Frumusetea este o preocupare pentru tine?
Nu e nicio preocupare. Asta sunt. Mi-am zis dintotdeauna ca, indiferent de cum m-as fi nascut, trebuia sa merg inainte. Nu e niciun fel de onoare si de merit ca te nasti intr-un anumit fel. Trebuie sa duci mai departe tot ce-ti da Dumnezeu, nu? Bun... pentru ca Dumnezeu nu-ti da rau. Iti da mai putin bun. Asta depinde de felul in care percepi tu...
In ultimul timp te-ai implicat foarte mult in campanii sociale...
Nevoita fiind. Baiatul meu a fost diagnosticat cu autism, a implinit 23 de ani, vrand-nevrand am fost implicata si am fost in interiorul acestei probleme. Nu cred ca sunt singura persoana cunoscuta care are aceasta problema, dar sunt fundatii, asociatii, care cate o data imi cer ajutorul pentru a face mesajul lor mai auzit. Atata tot.
Ca oameni, noi suntem datori sa ne implicam social. Daca nu te implici, nu traiesti. Esti dator pentru cel de langa tine. E un lucru care s-a transformat putin si si-a pierdut din valoare. Omul a fost facut sa socializeze dintotdeauna. A cautat sa fie in mijlocul oamenilor, sa relationeze, sa-si ajute aproapele, daca te uiti in istoria noastra. Taranii erau obisnuiti sa dea o mana de ajutor tuturor celor din sat. I se demola unuia casa, o lua viitura, toti din sat puneau mana de la mana, se apucau si ii faceau omului casa. E un lucru care s-a pierdut. Poate si din cauza saraciei, a grijilor, a nevoilor. De aceea ne sar acum in fata aceste asociatii care fac voluntariat si fac bine. Dar lucru acesta era in esenta poporului roman. Il aveam. S-a pierdut la un moment dat sau exista si posibilitatea ca acesta sa fi fost furat de cei care ies in fata.
Cum s-a manifestat haosul din societatea noastra asupra filmelor?
Foarte rau. Filmele merg prost, personalitatile usor alterate... exista grupuri, grupulete, prietenii. Filmele se fac intre prieteni. Daca nu esti in mijlocul lor, daca nu stai in fiecare zi cu ei, e complicat. Nici volumul filmelor nu mai e ca inainte, iar volumul actorilor a crescut cred ca de zece ori in ultimul an. Sunt actori profesionisti, actori neprofesionisti, vedeta e cea de televiziune, cu mai mult sau mai putin, fara absolut, talent. S-au cam schimbat valorile. De multe ori nici eu nu inteleg ce se intampla. Dar stau si ma intreb daca vreau sa intru in malaxorul acesta si sa nu mai stiu cine sunt sau sa incerc sa-mi fac cat pot meseria intr-un spectacol independent. Filme nu am facut de foarte multa vreme. Mi-e dor, dar se pare ca nu sunt in vizorul noilor realizatori. Si nu e nicio suparare. Filmul e o arta si fiecare creator vede ceva anume. Filmele se impart intr-o ograda mica, in care toata lumea se stie, nu se duc dincolo de gard. Daca te uiti la filmele din ultimii zece ani, sunt cam aceiasi actori. Nu deschide nimeni usa sa vada ce e mai departe. Eu nu am cum sa ma bag si cred ca mi-as irosi nervii, sufletul si tot. Sunt o actrita care a avut la un moment dat o culme si asta a fost tot. Si de acum incolo sa vedem ce se va intampla. Eu sunt dispusa sa primesc tot ce-mi da Dumnezeu. E o incercare. Sa vad cata rabdare am sa astept. Pot sa fac si altceva... sa ma intorc in teatru...
De ce? Nu vrei sa te intorci in teatru?
Intr-un teatru institutionalizat, niciodata. Eu fac teatru independent, de cativa ani de zile. Dar sa fiu angajata intr-un teatru si la dispozitia consiliului artistic, pe o leafa mizera si sa fiu nevoita sa joc toate aberatiile... Pentru ca 80% din repertoriul teatral nu-si are rostul, dupa parerea mea. Ceea ce ar fi trebuit schimbat si ar fi fost cu totul altfel viata artistica este desfiintarea institutiei teatrale. Actorul sa fie pe proiect, sa aiba posibilitatea sa plece dintr-un teatru in alt teatru, din spectacol in spectacol. Sa fii de 20 de ani intr-un teatru, te prafuieste. Si, din pacate, institutia teatrala are foarte mult praf care apasa. Cred ca teatrul se poate face foarte bine si fara legatura asta.
Care a fost contextul in care ai decis sa parasesti institutia teatrala?
Am vazut schimbarea. Eu am plecat la un moment dat din tara, fiind angajata la Teatrul de Comedie si cand m-a intors am inceput sa vad ceva spectacole-vorbim de anul 2000, si am simtit un chin foarte mare. Oamenii, in numai cinci ani de zile, se schimbasera foarte mult, erau foarte feroce si isi tineau scaunul ca si cand scaunul acela insemna luna de pe cer. Incepand sa joc in teatrul independent mi-am dat seama ca iti da o mult mai mare libertate, ca individ, in primul rand. Daca teatrul de institutie vine cu ce are arhitectural si cel independent cu prospetime, cred ca ar fi o combinatie perfecta.
Cum este sufletul Manuelei Harabor acum? Linistit, involburat?
E foarte linistit, e bun, m-am casatorit de un an jumatate. Am ajuns la o anumita intelepciune, maturitate, cei 45 de ani si-au pus amprenta. Baiatul meu are 23 si cateodata ma surprinde pentru ca eu ma simt uneori ca la 30 si ceva de ani. Mi-a gasit echilibrul. Nu ma plang. Nu sunt muritoare de foame si nu sunt nevoita sa fac toate compromisurile. Imi lipseste munca, painea si cutitul. Noi suntem actori si lucram cu ceva. Daca nu ti se da o felie de paine ca sa o ungi cu unt, sa vezi cat de bine faci asta, degeaba. E o perioada complicata.
Anca Lapusneanu, revistavip.net