LA MULTI ANI, GELLU DORIAN!

LA MULTI ANI, GELLU DORIAN!

 GELLU DORIAN  

Anii poetului, precum un poem care se scrie nesfarsit, uneori in vers alb, alteori in rima perfecta. Gellu Dorian nu mai este demult doar un poet al urbei sale. El devine personaj al cetatii, un personaj care intriga mai mult decat instiga, un poet care isi traieste cu acribie propria poezie, dovedind o constiincioasa disciplina la masa de scris.  

Nascut pe 13 octombrie 1953, Gellu Dorian si-a construit propria viata pe o stabila osatura poetica, menita sa ii sprijine existenta fara ca societatea, lumea in genere, sa reuseasca sa ii submineze in vreun fel versul de sustinere.  

Referent de specialitate la sectorul Literatura-Teatru al Centrului Judetean de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare Botosani, redactor sef al revistei de cultura Hyperion, redactor sef si consilier editorial al Editurii Axa Botosani, presedinte al Fundatiei Culturale Hyperion - Caiete botosanene Botosani, membru in colegiile de redactie ale revistelor Covorbiri literare, Poezia, Caietele de la Durau, Gellu Dorian este si initiatorul colectiei de poezie La steaua - Poeti optzecisti, Editura Axa Botosani, precum si initiatorul Premiului National de Poezie Mihai Eminescu, acordat in fiecare 15 ianuarie la Botosani.

Gellu Dorian a initiat la Botosani Congresul National al Scriitorilor, o manifestare de calibru national in literatura Romaniei de astazi.

Stiri Botosani ii ureaza lui Gellu Dorian multa sanatate, inspiratie si respiratie poetica, impliniri si bucurii nesfarsite.


Gellu Dorian - Dama de pica

Ea a fost atât de frumoasa, încât frumusetea ei
bântuie prin mine ca o boala oblojita de ceaiuri,
linistita ca moartea dupa ce a luat totul si zâmbeste
de dupa gratii, frumoasa încât nici nu pot
gândi, gândul o duce mult prea departe,
pâna acolo unde mâinile nu o ating,
sufletul pâlpâie ca o lumânare în ferestrele unui catun uitat,
atât de frumoasa pe cât înca îmi mai pot imagina cerul
în care alerga dupa îngeri în bratele mele
frânte ca niste lujeri de crini, oase de heruvimi
tinuti la portile gradinii în care se banuia raiul,
atât de frumoasa încât uitarea se aseza ca o zapada
peste sângele porcilor taiati de sarbatori
si gurile flamânde ale copiilor sugeau laptele
mamelor care l-au nascut pe Isus sa moara ca ea
rastignita pe crucea din mine, pamânt
în care ma asez sa o simt cum ma zamisleste
si iarasi ma naste pâna la moarte si înviere,
si iarasi ma învie pâna la moarte, atât de frumoasa,
pe cât îmi asez gura pe lacrima ca pe un sân
sterp în care dorm visele copiilor morti înainte de a se naste,
si din ceaiul baut numai iluzia face umbra
peste lipsa ei furisata, gând marunt, fara
raza din care coboara sa-mi luceasca în ochi,
mai mult nu ar fi putut,
nici o alta femeie nu mi-ar fi umblat acum prin sînge
ca o boala oblojita de ceaiuri, singura
cum nici singuratatea nu poate fi, singur cum
singur sunt, ca sângele scurs pe pietre si scris
pe buzele plânse ale cuielor, atât de frumoasa
încât ma învelesc cu cerul prin care îi caut sufletul
ca într-un ochi lumina îngropând întunericul,
stie ea câta frumusete a ascuns odata cu ea,
de parca într-o galerie adânca din munti mâinile murdare
ar cauta aurul fir cu fir în lacrima asezata în nor
ca într-o fereastra iluzia copilului ramas singur acasa,
poate nu,
poate numai iluzia mea zburda prin casa si saruta
covoarele prin care urmele pasilor ei
înca se mai aud,
poate ca nu,
numai eu mor si înviu cum face sângele în trupul
rastignit, ca într-un spasm cântecul terminat brusc
într-o sala împânzita de ochi si urechi,
poate ca ar trebui sa-i spun chiar eu, însa eu nu mai
sunt decât salasul frumusetii ei din care înca mai beau
ca mahmurii în fiecare dimineata
acoperindu-ma cu moartea ce ma ocroteste ca pe ultimul ei fiu,
dar ea nu mai asculta nimic,
în locul ei nu mai e nimeni,
atât de usor zboara îngerul prin interiorul vazului
încât îi vad fata, atât de frumoasa încât frumusetea lui
ma vindeca si ma arunca în lume, învins
ca tot omul obosit dupa o secunda de viata, -

si atunci cad peste mine ca peste un trup inert, -

era atât de frumoasa încât numai gândul ca o pot
privi prin mine ca o adiere peste florile
care ma vor obloji peste rani ma trezeste
si ma arunca în lume gol ca tristetea mamei ce-si
îngroapa
fiul alaturi de tarâna sotului ei,
atât de frumoasa cum numai eu am stiut sa o privesc
asezându-se în mine ca o boala pe care n-o mai pot vindeca,
ascunsa în inima mea din care am fost izgonit
pentru a se aseza pe vecie,
si dupa vecie, -
poate doar îmi dezvelesc de ea rând pe rând zilele
în care am vazut frumusetea cum vezi zapezile asternându-se
peste case, cum tipatul copilului taie pârtie-n cer
alaturi de îngeri,
poate numai eu am vazut ceea ce altora nu le este dat sa vada
si acum numai eu nu mai vad si altii nu se mai satura de privit,
nimeni nu poate afla mai mult
traind ca o hiena pe lesul frumusetii ei farâmitate
ca pâinea aruncata într-un stol hamesit de ciori,
numai eu stiu cum poate fi adusa iarasi în lume,
dezgropata din cer ca o stea într-o noapte adânca,
asa cum fac în maruntaiele pamântului mâinile
care aduc aurul atârnând în urechile ei
prin care nu mai sunt auzit,
atât de frumoasa încât frumusetea ei sta scrisa
în ochii altora,
într-ai mei o închid oblojindu-mi cu ea tristetea
din care nu mai cobor decât înger deasupra capului ei, -
poate numai mie îmi este straina lumea aceasta
si joc atât de retras la o masa pustie
dintr-un cazinou, uitat ca tablourile într-o galerie de arta
închisa de rusi dupa razboi,
poate eu sunt doar umbra ei asezata în oglinzi
ca în cer trestiile unui lac linistit,
si respir cu gura ei,
vad cu ochii ei,
aud cu urechile ei,
nu mai sunt eu, doar cealalta imagine a mea din care se
rupe
frumusetea ei atât de îndepartata
ca umbra îngerilor prin cerul pe care-l respir si mor
sa fiu înviat de ea
pe când saruta barbatul a carui amintire crede ca sunt, -

atât de frumoasa, încât delirez lânga trupul meu
oblojit de ceaiuri, ca un copil
lasat singur pe când viata abia începea sa-i deschida ferestrele,
încât cad si-mi visez somnul mormânt hârjonit de îngeri
ca pe un maidan înzapezit zarva copiilor
uitând de foame,
încât o culeg din toate imaginile si mi-o asez
acolo unde uitarea nu are sfârsit,
o simt,
nu este decât fosnetul îngerilor prinsi în cântecul ei
la fel de trist ca mine când nu mai vad
chipul ei decât bântuind prin mine ca o boala
oblojita de ceaiuri,
linistita ca moartea dupa ce a luat totul
si zâmbeste de dupa gratii,
gândul o duce mult prea departe
pâna acolo unde mâinile nu o ating,
ca în acest cazinou pustiu cu peretii lucrati în umbrele ei
de bal, pe vremea când toate erau ale noastre,
când nimic nu putea fi asemanator nepasarii
ca vom fi unul mormântul viu al celuilalt,
atât de frumoasa pe cât îmi mai pot imagina cerul
în care alerga dupa îngeri în bratele mele
frânte ca niste lujeri de crini,
bucuros ca se întâmpla totul într-o clipa
asa cum înfloresc pe cer fulgerele iar printre ele
alearga îngerii sa o salveze înca o data,
trist ca apoi vine vesnicia din care numai frumusetea ei
mai revine ca o suferinta pe care n-o mai pot obloji cu nimic,
om ca toti oamenii
aruncând ultima carte în joc,
fara sa fi stiut cum se triseaza când ramâi singur
cu toti asii în fata, -

dar poate numai viata mea e de vina
când ma gaseste singur în fiecare dimineata în asternuturile
dospite de lacrimi,
poate ca ar fi mai frumos sa urc odata cu lumina la cer
sa cobor odata cu ea pe pamânt,
sa nu mai stiu de ce nu sunt si sunt,
de ce sunt si nu sunt,
atât de frumoasa încât uitarea se aseaza ca o zapada
peste sângele porcilor taiati la sarbatori
când singuratatea vine sa urle ca lupii în crâng,
nici o alta femeie nu mi-ar fi umblat acum prin sânge
ca o boala oblojita de ceaiuri,
singura cum nici singuratatea nu poate fi,
singur cum sunt
si arunc de pe mine zilele ca niste straie
pe care nimeni nu le va mai încerca,
atât de frumoasa încât îi aud pasii pe covoarele
fosnind ca nisipul pe sfârsite-n clepsidra,
ca sângele scurs pe pietre si scris
pe buzele plânse ale cuielor.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copil căzut de la etajul 3 al unui bloc din Dorohoi!

Duminică, 24 Septembrie 2017
1250

Un băiețel a căzut duminică seara de la geamul apartamentului în care locuiește cu părinții, în municipiul Dorohoi, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital.Incide...

A ajuns la spital după ce a primit un telefon de la un "polițist"!

Duminică, 24 Septembrie 2017
2026

Botoșăneanca în vârstă de 69 de ani a fost la un pas de a cădea în plasa unui escroc care a apelat la metoda "accidentul" în încercarea de a face rost de ba...

A intrat cu BMW-ul într-un stâlp din cauza vitezei! FOTO

Duminică, 24 Septembrie 2017
6742

Șoferul, în vârstă de 21 de ani, din Brehuiești, se deplasa la volanul unui BMW către oraș, iar după sensul giratoriu de la Dedeman, într-o curbă, pe fondul neadaptării vitez...