Maica de la Guranda, o pagină importantă a creştinismului românesc!

Atât de puţin cunoscută botoşănenilor astăzi, a fost o adevarată muceniţă, o fiinţă puternică, veselă, iubitoare de oameni. S-a născut după un război, a trăit un altul, a reconstruit, precum Ana lui Manole, o biserică pusă la pământ de şenilele buldozerelor comuniste.

Maica de la Guranda, o pagină importantă a creştinismului românesc!

 Maica Teodora Volosincu (dreapta), în faţa chiliei  

Lipsa auzului îi dădea o formă de libertate de care maica Teodora se folosea cum ştia ea mai bine: vorbea necontenit şi răspândea în jur o mireasmă de bucurie şi amintiri din care, pelerin sau călugăr, te înfruptai mai ceva ca în miercurile şi vinerile de harţi.

Am cunoscut-o în ultimii ani ai vieţii. Ne primea în chilia mică, din capătul unui corp de clădire a Mănăstirii Guranda. Aştepta în cerdac, îmbrăcată într-o cuminţenie de bunică şugubaţă. Maica Teodora Voloşincu era din creştet până în talpă bucurie duhovnicească.

Pentru că nu mai auzea, umplea taifasurile de duminică după-amiază cu poveşti de demult. Amintirile cele mai dragi îi erau cele din Mănăstirea Agapia, pe unde trecuse un timp şi unde lăsase prietenii frumoase, monahii de care îi era foarte dor. Veniţi din lumea mare şi amestecată cu năzdrăvănii de tot felul, era înduioşător pentru noi să ascultăm vinovăţiile copilăreşti ale maicilor, fuga de sub ascultare pentru a hălădui vreun ceas, două, prin păduri după ierburi şi flori, năstruşnice "aventuri" din viaţa de mănăstire.

Alături de noi, maica Teodora retrăia raiul pământesc pentru a pune stavilă durerilor pe care le ducea în suflet, de multe şi prea împovărate zeci de ani! S-a născut după un război, a trăit un altul, a reconstruit, precum Ana lui Manole, o biserică pusă la pământ de şenilele buldozerelor comuniste. A plecat la Domnul în prima zi de Crăciun a anului 2007...

Iubitoare de oameni şi de Dumnezeu!

S-a născut în al doilea deceniu al secolului XX, purtându-şi copilăria în vremurile cumplite de după Primul Război Mondial. Tinereţea avea să îi fie amestecată cu alte griji, nevoi, foamete, sărăcie, apoi al Doilea Război Mondial... S-a călugărit din chemare, nu pentru că lumea nu-şi descoperise frumuseţea şi pentru ea, ci pentru că Dumnezeu îi pregătise un drum mult mai greu şi jertfelnic!

Maica Teodora Voloşincu, atât de puţin cunoscută botoşănenilor astăzi, a fost o adevarată muceniţă, o stavilă împotriva comunismului, o fiinţă puternică, veselă, iubitoare de oameni.

Se pitise în pădurile Gurandei, la peste 40 de kilometri de Botoşani. Pe şoseaua Ştefăneştilor, ramificatia Durnesti, acolo unde drumul coteşte brusc, parcă voit se desprinde de realul omenesc şi urcă spre padure, uşor şi aproape fără voie.

La terminarea războiului, maica a răsuflat adânc şi a înălţat o cruce cât tot sufletul ei. Pleacă de la Mănăstirea Buciumeni, unde se afla sub ascultare, şi revine aproape de pământul străbunilor. Era anul 1945.

Cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, Irineu Mihalcescu, maica Teodora trece peste suferinţe şi lipsuri, peste răni şi sărăcie cruntă, şi iniţiază o colectă publică, sprijinită în special de  militari şi ofiţeri ai Armatei Române care mai rămăseseră în viaţă.

Cumpără teren de la moştenitorii unei familii boiereşti din zonă şi, cu mijloace extrem de modeste, ridică o biserică închinată cinstirii eroilor căzuţi pe frontul de luptă. Adaugă şi câteva chilii de lemn şi pământ. În câţiva ani, 30 de maici ajuseseseră să nevoiască în micuţa mănăstire.

Liniştea nu avea să dureze prea mult. În anul 1959 este promulgat Decretul 410, prin care mănăstirile se desfiinţau, iar monahii şi monahiile erau alungaţi în lumea cea mare. Rând pe rând, comunismul pustia mănăstirile...

Doar că, dacă sinistrul Decret alunga de la Agafton toată suflarea, dar lăsa în picioare biserica, la Guranda se petrecea un episod cutremurător! Comunismul se manifesta violent, cu rânjetul fiarei care se pregăteşte să stăpânească pentru multe zeci de ani: buldozerele sfârtecă fără nici o remuscare fiecare cărămidă aşezată cu truda maicilor, toate clădirile şi biserica!

Lacrimi, rugăciuni, suferinţe... Maica stavroforă Teodora a făcut hârtii peste hârtii, până la Ceauşescu. Toate au fost în zadar: din biserica închinată eroilor căzuţi pentru patrie mai rămăsese o cruce, în mijlocul pădurii!

Doamna Aura, o nepoată a maicii, s-a împărtăşit, copilă fiind, din marea durere a timpurilor de după prăpădul comunist.

"Şi astăzi este vie în inima şi în sufletul meu! Parcă ieri ne lua pe toţi de mână şi ne ducea la Guranda, în locul unde nu mai era nimic: doar o cruce şi un copac de mere... Dar ea ne povestea cu lacrimi în ochi că în acel loc şi pe acel loc e casa ei. Şi acolo se va întoarce. Credeam că sunt poveşti, dar m-a crescut povestind mereu de Mănăstirea Eroii Neamului. Eu o visez şi ştiu că mă veghează de sus", povesteşte nepoata maicii Teodora.

Maica Teodora se întoarce în casa părintească, unde continuă să trăiască în pace duhovnicească şi multă rugăciune.

"M-am născut cu bunica, măiţa (Maica Teodora Voloşincu) în casa ei de la Truşeşti, o ţin minte în îmbrăcămintea ei dintodeauna neagră, cu scufia pe cap. Niciodată nu ieşea din casă până nu-şi făcea toate rugăciunile şi nu se punea în pat până nu se închina lui Dumnezeu. EA va rămâne pentru mine o Sfântă. Am înţeles încet-încet că ea trebuia să plece de lângă noi şi să se duca la mănăstire. Acolo era viaţa ei, era bucuria ei sufleteasca", îşi aminteşte şi Alina-Felicia Enea, o altă nepoată a maicii Teodora.

Speranţele renasc imediat după decembrie 1989! Se întoarce acasă (la crucea din pădurea Gurandei) peste 30 de ani! Ca în urmă cu 45 de ani, primeşte din nou binecuvântare pentru a ridica mănăstirea de la firul ierbii. Iniţiază o altă coletă publică şi, ajutată de oameni inimoşi, ridică o biserică şi corpurile de chilii modeste, pe locul fostei mănăstiri. Noul lăcaş este sfinţit în 1991, cu hramul Sfânta Treime.

A trăit în mănăstirea ei dragă, ACASĂ, până în anul 2007. A plecat la Domnul în prima zi de Crăciun, împăcată că a făcut tot ce se putea pentru creştini: a ridicat de două ori mănăstire pe acelaşi loc, dar a ajutat şi la ctitorirea altor cinci biserici în satele din împrejurimi.

În luna septembrie 2012, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a binecuvântat începutul lucrărilor la noua biserică a Mănăstirii Guranda, biserică ce va cinsti, pe lângă hramul Sfintei Treimi, şi pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, născut pe meleagurile Botoşanilor, în satul Crăiniceni.

Maica Teodora Volosincu este o pagină importantă a creştinismului românesc. A trăit în discreţie, a trecut la Domnul în pace. Noi, cei de astăzi, avem datoria măcar să o pomenim şi să îi aprindem o lumânare la mormânt!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Unde va fi atunci România noastră? Va mai fi? - VIDEO

Joi, 23 Noiembrie 2017
807

"Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai,/ Iată vin în cale,/ Se cobor la vale,/ Trei turme de miei..." fără ciobănei! Cei trei ciobănei - "unu-i moldovan,/ unu-i ...

BRÂNDUȘA COVALCIUC - CIOBANU, un destin construit prin cântec!

Miercuri, 22 Noiembrie 2017
3631

S-a născut în prima zi de primăvară, pe 1 martie 1964. Mama Eleonora își amintea mai târziu cum, în Maternitatea din Dorohoi, mogâldeața de fetiță pe care o ținea...

"În largul nostru". Un spectacol despre manipulare și adevărata libertate! FOTO, VIDEO

Miercuri, 22 Noiembrie 2017
526

Ce legătură poate fi între o plută cu naufragiați și un studio de televiziune? Ce sens are foamea într-un întins de apă și cum ucide ea "în direct"? Teatrul Mi...