Nascut pe 5 noiembrie 1975, Bogdan Muncaciu a absolvit in Iasi Liceul de Arta "O. Bancila", pentru a urma apoi Academia de Arte "G. Enescu" – Iasi, Facultatea de Compozitie, Muzicologie, Pedagogie muzicala si Teatru, Clasa Prof. Sergiu Tudose si Lector Monica Bordeianu, promotia 1998. Imediat dupa licenta, Bogdan Muncaciu a venit la Botosani, unde a ramas pana astazi.
Actorul se lasă devorat de idee, de personaj, de regizor, de public. Actorul nu are drept mijloc de apărare decât propriul suflet şi emoţia creatoare. Pentru că arta adevărată presupune abandon, este limita supremă a renunţării totale. Fiecare actor este pregătit să trăiască pe scenă zeci, sute de alte vieţi. Dar cum este actorul dincolo de scenă, fără costume strălucitoare sau măştile atâtor personaje?
Bogdan Muncaciu ar fi putut juca pe oricare altă scenă a ţării sau măcar să fi rămas acasă, în Iaşii mustind de cultură şi de oportunităţi artistice.
Ar fi putut fi un balerin care urmează cu fascinaţie profesia tatălui sau un chirurg care "ştie să taie cu precizie". Cu toate acestea, Bogdan Muncaciu a devenit actor şi a venit la Botoşani. Mai întâi pentru cinci ani. Apoi a mai adunat cinci, şi încă cinci, şi încă...
Un ieşean adoptat şi crescut pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" Botoşani. Astăzi, unul dintre cei mai buni actori, dovadă şi premiile obţinute în ultimii ani.
Regizorul Cristian Gheorghe l-a distribuit în "Avarul" (foto stânga), de Moliere, un spectacol în care actorul Bogdan Muncaciu are o evoluţie de excepţie. Cu rolul Harpagon obţine în 2014, la Festivalul de Comedie de la Galaţi, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal. Cu un an înainte, în 2013, triumfase în rolul Udrea, din spectacolul "Steaua fără nume" (regia Alexandru Vasilache), cu care obţinea la Festivalul de Comedie de la Cernăuţi Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.
Şi totuşi, întorcându-ne în timpul său, aflăm că a urmat, la Liceul de Artă din Iaşi, secţia de coregrafie.
"Coregrafia a fost o pură întâmplare. Era şi Revoluţia atunci, în 89, eu mă pregăteam pentru prima treaptă. Mama citise într-un horoscop că scorpionul din mine va fi un bun chirurg: ştie să taie! Nu a fost să fie după dorinţa mamei! Atunci s-a reînfiinţat secţia de coregrafie, pe lângă Liceul de Artă din Iaşi, o secţie ce fusese desfiinţată prin 1948, de comunişti, care au vrut să păstreze doar muzica şi pictura. Atunci, în 1989, tatăl meu şi alţi patru colegi s-au gândit să reînfiinţeze secţia...", începe povestea lui Bogdan.
Tatăl lui Bogdan era Victor Muncaciu, un apreciat balerin al Operei Române din Iaşi, dar şi profesor la Liceul de Artă. Un clujean venit în Moldova, în Iaşii pe care nu avea să îi mai părăsească până la sfârşitul vieţii. Debutase la Iaşi în 1957, cu maestrul Nicolae Iacobescu, în spectacolul "Noaptea Valpurgiei", din opera "Faust" de Charles Gound. De altfel, copilăria lui Bogdan Muncaciu se consumase în Opera ieşeană, mama fiind la rândul ei contabilă. "Ea mă îndemna mereu să fac o meserie din care să câştig bine. Dar am ajuns la coregrafie".
După patru ani de balet, în zare începe să se ivească scena, dar nu cea a operei, ci a teatrului. "La teatru am dat tot dintr-o întâmplare, pur şi simplu am zis: Hai la teatru. Aveam două colege, Diana Chirilă, astăzi este actriţă în Iaşi, şi Luca Loredana, este regizor tehnic la Teatrul Luceafărul. Ele erau la muzică, secţia canto, eu la coregrafie. În clasa a XI-a ne-am hotărât să dăm la teatru".
Şi-a amintit de orele de coregrafie din liceu atunci când, în repetiţii, "baleta" textul. Sau când, mai târziu, lecţiile de balet l-au ajutat să construiască roluri de compoziţie. "Baletul şi teatrul s-au completat într-un fel, experienţa coregrafică m-a ajutat mai ales mai târziu, când am ajuns la Botoşani. În facultate, domnul Sergiu Tudose îmi spunea să uit tot ce am învăţat în liceu. Uită de balet, îmi spunea, pentru că aveam tendinţa de a baleta în momentul în care spuneam textul. Dar la Botoşani, în diverse roluri, baletul m-a ajutat foarte mult pentru mişcare scenică", recunoaşte astăzi Bogdan Muncaciu.
A intrat aşadar la teatru în anul 1994, la clasa lui Sergiu Tudose şi a Monicăi Bordeianu. "Domnul Sergiu Tudose era un profesor foarte meticulos, nu lăsa nimic la voia întâmplării, iar în teatru, se ştie, amănuntele dau tot farmecul". Recunoaşte că, astăzi, facultăţile de teatru şi-au mai pierdut din misterul de altădată. "Din 1990, ritmul vieţii s-a schimbat foarte mult. Când am intrat eu, era poate cea mai scumpă facultate, taxele erau cele mai mari, eram 57 pe loc. Dar nu este o profesie din care să faci bani. Din meseria asta nu câştigi. O faci doar dacă îţi place. E greu să rezişti, dar o faci doar dacă îţi place. E ca un drog". Este de părere, însă, că facultatea de teatru nu te face actor. Ea pune bazele unei meserii care apoi se învaţă pe scenă. În timp şi cu strădanie, perseverenţă şi mult studiu individual. "Eu am făcut patru ani de facultate. În cei patru ani nu am trecut prin tot ce a trebuit să trec. În facultate se pun doar bazele".
Fiecare nou spectacol, pregătirea pentru alt rol, experienţa cu fiecare regizor în parte au fost cât toţi anii de facultate. Regizori precum Ion Sapdaru, Petru Vutcărău ("Caii la fereastră", contactul cu şcoala de teatru rusească, un prag important, spune Bogdan Muncaciu) sau Andro Enukidze au modelat şi reconfigurat de fiecare dată potenţialul artistic al actorului, au clădit adâncimi şi înălţimi pe care el însuşi nu şi le descoperise până atunci.
Sunt regizori, precum Andro Enukidze, care nu lăsau nimic la voia întâmplării. "Nu te lăsa până nu înţelegeai clar fiecare amănunt. Sunt mulţi regizori care te lasă să îşi construieşti singur personajul, dar ai nevoie de un sprijin, pentru a nu intra în zona de nesiguranţă, pentru că spectatorul simte imediat. Cel mai bun este regizorul care îţi arată toate greşelile".
Citeste integral BOGDAN MUNCACIU: "În teatru, eşecul ţi-l faci tu, cu mâna ta, foarte rar ţi-l face altul"