Moaștele Sf. Pantelimon, aduse la Biserica Sf. Gheorghe

Moaștele Sf. Pantelimon, aduse la Biserica Sf. Gheorghe
Luni, 22 aprilie 2013, la ora 16:30 la Biserica Sf. Gheorghe din municipiul Botoșani vor fi aduse Moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon, purtător de chinuri și tămăduitor de boli, după care se va oficia slujba Vecerniei și a Litiei de către un sobor de preoți.

Sfintele moaste vor fi intampinate de un sobor de preoti, care vor oficia apoi slujba Vecerniei unita cu Litia.

Marti, 23 aprilie, de sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, incepand cu ora 9:30, Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, impreuna cu un sobor de preoti, va oficia slujba Sfintei Liturghii.

Moastele Sf. Mucenic Pantelimon vor ramane spre inchinare la Biserica Sf. Gheorghe pana in Duminica Floriilor, 28 aprilie, la ora 20:00.

"În ziua hramului vom primi cu multă bucurie în mijlocul nostru pe Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. La eveniment vor participa autorităţi locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai Armatei Române, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aşteptăm la această sărbătoare credincioşi din oraşul nostru şi din judeţul Botoşani", a declarat părintele paroh Dumitru Mateciuc.

La finalul slujbei, Primăria Botoşani va oferi credincioşilor sarmale, cozonac şi câte un pahar cu vin. În aceste zile, la Botoşani sunt organizate mai multe manifestări culturale şi spirituale în cinstea Sfântului Gheorghe, ocrotitorul oraşului.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Microbuz cu ucraineni răsturnat pe DN 17. Cinci persoane transportate la spital!

astăzi, 09:14

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, un microbuz s-a răsturnat, vineri dimineața, pe raza localității Prisaca Dornei. În microbuz se aflau șase perso...

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi!

astăzi, 08:58
15

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”, Compartimentul de Primiri Urgențe de la Secția de Pediatrie și Compartimentul de Urgențe din cadrul Spitalului Municipa...

Cod Galben pentru județul Botoșani, în această dimineață!

astăzi, 07:49
505

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.Astfel, până la ora 10.00, județul Botoșani se a...