Nicolae TURTUREANU: Povestea unei cărţi... cu 27 de autori

Nicolae TURTUREANU: Povestea unei cărţi... cu 27 de autori

NICOLAE TURTUREANU

Despre Cartea Jijiei am mai scris, atât eu cât, mai ales, iniţiatorul şi principalul animator al proiectului, Adrian Neculau, despre care nici acum, la 7 luni de la trecerea sa la cele veşnice, nu-mi vine a crede că nu mai e lângă noi... Mereu mă aştept să-mi trimită un mesaj sau să mă sune, interpelându-mă, cu vocea lui ataşantă, mai mereu optimistă şi jucat moldovenească: "Neculai...". În ultimele luni dinaintea bruştei, neaşteptatei sale căderi, aproape toate gândurile şi eforturile noastre aveau ca loc geometric Cartea Jijiei, povestea acestui râu şi a oamenilor săi, la care lucram de vreo trei ani şi se părea că nu-i mai dăm de capăt.

Proiectul a fost luat şi-n serios, dar şi, cât de cât, peste picior, sau ignorat de unii care nu-şi imaginau ce s-ar putea spune despre această prăpădită vale a Jijiei... Or, ideea psihosociologului Adrian Neculau a fost asta: de a demonstra că şi-n locurile unde se crede că nu s-a întâmplat nimic – sau tocmai acolo – se-ntâmplă ceva... Pentru Adrian, ca şi pentru mine – care ne-am născut, am crescut, am trăit sau am revenit deseori, mai ales cu gândul – în satul de baştină, Jijia, tot acest areal sunt cele mai frumoase locuri din lume. Chiar aşa am scris – în cartea pe care o vom lansa în curând.

În zilele noastre bune, după ce Adrian Neculau şi cu mine am desenat, oarecum, conturul cărţii, am început a căuta oameni de seamă, "personalităţi ridicate din sate unde nu se întâmplă nimic, locuri uitate, periferie a civilizaţiei moderne din care au ţâşnit însă identităţi efervescente", cum le defineşte Adrian, în chiar prima frază a Cărţii... Am luat-o, ca nişte exploratori, de la izvoare spre vărsare.

Lângă Dorohoi, la Vârful Câmpului şi al ştiinţei istorice, am descoperit chipul de efigie romană al lui Alexandru Zub, academicianul care a făcut şcoală, inclusiv concentraţională... Greu de atras în mărturii despre acele cumplite vremuri, a acceptat, totuşi, a-şi întoarce gândul şi emoţia (reţinută) spre fericitele vremuri ale copilăriei sau spre ctitorii culturale emblematice.

Printr-un Dorohoi pe unde Jijia o poţi păşi cu piciorul a deambulat (e verbul lui preferat) picto-scriptorul Val Gheorghiu - a cărui siluetă abia de-o zărim acum prin oraş – şi s-a aciuat un alt picto-sculptor, Aurelian Antal, transhumat din Transilvanii împădurite etnic şi devenit cetăţean de onoare al oraşului muzicalizat de Enescu, spălat în culorile de apă ale unui Ion Murariu şi cristalizat de meşterii suflători în buciume de siliciu...

Mai la vale, dintr-un sat cu nume domnesc – Vorniceni – a ajuns pe Sena (dar s-a şi întors) remarcabilul profesor-jurist Octavian Ionescu, ctitor de biserică în comunanatală, monograf şi memorialist "cu satul în glas", valorizat exemplar, nu de mult, în "Cronica veche", de Alexandru Zub. Tatălui i-a urmat, pe acelaşi traseu, fiica, Marina Mureşanu Ionescu, francofilă infatigabilă la, deopotrivă, Universitatea "Cuza" şi la varii universităţi hexagonale.

Cam la jumătatea distanţei între izvoarele jijiene şi disiparea în apele Prutului se află Ungurenii lui Adrian Neculau, verigă, acesta, dintr-o brăţară de aur a unor învăţători-luminatori ai satelor, având în plus vocaţia recuperării a ceea ce înseamnă – sau ar trebui să însemne – civilizaţia rurală. Tot de acolo a pornit un Dumitru Murariu, director general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti, un om care a făcut explorări în toată lumea ex/centrică, ajungând prin locuri pe unde n-au ajuns nici cei de la "National Geographic"... Două specii noi, descoperite în astfel de expediţii, poartă numele său.

"Ungurean" este şi venerabilul prof.dr. Mircea Rusu (Micki, între amici), ctitorul şi animatorul Policlinicii de stomatologie infantilă de pe strada Lăpuşneanu. De neamul Isăceştilor, aşezaţi şi ei în ţinutul Ungurenilor, dar cu arborescenţe ce duc până la Ipoteştii eminescieni şi vai! până la demolarea dintâi a casei din "natala vâlcioară", dă samă un urmaş al urmaşilor, istoricul-muzeograf Iulian Pruteanu-Isăcescu. Tot un istoric – cel mai tânăr din echipă – Adrian Viţalaru (de loc din Ştiubienii lui... Dorin Popa) desfăşoară, cu acribie ştiinţifică, Istoria aşezărilor de pe Jijia.  Ajungem astfel, pe râu în jos, la Iacobeni-Dîngenii mei, ai actorului-regizorului tehnic Constantin Adam (singurul deţinător, la Teatrul "M. Eminescu" din Botoşani, al Premiului UNITER!), ai geografului-literat Octavian Groza (profesor, deopotrivă, la Iaşi şi la Paris), ai profesorului de istorie Traian D. Lazăr (autor, între altele, al unei cărţi recent apărute despre Viaţa Regelui Mihai). Şi toţi aceştia – dimpreună cu mine – ridicaţi la rangul de cetăţeni de onoare ai comunei Dîngeni...

Chemarea spaţiului fondator – generic sub care Adrian Neculau şi-a pus propria "poveste", dar care se răsfrânge asupra întregii Cărţi... – i-a provocat, din Truşeşti şi din Todireni (comune la fel de... jijiene), pe fizicianul ieşean Mihai Toma, pe profesoara şi poetesa Maria Baciu (colega noastră de Litere), pe reporterul (aflat în plină ebuliţie) Viorel Ilişoi. Şi uite-aşa, din gară-n gară, şi din bulboană-n bulboană, ajungem la Andrieşeni, de unde s-au săltat şi s-au şi fortificat (în cetăţi ale ştiinţei istorico-politice) fraţii Gheorghe şi Dumitru Iacob. Lor, după nume, le-ar fi stat bine să fie din... Iacobeni, dar dă!, nu-i cum vrea omu’... În timp ce Gheorghe purcede la o veritabilă cronică de familie, cu Dumitru intrăm în mitologie, el aducând, de la lumeadunate şi, în mare măsură, de el inventate, sau doar coagulate, poveşti şi "istorii" ale unei Jijii fabuloase, din vremi când se potcovea puricele cu nouă ocale de fier (dar de unde fier?!), ori mai dincoace, când prindeau rădăcini cumanii şi năvăleau (desigur!) tătarii... Este, aceasta, realmente, o poveste fascinantă... Tot în mitologie – dar a copilăriei şi adolescenţei – ne scufundăm dimpreună cu Liviu Antonesei (născut/copilărit la Vlădeni – dacă nu ştiaţi), cu Alina Scarlat (doctoranta de la Paris, a cărei poveste este intens dramatică), cu Alecsandru Dumitra-Şerbănescu (venetic muntean, care a făcut o veritabilă Şcoală de teatru pentru copii la Vlădeni), cu Mihai Dorin, tomeştianul care încearcă să prindă – şi chiar reuşeşte – Duhul apelor  Jijiei (că peşti, e mai greu...).

Amestec inextricabil de geografie, istorie, mitologie, Cartea Jijiei este, în totul, povestea unor locuri şi a unor oameni, cum nu cred că s-a mai scris, cel puţin în literatura noastră. Deocamdată, am lansat-o, ca pe o arcă, la Dîngenii natali, şi pot să vă anunţ că vine, cu noduri de emoţie, spre Iaşi. Până o ajunge (mai spre toamnă, desigur), să citim aceste versuri ale Mariei Baciu, ce-i însoţesc curgerea: Jijie,/ Plimbă-te!/ ochii mei te mângâie! / Jijie, / Curgi domol! / Ochii mei îţi dau ocol. / Râule, / Sunt al tău / Chiar dacă eşti bun sau rău!...          

 

NICOLAE TURTUREANU, in ZIARUL DE IASI

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
42

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
208

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
2154

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...