Memoria zilei: 180 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu. 12 lecții de pictură și de viață!

Pe 15 mai se împlinesc 180 de ani de la nașterea ilustrului artist. Puțină lume știe că Nicolae Grigorescu a dorit să marcheze în mod cu totul original Unirea Principatelor Române, pictând aripa dreaptă a arhanghelului Gavriil, din icoana hramului așezată în catapeteasma Mănăstirii Agapia, în culorile steagului românesc.

Memoria zilei: 180 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu. 12 lecții de pictură și de viață!

S-a născut pe 15 mai 1838 în localitatea Pitaru din județul Dâmbovița, ca al șaseleacopil al lui Ion şi al Ruxandrei Grigorescu, țărani de bun nume. În 1843 tatăl a murit, iar mama, cu cei șase prunci, s-a mutat la Bucureşti, locuind în casa unei surori din Mahalaua Cărămidarilor. De mic, băiatul s-a dovedit foarte sensibil, căutător și iubitor de frumuseți perene. De aceea mama l-a dat ca ucenic la pictorul de biserici Anton Chladek, unde a învățat să zugrăvească icoane (lucrând  întâi pentru bisericile Băicoi, Prahova și Căldărușani), deși avea doar puțin peste 10 ani.

La vârsta de 18 ani a realizat primul tablou cu tematică istorică, numit Mihai scăpând stindardul. S-a prezentat cu el la domnitorul Țării Românești, Barbu Știrbei, solicitând sprijin financiar ca să-și continue studiile în străinătate. Nu știm - se întreabă Arhim. Mihail Daniliuc - de ce cârmuitorul a întârziat să dea curs doleanței junelui artist. Dar se pare că ceea ce noi numim întâmplare este, de fapt, rânduiala lui Dumnezeu. 

De-ar fi plecat Grigorescu la studii, nu știm dacă ar mai fi pictat biserica Mănăstirii Agapia. Poate de aceea Preamilostivul Dumnezeu nu a îngăduit să meargă atunci, ci după terminarea picturii de la cunoscuta chinovie nemțeană. Eșecul demersului de se perfecționa peste hotare l-a adus iar pe șantierul bisericesc, de data aceasta la Mănăstirea Zamfira din județul Prahova. 

Între timp, la Agapia, conducerea mănăstirii a fost încredințată monahiei Tavefta Ursache, acesteia revenindu-i greaua misiune de a restaura așezarea monahală cu o istorie deja de peste două secole. În vederea pictării bisericii mari, neîntrecuta stareță l-a ales pe Nicolae Grigorescu; în doar trei ani, el avea să aștearnă pe zidurile interioare ale locaşului de cult istoria sfântă a mântuirii neamului omenesc în picturi de o frumusețe și strălucire aparte, prin ele vizualizând iconic Evanghelia lui Hristos. A fost curajoasă stareța să încredințeze uriașa responsabilitate unui tânăr abia trecut de 20 de ani, fără studii de specialitate, dar un consecvent autodidact, înzestrat cu un talent de excepție.

Artistul plastic a lucrat de zor, așa încât evenimentul istoric din ianuarie 1859, Unirea Principatelor, l-a prins cu capodopera aproape de final. Entuziasmat de bucuria populară, Grigorescu, la rându-i un mare patriot, a dorit să marcheze în mod cu totul original momentul de răscruce din istoria românilor: a pictat aripa dreaptă a arhanghelului Gavriil, din icoana hramului așezată în catapeteasmă, în culorile steagului românesc. Considerând unirea celor două țări românești o veste dumnezeiască, a pus tricolorul pe aripa îngerului binevestitor. Detaliul, unicat în iconografia românească, nu se mai poate observa, căci ferecătura icoanei îl tăinuieşte sub argintul aurit, dar reprezintă pentru viitorime o nezdruncinată mărturie că autorul său, român adevărat, și-a iubit nespus neamul. Această dragoste l-a determinat ca în anul 1877 să însoţească armata română în calitate de pictor de front, realizând la faţa locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova, desene şi schiţe ce au rămas dovadă a curajului și jertfei eroilor români. Însuși autorul spunea: "soldaţii noştri sunt nişte bravi şi zău c-am avut poftă să viu să-i desenez aci, în această baie de foc. [...] S-ar putea întâmpla să rămână ceva din opera mea care să amintească mai târziu lumii întregi că soldatul român n-a crâcnit în faţa gloanţelor", mai scrie Arhim. Mihail Daniliuc.
 
Ministrul Kogălniceanu, vizitând Agapia, a rămas profund impresionat de cele văzute, intervenind apoi la București pentru ca înzestratul pictor să plece la Paris cu o bursă, timp de cinci ani. Toamna l-a găsit pe Grigorescu în capitala franceză, înscris la Școala de Belle-Arte. După terminarea studiilor și efectuarea a numeroase călătorii de cercetare și documentare, concomitent cu organizarea unor expoziții în străinătate, ilustrul pictor, mistuit de dorul meleagurilor natale, s-a întors acasă, continuând să lucreze. Cu operele realizate a deschismai multe expoziţii personale la Ateneul Român, între anii 1891 şi 1904. A iubit nespus satul românesc, leagănul prunciei lui. Această dragoste s-a materializat în execuția unor creații inspirate din viața așezărilor rurale: portrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară, peisaje cu specific românesc. Ca o apreciere a impresionantei sale opere, Nicolae Grigorescu a fost ales membru al Academiei Române, în 1899, fiind primul artist plastic căruia i s-a recunoscut astfel valoarea.
 
Se pare însă că Dumnezeu S-a grăbit, fiindcă avea nevoie și în Cer de un măiestrit iconar. De aceea, într-o zi toridă de vară, pe 21 iulie 1907, Domnul l-a poftit pe creatorul de oglinzi ale transfigurării omului și universului să-și înceapă călătoria spre Veșnicie. Împlinise doar 69 de ani. Ascultătorul șevalet a rămas înmărmurit, cu ultima lucrare, Întoarcerea de la bâlci, neterminată, căci sufletul pictorului s-a întors de unde a plecat, mai scrie Arhim. Mihail Daniliuc.


12 lecții de pictură și de viață!​
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838 – 21 iulie 1907)


1. "În sufletul tău e taina care dă viață pânzei, nu în forma și coloarea exactă a lucrurilor. Acolo-i aerul, acolo-i mișcarea care nu pozează, acolo-i palpitarea caldă a liniilor de-afară, prin care vorbește înțelesul dinlăuntrul. Nu vezi atâtea tablouri corecte, linse, reci, așa de uscate și de lustruite, că oamenii de-acolo parc-au fost niște păpuși de lemn, date bine la strung, îmbrăcate, așezate frumos, după regulele știute și pe urmă, tot după regulile știute, zugrăvite?…"
 
2. "Exactitatea strictă nu-i totdeauna adevărul. Despre un copac în care-mi desenezi frunza cu nervura ei, despre un peisaj în care-mi faci firul de iarbă, voi spune oricând că nu-i adevărat. Ochiul nu-l vede-așa. Ne uităm de departe la un cunoscut care vine-ncet spre noi. Ce vedem noi din forma şi din mișcarea lui? Câteva linii. În acele câteva linii e “caracterul. Să le ştii prinde pe acelea, şi să nu le pierzi apoi în mulțimea detaliilor… O, detaliile! Pe câți nu-i amăgesc!… Cine zugrăvește haina cu nasturii și cu toate îndoiturile ei va avea o admirabilă firmă de croitor; nu un portret și, mai ales, nu un suflet".
 
3. "Sentimentul colorează, nu pensula. Poți colora c-o bucățică de cărbune și toate tuburile din lume nu-ți dau albastrul unei flori de inișor dacă nu-l ai în suflet. Icoana cea mai credincioasă, dacă-i făcută cu răceală, dacă n-are aer, spațiu și ceva din vibrarea intimă a sufletului prin care a trecut, nu-i decât o fotografie colorată".
 
4. "Ca să dai modelului tău mișcarea fundamental caracteristică, cea naturală, singura frumoasă, gândește-te la ce face neamul lui de veacuri. În cadrul acelei îndeletniciri seculare vei găsi gestul adevărat, cu suflet cu tot".
 
5. "Numai într-o schiță poți rămânea sincer până la sfârșit. Într-un tablou migălit începi să te observi, şi din momentul acela e mai mult meșteșug decât artă. Sinceritatea lucrează întocmai ca natura – fără compas și fără cumpănă".
 
6. "Repetiție-n artă? Vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu, căci toate lucrurile frumoase sunt vii, privindu-l numai o dată şi numai dintr-un punct de vedere, crede că l-a văzut destul! Nici o floare nu e “repetiție. Nici o undă de lumină. De milioane de ani, de când trimite soarele raze pe pământul nostru, n-au venit două la fel".
 
7. "Înainte de a începe un portret, uită-te bine… Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, cari parcă mângâie lucrurile pe care le ating și mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decât roluri comice … Mâinile nu puteau minți. Pentru mine gura… privește mai expresiv decât ochii. Ochi e ușor de făcut. Privirea-i mai greu".
 
8. "Lucrează mult; în fiecare zi. Și șterge tot ce faci dacă nu simți sufletul tău acolo: dar lucrează mult, ca să poți lucra repede. Toate lucrurile de-afară trebuiesc făcute repede, smulse din zbor. Cu același peisaj scăldat în aceeași lumină și privit cu aceeași dispoziție sufletească, nu te întâlnești decât o dată în viață. Iată de ce-i foarte important să poți lucra repede. Simfonia aceea de linii, de tonuri, de umbră și de lumină, înfrățirea aceea a tuturor elementelor care fac, sub raza unei clipe fericite, ca un lucru să fie frumos, n-ai s-o mai găsești. Peste un ceas alta-i fața lumii și tu ești altul".
 
9. "Orice lucru are o latură a lui mai expresivă, acolo-i taina vieții lui. De obicei, n-o găsesc acei care o caută. Dacă ai pus într-un vers o tresărire a inimii tale, să știi că și peste o mie de ani, cine-l va citi, va simți în inima lui bătaia inimii tale. Dacă n-ai pus nimic, ce vrei să fie acolo? Așa e şi c-un tablou. Cu aceeași pensulă, muiată în aceeași coloare, faci, dintr-o singură trăsătură, să zicem, o petală de floare. Floarea care ți-a servit de model a putut fi naturală, ori de mătase, ori de porțelan, ori de hârtie… Această deosebire de materie trebuie să mi-o dai în petala pe care ai făcut-o. Cum?… Numai cu sufletul".
 
10. "În pictură, cel mai bun lucru e să nu revii. Cât ai putut prinde dintr-o dată, cu sufletul înfierbântat din ceasul acela, atâta-i al tău. Dacă nu-ţi place, șterge și-ncepe din nou. Bineînțeles că atunci când e o lucrare de atelier, se schimbă vorba. Dar acelea greu trăiesc. Până să le isprăvești, fuge viața din ele. Toate-ți fug. Fuge expresia lucrurilor, ca ș-a figurii omenești, fuge lumina şi, ceea ce e mai important, pentru că în adevăr e ireparabil, fuge frăgezimea sentimentului tău, privirea, dispoziția, sufletul tău de-atunci, cu care n-ai să te mai întâlnești niciodată. De câte ori nu mi s-a întâmplat, când n-aveam colorile la mine, să văd un colț de natură admirabil. Mă uitam la ceas, ca să viu a doua zi exact la aceeași oră, să lucrez. Veneam și nu mai era nimic. Erau copacii, era valea și aceeași lumină era, dar… nu mai eram eu cel de eri".
 
11. "Fă ce simți și atâta cât simți - unde nu te mai mișcă, lasă paleta jos: lucrul tău, fiind numai sinceritate, va crește şi se va desăvârși în sufletul celorlalți. Va trăi. Altfel, vrând să-l isprăvești, îl omori. Un lucru pe care l-ai făcut odată, nu-i pierdut; chiar dacă l-ai șters, nu-i pierdut, a rămas ceva în mâna ta. Și asta-i de ajuns".
 
12. "Trebuie să pictezi așa precum păsările cântă, absolut tot ce îți iese în cale și îți place, niciodată să nu-ți bați capul în căutarea unui motiv, atunci când totul în jurul tău este minunat"

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani - Chiajna 0-2. Dorinel Munteanu, debut cu victorie. Enache, trimis în tribună la pauză

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
418

Concordia Chiajna a învins-o în deplasare pe FC Botoşani cu scorul de 2-0 (2-0), sâmbătă seara, într-o partidă din etapa a 9-a a Ligii I. La primul meci al antrenorulu...

Noi materii la examenul de Capacitate

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
947

Ministrul Educaţiei Valentin Popa a declarat că vrea să schimbe procedura de desfăşurare a Evaluării Naţionale la sfârşitul ciclului gimnazial. Concret, oficialul a afirmat că elevii ca...

Simptome ale cancerului la creier. Toată lumea trebuie să le cunoască

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
1346

Cancerul la nivelul creierului pare a fi unul dintre cele mai înfricoșătoare diagnostice pe care un om le poate primi. Mass-media a inoculat ideea că acest tip de cancer este lipsit de orice spera...