Memoria zilei: 25 de ani de la plecarea lui LUCIAN VALEA, poetul condamnat de comunişti la muncă silnică pe viaţă!

Memoria zilei: 25 de ani de la plecarea lui LUCIAN VALEA, poetul condamnat de comunişti la muncă silnică pe viaţă!

LUCIAN VALEA

Lucian Valea este, poate, numele cel mai pomenit de scriitorii care au a-i datora versul lor, frământările tinereții cu zbaterile cenacleiere ce aveau a-i forma pe linia marii literaturi. Lucian Valea este poetul care a marcat profund generaţii întregi de elevi, din rândul cărora s-au ridicat mai târziu poeţi precum Corneliu Popel, Victor Teişanu sau Valeriu Imbir, dacă ar fi să ne referim doar la perioadă dărăbăneană a profesorului.

Poetul și istoricul literar Lucian Valea s-a născut  pe 4 martie 1924, în localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, și s-a stins fulgerător din viață, pe 4 aprilie 1992, la Bistrița.

Lucian Valea a debutat în anul 1939, la ziarul Tribuna, cu un poem dedicat poetului Ion Moldoveanu, iar editorial în 1941, cu placheta "Mătănii pentru fata ardeleană". În 1942-1944 lucrează ca redactor la Gazeta Transilvaniei şi în 1945-1946 ca profesor la Năsăud. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar e încorporat şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Câmpulung.  Între 1945 şi 1949 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie, iar în 1950 este arestat pe motive politice şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, dar execută numai 5 ani, pe şantierul-penitenciar Oneşti-Baraj. După eliberare lucrează ca muncitor necalificat, metodist, profesor secundar la Timişoara, lector universitar la Bacău (1962-1963).

În 1963 ajunge la Darabani, unde este profesor secundar și unde rămâne trei ani, până în 1966, când este angajat muzeograf la Muzeul Regional Suceava, insa în anul următor se întoarce la Darabani, pe postul de profesor (1967-1969). În această perioadă este numit director al Casei Judeţene a Creaţiei Populare Botoșani, apoi al Şcolii Populare de Artă, funcţionând aici până în 1971, interval în care iniţiază şi organizează, la Botoşani şi Miorcani, Colocviile "Ion Pillat", punându-și astfel amprenta pe destinul literar al multor scriitori botoșăneni.

În anul 2016, în cadrul Zilelor Nordului, la Darabani a fost inaugurată o expoziţie permanentă care să păstreze vie memoria, să readucă în actualitate numele poetului bistriţean exilat o vreme în nordul extrem al ţării. O umbră a vieţii care avea să devină un punct luminos în destinul literar al poetului Lucian Valea, după cum el însuşi recunoştea mai târziu, spre sfârşitul anilor 70, într-un interviu acordat lui Victor Teişanu: "Darabaniul reprezintă pentru mine o etapă care într-un fel a însemnat – şi vorbele nu sunt spuse prisos – adevărata mea renaştere. În Darabani pot spune că m-am reîntâlnit cu mine însumi după  o peregrinare fără sorţi de izbândă. Mă întorc la Darabani cu gândul de a mă întâlni cu generaţia voastră, de a mă întâlni cu foştii mei elevi care mai sunt ici şi colo, mă întorc cu bucuria de a mă întâlni cu foştii mei colegi de liceu, profesorii cu care am slujit împreună învăţământul, cu bucuria de a-mi regăsi o parte din esenţă şi, de ce nu, mă întorc pentru a găsi tocmai acel moment fundamental care a însemnat pentru mine categorica mea întoarcere la poezie. Pentru că aici, la Darabani, am scris aproape în întregime Don Quijote, care a însemnat revenirea mea în actualitatea literară din punct de vedere editorial".

Expoziția de la Muzeul Nordului din Darabani a fost, în 2016, și un fericit prilej de aducere aminte, de cinstire a poetului care a știut să adune în juru-i suflul tânăr al celor care, într-un timp al cenzurii, căutau libertatea prin poezie.

"La Darabani el nu a fost doar profesorul meu, al generaţiei mele, ci al câtorva generaţii de elevi, dar a fost de fapt şi profesorul profesorilor din Darabani, a fost profesorul lumii din Darabani. Ce a lăcat el moştenire? Le-a inoculat o idee care circula, dar care pentru noi era nouă, fiind atât de izolaţi aici, şi anume ideea că trebuie hrănit nu doar trupul ci trebuie hrănit şi sufletul. Iar lectura cea mai bună pentru suflet este lectura cărţilor. El spunea că nu putem spera să devenim învingători în această lume dacă nu suntem informaţi, dacă nu cunoaştem bine domeniul în care lucrăm.  El este un învingător, cine îl citeşte cu atenţie, cine îi cunoaşte viaţa, va recunoaşte că dincolo de încercări, dincolo de tragedia omului, există o operă, există o prestaţie valoroasă şi care rămâne pentru cei avizaţi, pentru cei sinceri, o moştenire care va dăinui", spunea poetul Victor Teișanu.

Lucian Valea a fost, peste toate, un poet de atitudine, un spirit poetic de forţă, căruia posteritatea nu i-a fixat definitiv locul pe raftul întâi al poeziei.  

"...sentimentul că sunt poet crescând în această limbă extraordinară,  această limbă dumnezeiască, această limbă care este jumătate din rostirea poetică a unui poet. Suntem poeţi, toţi câţi scriem de la Eminescu încoace, numai pe jumătate. Jumătate din poezia noastră o face limba română. Necesitatea de a lupta împotriva imposturii şi a amatorismului lozincar, a improvizaţiei, este în egală măsură o sarcină nu doar a poetului, ci şi a redacţiilor revistelor noastre care de multe ori se lasă foarte uşor cucerite de texte neinspirate. Cred în viitorul poeziei române pentru că este asigurat de generaţii cinstite care slujesc această poezie, spre gloria poporului din care fac parte", spunea Lucian Valea spre sfârşitul anilor 70, într-un interviu acordat poetului Victor Teișanu.  


POEME de Lucian Valea


Conjunctură

Ești îndeajuns de norocos
dacă în cântecul tău
își face cuib o pasăre:
învață-mă să cânt - te roagă ea
și tu îi desenezi repede un portativ
pe care, în locul fiecărei note
pui câte-o lacrimă.
Ești îndeajuns de norocos
dacă inima ta
își face cuib într-o pasăre:
învață-mă să zbor - o rogi tu
și pasărea te preface mai întâi
în cenușă, apoi îți dă aripile ei!


Arta poetica

"Iar ai scris toată noaptea
mi-a șoptit moartea spre ziuă
ești palid! ai insomnii?"
"Da de unde - i-am răspuns,
prefăcându-mă odihnit -
fac numai curat
prin poeme,
pentru când vei sosi".


Numai în dragoste

Numai în dragoste se moare frumos:
femeia se stinge suav în bărbat
- bărbatul apune înalt în femeie și
tot așa până când nu se mai vorbește
nimic despre unul în celălalt, cui să-i
mulțumim pentru morțile acestea care
nu lasă în urma lor niciodată morminte?





(Foto: Miorcani, înființarea Muzeului "Ion Pillat", în 1986, fotografie din arhiva de familie a doamnei Monica Pillat. Cornelia Pillat, soția lui Dinu Pillat, încadrată de criticul Victor Crăciun și poetul Lucian Valea)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

INTERVIU - "Nu impunem nimănui ce anume să voteze, ci dorim ca toți cetățenii să își spună punctul de vedere!"

Duminică, 13 August 2017
1082

Nicicând familia nu a fost mai aprig disecată, mărunțită, siluită sub lupa intransigentă a cetățeanului. Un demers al Comitetului National de Initiativă Cetățenească, susținut de Co...

LUIZA AIVĂNESEI: "Vom fi niște adulți de încredere, credeți-mă!" VIDEO

Duminică, 13 August 2017
7356

"Deschide-ţi mintea. Nu eşti un prizonier. Eşti o pasăre în zbor, ce îşi caută visurile în ceruri", spune Haruki Murakami. Și, privind-o pe Luiza, ai senzația că e...

Modelul aproapelui și aroganța binelui care nu-ți aparține!

Duminică, 13 August 2017
912

M-au marcat profund câteva întâmplări trăite de oameni în momente crâncene, în închisorile comuniste.Un deţinut primeşte o pedeapsă cu bătaia. Omul ...