Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj. A urmat Liceul "Fraţii Buzeşti" din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966. În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova. Tatăl său, Ilie Tudor, cântăreţ la strană, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.

În 1969 a oferit primul său recital, "Menestrel la curţile dorului", cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după Revoluţie a revenit pe scenă.


Mai avem motive să fim mândri că suntem români?

Tudor Gheorghe: E greu, dar pentru asta lupt eu. Asta încerc să demonstrez acestei generaţii debusolate şi debusolante. Motivele care ar putea să-i facă să fie mândri că sunt români trebuie căutate în trecut, nicidecum în contemporaneitate. Am obsesia limpede a două perioade din istoria României: paşoptismul şi perioada interbelică. Acelea au fost perioade extraordinare în istoria poporul român. Atunci s-a înfiinţat România.

Tânăr fiind, mai poţi spune astăzi că eşti mândru că eşti român fără a atrage priviri ironice, fără a fi luat în batjocură?

A fost şi cred că mai e un vânticel niţel ciudat. O anume categorie de intelectuali români susţin ideea - nu pe faţă, ci discret, parşiv! - că cu cât îţi înjuri mai mult ţara, cu atât eşti mai european. Mie îmi dispace genul ăsta.

Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?

Mârlănia din jur!

Care ar fi soluţia?

Educaţia! Aici nu trebuie să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor cu nu ştiu ce diagonală. Şi l-am întrebat pe tata ce televizor avea în puşcărie. Să-i scoată la muncă, că n-au cu cine face autostrăzile! Eu, care umblu în toată ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac şanţuri şi trec pe lângă ei. Sunt câte 10 inşi, iar trei stau în lopeţi. Ce-ar fi să nu le mai dea lopeţi cu cozi din astea? Să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată sta în ele! Sau să le dea lopeţi cu cozi mai mici. Dar nici aşa nu e bine, că fantezia îl determină să pună basca în coadă şi să stea în fund.

E vorba de mentalitate...

Le dau formula cum să facă autostrăzi. Să aducă 3.000 de chinezi şi să le spună de unde până unde trebuie făcut, fără să se mai bage în rest, că-i strică! Să vezi ce autostradă se face, ca vântul şi ca gândul.

De unde pleacă problema aceasta, a modului în care ne raportăm la muncă?

Din comunism! Nu era sloganul genial: "Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc"? Exista un folclor ilegal, pe care îl cântau lăutarii în perioada comunismului. Era atunci cu acordul global: "Fir-ai al dracu` de global, mi-ai făcut muierea cal!" sau "Fir-ai a dracu` tarla lungă!" sau "Dacă ai şurub isteţ, ajungi mare la judeţ!". (Fragment din interviul acordat in 2011 cotidianului Adevarul)