Memoria zilei - PETRU MANOLIU, botoşăneanul prigonit în comunism, ignorat în democraţie!

Petru Manoliu vine din generaţia care nu doar a impulsionat cultura românească, ci i-a dat sens, identitate, forţă. Alături de nume precum Emil Cioran, de care l-a legat o prietenie sinceră, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, a susţinut şi impus un verb răspicat, sonor şi curajos în presa vremii sau în textele furişate mai târziu sub semnături de tot soiul, atunci când numele său fusese interzis.

Memoria zilei - PETRU MANOLIU, botoşăneanul prigonit în comunism, ignorat în democraţie!

Petru Manoliu s-a născut pe 28 iunie 1903, în Mihăileni, judeţul Botoşani, şi a murit la 29 ianuarie 1976, la Bucureşti. A fost un discret poet, un prozator de forţă, un dramaturg de sertar, gazetar intransigent şi un excelent traducător. Părinţii săi, dascăli în satul natal – Victoria, născută Stavrat, şi Ion Manoliu – i-au dat o educaţie sănătoasă. Petru Manoliu a fost elev al Liceului "A.T.Laurian" din Botoşani, apoi student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

În 1945 i se ia dreptul de semnătură pe o perioadă de 5 ani, sub acuzaţia de a fi scris "articole cu caracater antidemocratic". Este apoi arestat şi condamnat de comunişti, dus la Canal şi trecut prin iadul puşcăriilor. Nici după ce iese din închisoare nu se poate bucura de libertate, sistemul comunist "asigurându-i" domiciliu obligatoriu la Costişa, în judeţul Bacău.

Izolat, urmărit, însingurat, Petru Manoliu se refugiază în scris. Se consumă în sute de pagini de jurnal, eseuri, aprofundează texte dramatice sau de roman. Se dedică mai ales traducerilor. În ultimii ani de viaţă rămâne singur. Soţia sa se sinucide, iar scriitorul, copleştit de durere, se retrage la Mogoşoaia.

Este un excelent eseist, pamfletar, cronicar al lumii culturale, un atent observator al evenimentelor politice din vreme, expunându-se repercusiunilor care mai târziu aveau să îl ducă în celulă.

Poartă până în ultimii ani de viaţă o emoţionantă corespondenţă cu Emil Cioran, filosoful manifestând la rândul său, pentru botoşăneanul exilat în propria ţară, o duioasă prietenie şi o delicată protecţie sufletească. Polemizează epistolar şi cu Mircea Eliade sau Camil Petrescu.

Pentru traducere, mai exact versiunea românească a romanului "Muntele vrăjit", de Th. Mann, primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Au rămas în sertar Viata poetica a lui Descartes, Exilul poetului (drama in versuri evocind pe Ovidiu la Tomis, publicata fragmentar), Ana Ipatescu si Draculestii, pagini de jurnal, fragmente de memorii.

Are un rol decisiv în apariţia unui mare roman scris de un alt botoşănean, "Fata Moartă", de Ioan Missir, cumnatul său (ultimul primar necomunist al Botoşanilor). Povestea singurei cărţi rămase de la avocatul Ioan Missir este, prin ea însăşi, o parte a istoriei de decenii a comunismului timpuriu şi, apoi, a celui de sfârşit de secol. Scrisă la mai bine de 20 de ani de la Primul Război Mondial, cartea apare, în primă ediţie, în anul 1937, după un lung periplu prin edituri, care îi refuzau publicarea.

La mai bine de 40 de ani de la moartea sa trupească, Petru Manoliu este la fel de izolat, de străin românilor precum se afla atunci când comuniştii îi confiscaseră numele. Cu drept de semnătură sau fără, Petru Manoliu are parte, postum, de o mai mare restrişte: dreptul la memorie rămâne îngropat în istorie, aceeaşi istorie care, vreme de decenii, ne-a indicat ce şi cum să citim, în ce să credem, pe cine să preamărim.

Petru Manoliu, la fel ca Ioan Missir, autorul botoşănean al excelentului roman "Fata Moartă", rămâne închis în sertarul vremii. Material integral aici...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Umanitatea înduioșătoare a lui Petre Roman care calcă în picioare drama unui mare poet român. Și un botoșănean din umbra istoriei!

Duminică, 24 Septembrie 2017
1328

La mijlocul lunii septembrie, presa din România prelua și comenta, în acorduri mai mult mai puțin vehemente, un document declasificat de către Ministerul Apărării Naționale, din care...

Un pas în urma serafimilor. Când tot ce e lumesc se prăbușește, rămâne Credința!

Duminică, 24 Septembrie 2017
1046

Un pas în urma serafimilor. Botoșani, ploaie rece, ora 20.00. O sfârșeală de toamnă scufundată în întunericul umed și zgribulit. Sun îndelung la toate firmele de ta...

Cum l-am cunoscut pe părintele Alexa Simionov

Vineri, 22 Septembrie 2017
1241

Cartierul lipovenesc pare că sprijină, de câteva secole, partea estică a Botoşanilor, ca şi cum oraşul are nevoie de o istorie acolo, pentru a nu sfârşi brusc. Puţină lume se aven...