor marita in vara care urma sa inceapa. Exista si obiceiul ca florile impletite in cununi sa fie duse in ocolul vitelor, unde, cu ochii inchisi, sa fie date spre mancare vitelor. Se credea ca dupa cum va arata vita venita sa manance cununa, asa va fi si viitorul sot!

In noaptea de Sanziene, flacaii aprindeau focuri, invarteau faclii si strigau: "Du-te soare, vino luna,/ Sanzienele imbuna, Sa le creasca floarea-floare,/ galbena, mirositoare, Fetele sa o adune, sa le aseze in cunune, Sa le prinda-n palarie,/ struturi pentru cununie, Boabele sa le rasteasca,/ pana-n toamna sa nunteasca".

Gospodarii puneau in seara din ajunul sarbatorii nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, flori de Sanziene la coltul casei dinspre rasarit. Daca in urmatoarea zi gaseau in coronite par de la animale, era semn ca vor avea parte de un an sanatos si roditor pentru animale.

Batranele satului adunau in zorii zilei de 24 iuni, din locuri necalcate, roua Sanzienelor. La intoarcerea spre casa, daca nu vorbeau si nu intalneau pe nimeni, puteau oferi roua ca leac pentru sanatate si dragoste.

Numele de Sanziene desemneaza pe de o parte zanele bune, dar si florile galbene ce infloresc in preajma zilei de 24 iunie.

Sanzienele ca zane, pot fi aducatoare de rele daca oamenii lucreaza in ziua de 24 iunie. Daca nu sunt cinstite, starnesc vijelii si lasa campul fara rod si florile fara leac.

Florile de culoare galbena - sanzienele, erau considerate a fi plante de leac. In vechime, ele erau vandute cu usurinta pe 24 iunie. Cei care vindeau flori strigau in aceasta zi: "Ia sanzienele, sunt bune de leac, aduc noroc!" sau "Apara de toate relele, de toate bolile!".

Sanziana, planta erbacee din familia Rubiaceae, are doua denumiri zonale: sanziana (Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramures, nordul Moldovei) si dragaica (Dobrogea, Moldova de sud si centrala, Muntenia).

crestinortodox.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce s-a întâmplat cu Ayan după ce a fost găsit. ”A vorbit tot drumul, spunea că a văzut un lup…”

astăzi, 07:38
894

Băiețelul era sprijinit de un copac, epuizat și speriat, în apropierea unei lăcaș de cult, la câțiva kilometri de locul în care fusese văzut ultima dată.Copilul a fost ur...

Doliu în mediul academic, s-a stins un profesor care a pregătit studenți și la Botoșani!

astăzi, 07:10
523

Din rândul universitarilor de la departamentul de Căi de Comunicații și Fundații de la Facultatea de Construcții și Instalații, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Ia...

Calendar ortodox: Îi cinstim pe Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sfântul Mucenic Marian diaconul (Zi aliturgică. Canonul Mare)

astăzi, 07:00
28

Sfântul Hrisant († 283) era din Egipt, dar s-a mutat la Roma împreună cu tatăl său, Polemon, care era păgân. După ce a învăţat toată filosofia păgână, Hr...