Mănăstirea Vorona și-a serbat hramul! VIDEO

Mănăstirea Vorona și-a serbat hramul! VIDEO

   FOTO: Facebook/ Maria Bumbac

Mărturie vie a evlaviei monahale româneşti, Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani şi-a sărbătorit vineri, 8 septembrie 2014, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, principalul hram. Bucuria sărbătorii a fost întregită de oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor impresionant de preoți și diaconi.

Conform tradiţiei, credincioşii prezenţi la hramul Voronei s-au închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost scoasă din sfântul altar al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ şi aşezată în curtea aşezării monahale. Printre cei prezenți la slujba arhierească s-au numărat și tinerii din Patriarhia Alexandriei care au participat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, desfășurată în perioada 1 - 4 septembrie.

Hramul Mănăstirii Vorona s-a încheiat cu o agapă, oferită credincioşilor prin grija stavroforei Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona.

Mănăstirea Vorona este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe teritoriul comunei Vorona (judeţul Botoşani). Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri aflată la o distanţă de 2 km de satul Vorona. Ansamblul Mănăstirii Vorona a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani din anul 2004. (Doxologia.ro)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...