L-am strigat, dar nu şi-a întors privirea spre mine

L-am strigat, dar nu şi-a întors privirea spre mine
Bunicul făcuse doar patru clase și era măcelar la abatorul din Răchiți, un sat aflat la doi kilometri distanță de Botoșani. Obișnuia să taie și porcii vecinilor în preajma Crăciunului. "Lăsați-mă singur cu porcul", le spunea acestora. Nu-i plăcea atunci când încercau alții să-l ajute. Era o treabă intimă, un ritual care trebuia să se încheie cât mai rapid, fără să provoace prea multă suferință animalului.

Aş fi vrut să mă întorc înapoi în pat sub plapuma aia mare și călduroasă. Aproape ațipisem în mașină. Când am deschis ochii, eram deja  în Botoșani, în fața blocului în care locuiam cu ai mei.  Am urcat scările în grabă și m-am întâlnit în fața ușii cu un vecin. Purta  pijamale dungate, decolorate și papuci de casă. A trecut pe lângă noi fără să zică nimic. Pentru câteva clipe am rămas nemișcat în fața ușii, apoi am apăsat pe clanță. Mama, îmbrăcată într-o rochie neagră, stătea în picioare în mijlocul holului. S-a apropiat de mine, și-a lăsat palmele pe umerii mei, m-a privit în ochi şi mi-a spus: Ionuţ, tata a murit. Du-te şi spune-i și lui Dan. Am intrat în dormitor şi l-am strigat de câteva ori până s-a trezit.

În anii următori, bunicul  a început să vină tot mai des pe la noi. Umplea un cărucior cu carne, ceapă, cartofi, făină și urca pe strada Împăratul Traian până în oraș. "Ce-o să te faci  tu cu doi copii mici și fără un bărbat în casă?", o întreba el pe mama. Uneori îi venea să plângă, dar asta numai după ce bea o votcă. În rest se ținea tare. Acum, când mă gândesc, mi se pare că bunicul semăna oarecum cu Beckett: ochi albaștri, păr alb, chip osos înțesat de riduri. Și mai avea ceva în comun cu Beckett: vorbea puţin și, în general, i se părea că oamenii vorbesc prea mult. Existau și deosebiri între ei. Bunicul făcuse doar patru clase și era măcelar la abatorul din Răchiți, un sat aflat la doi kilometri distanță de Botoșani. Obișnuia să taie și porcii vecinilor în preajma Crăciunului. "Lăsați-mă singur cu porcul", le spunea acestora. Nu-i plăcea atunci când încercau alții să-l ajute. Era o treabă intimă, un ritual care trebuia să se încheie cât mai rapid, fără să provoace prea multă suferință animalului.

Avea tabieturile lui: se trezea dimineața la 6, dădea drumul la radio si bea o cană mare de cafea cu mult zahăr. Vorbea rar despre politică, făcea glume pe seama vecinului monarhist și, de cele mai multe ori, simula revolta. Îi înjura  pe preoți, îl înjura pe Iliescu, dar concluzia la care ajungea era mereu aceeași: "Vulpoi mai mare ca Iliescu n-o să găsești. Ce sens are să mai schimbi ceva?"

Într-o zi, i-am zis că mi-ar plăcea să am o căsuță de lemn, undeva în curte, sub copaci. Văzusem un film american cu un puști care trăia așa pe malul unui râu, iar asta mi se părea forma de libertate supremă. Când m-am întors o săptămână mai târziu, am găsit în livadă un fel de  iglu făcut din scânduri. Mi-a întins un pat de fân si mi-a zis: "Na, acum ai și tu unde să dormi."  După care mi-a întors spatele. Juca dur. De vreme ce nu-și arăta niciodată lacrimile, nu voia să-și lase la vedere nici emoțiile. Am dormit câteva nopți pe patul de fân. Erau seri de vară cu cer înstelat, se auzeau greierii și vântul cald care foșnea prin iarba din fața casei. Bunicul își lua bere Suceava de la bufet și îmi aducea înghețată. Făceam focul afară împreună, mâncam cartofi copți în jar și priveam luminile orașului.

Rămăsese ultimul în viață din cei zece frați ai săi. O dată mi-a arătat o fotografie în care apărea  împreună cu părinții si cu frații săi. "Vezi", mi-a spus el punând degetul pe fotografie, "sunt singurul care a făcut un pas în afara grupului, uită-te cum stau lipiți unii de alții. De aia moartea m-a ocolit, de aia am rămas în viață."  În afară de asta, avea și o concepție topografică legată de moarte, despre care vorbea pe un ton mucalit: o vedea ca pe un fenomen meteorologic, un fel de nor care acoperă doar anumite zone ale satului. Aşa își explica el faptul că vecinii lui mureau pe capete, în timp ce casa lui era ocolită.

La  înmormântarea bunicii și-a dat pălaria jos si a sărutat-o pe frunte înainte ca sicriul sa fie coborât în groapă. Îi tremura mana în care ținea pălăria, dar încă se abținea să nu plângă. Câteva luni mai târziu mi-a zis că a iubit-o. Nu l-am crezut. Eu aveam în cap doar imaginea cu ei certându-se zilnic, nu văzusem decât ură și înstrăinare în relația dintre ei.
În urmă cu vreo zece ani, unchiul meu s-a mutat în casa bunicului. Trecuse prin două căsnicii nefericite, lucrase ca  muncitor pe șantier, sudor și brutar, iar acum era șomer, încă un copil mare, dificil și violent. La 50 de ani, îi mai rămăseseră câteva plăceri: să se uite la Bonanza și să citească Karl May și Sven Hassel. Asta spre disperarea bunicului, care-i spunea: "Degeaba citești, nu se va alege nimic de tine, și mai consumi și curent aiurea."

În 2008,  cu câteva zile înainte de Crăciun, m-a sunat mama si mi-a spus să vin urgent acasă.  M-am întors la Botoşani, unde trebuia să mă ocup de înmormântare. La presiunea rudelor, am fost nevoit să comand mâncare de post pentru praznic. O trădare, mi-am zis, să dai mâncare de post la înmormântarea unui om care a mâncat toată viața carne.  În noaptea de dinaintea înmormântării, am stat de priveghi lângă sicriul lui. Era ger, m-am îmbrăcat gros și  timp de câteva ore m-am holbat  la chipul lui. Nu cred că eram îndurerat, ci mai degrabă siderat. Nu înțelegeam cum se poate să fii şi să nu fii în același timp, să ai corpul întins pe o masă, dar să nu mai ai posibilitatea de a te  trezi, de a drumul la radio şi de a bea o cană mare de cafea.

Era trecut de ora două dimineața când am observat, în spatele geamului din camera în care se afla sicriul, două bărbi, două capete întunecate. Priviri fixe sticlind prin fereastra acoperită de gheață. Am împietrit. Abia după câteva clipe i-am recunoscut. Erau groparii. Veniseră să le dau ceva de băut. Am ieșit cu ei în cerdac, le-am turnat votcă și le-am dat  sandvișuri. Aveau încă urme de noroi și zăpadă pe cizme. "E gata groapa. A fost bocnă pământul, ne-am chinuit mult", mi-a zis unul dintre ei. După care a turnat un strop de votcă pe pământ şi a mormăit: "Mai rar om ca nea Costică. Dumnezeu să-l ierte." Am mai rămas câteva minute afară singur. Aerul era îngheţat, se auzeau doar pașii groparilor scrâșnind pe zăpadă.  Eram tot acolo, în fața aceluiași cerdac de care stătea rezemat bunicul în acea dimineață cenușie de martie. Cu capul descoperit și prefăcându-se că nu mă vede.

Trei luni mai târziu a murit și unchiul meu. M-am întors din nou la Botoșani. "Văd că te specializezi, poți să-ți deschizi o firmă de servicii funerare", îmi spuneau rudele râzând în timp ce împachetau prosoape și lumânări. După înmormântare, groparii (alții de data asta) mi-au cerut, pe lângă bani, votcă, o găleată și o găină. "Vie", au precizat ei. "N-am de unde să scot o găină vie", le-am răspuns. "Dar pot să vă dau banii pe ea." Ei au ținut-o una și bună cu găina vie și cu găleata. M-am dus la magazinul din sat ca să cumpăr votcă, iar vânzătoarea mi-a spus: "Condoleanțe. Dar să știi că pe unchiu-tău l-a tras bunică-tu după el. Ca să aibă grijă de băiatul lui. De unul singur nu se putea descurca Ion pe lumea asta."

Ionuţ Sociu
SURSA: totb.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Costel Enache, nervos pe arbitri: Şi arbitrii pot greşi, însă nu ştiu de ce o fac totdeauna împotriva echipei noastre

Duminică, 10 Decembrie 2017
638

Costel Enache a spus că este de părere că fotbalul este un sport supus greşelii atât de jucători cât şi de arbitri, însă nu este de acord ca arbitrii să greşească doar &ici...

Nicolae Dică, după victoria categorică cu FC Botoşani: Am fost pregătiţi din toate punctele de vedere

Duminică, 10 Decembrie 2017
471

Tehnicianul a spus că era o presiune în plus după victoria obţinută de CFR Cluj ce se distanţase la opt puncte înaintea jocului de la Botoşani. "Ne aşteptam să avem u...

O carte homeopatică: "Simt boala ca iubire a lui Hristos"

Duminică, 10 Decembrie 2017
221

Părintele Ioan Cr. Teşu este, pentru mine, un reper, dar şi un sprijin moral, mesajul său, pe atât de fundamental, pe atât de creştinesc, fiind ca în Kali Yuga modernă, "a cărei marcă e di...