IPS Teofan, despre "creştinii de duminică"

IPS Teofan, despre "creştinii de duminică"
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a îndemnat, duminică, în predica rostită la slujba de la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava", la apropierea de Dumnezeu, vorbind şi despre "creştinii de duminică", ce merg la biserică doar în această zi, dar în rest se îndepărtează de Dumnezeu.

În predica rostită, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat că oamenii au vise şi gânduri şi grija pentru ceea ce vor mânca, ce vor bea, cu ce se vor îmbrăca, unde se vor adăposti, dar a subliniat că grija cea mai mare ar trebui să fie dobândirea Împărăţiei Cerului pentru că toate celelalte îşi vor primi apoi răspunsul.

"Dacă analizăm starea noastră sufletească din timpul unei săptămâni omul e preocupat de grija zilei de astăzi, de ziua de mâine. Toată grija, preocuparea să avem ce ne trebuie pentru noi, pentru copiii noştri, pentru colegii noştri. Unde este comoara acolo este şi inima noastră. Să recunoaştem, comoara noastră este grija noastră. Te gândeşti la ceea ce consideri că e mai de preţ, binele nostru şi al celor apropiaţi. Deşi acceptăm cuvântul Domului nu putem să nu ne facem griji. Grija nu ne părăseşte, uneori în timpul liturghiei, sau al rugăciunii, pentru ceea ce va fi mâine sau la anul", a spus IPS Teofan.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a arătat că grija omului pentru ziua de mâine trebuie să fie legată de Împărăţia lui Dumnezeu.

"Având ca primă preocupare dobândirea Împărăţiei Cerului toate celelalte îşi primesc răspunsul, pentru hrană, îmbrăcăminte, adăpost, loc de muncă", a spus înaltul ierarh, care consideră că grija exagerată pentru ceea ce se va întâmpla în după amiaza zilei, mâine sau, poimâine, preocuparea excesivă pentru cele pământeşti, este semn de necredinţă sau puţină credinţă. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mai arătat că trebuie înţeles că încercările şi suferinţele nu au neapărat o conotaţie negativă, că suferinţa aduce răbdare şi nădejde şi că chiar dacă în viaţă apar eşecuri în familie sau la locul de muncă nu trebuie să fie deznădejde.

Totodată, IPS Teofan a spus că nimeni nu poate să slujească la doi domni şi că devii ceea ce slujeşti, eşti dumnezeit dacă îl slujeşti pe Dumnezeu, iar cei care îl slujesc pe Mamona devin diavolizaţi.

Înaltul ierarh a mai spus despre "creştinii de duminică", cei care consideră că şi-au făcut datoria dacă merg duminica la biserică şi poate mai ţin şi post miercurea sau vinerea, ca se îndepărtează de Dumnezeu în timpul săptămânii. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adăugat că cei care procedează în acest fel argumentează că "viaţa trebuie trăită", că "suntem şi noi oameni" sau că "toate ale lumii acesteia să le facem că suntem oameni". "Avem dreptul la momente de relaxare sufletească, dar să nu de îndepărteze de Dumnezeu", a spus IPS Teofan.

Înaltul ierarh consideră că credinţa în Dumnezeu, răbdarea în suferinţă şi slujirea lui Dumnezeu sunt cele care trebuie să preocupe creştinii, şi că apoi se vor rezolva şi problemele celelalte.Peste zece mii de credincioşi au participat, duminică, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava" cu prilejul Hramului mănăstirii de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Pimen Suceveanul şi IPS Teodosie Tomitanul. La racla cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, scoasă de sâmbătă dimineaţă într-un baldachin în curtea mănăstirii, a fost un flux continuu de pelerini care s-au închinat pentru sănătate şi iertarea păcatelor. Potrivit tradiţiei, în noaptea dinaintea acestei sărbători, sute de maramureşeni au dormit sub zidurile mănăstirii. După oficierea Sfintei Liturghii, racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost purtată pe străzile municipiului într-o procesiune ce a inclus principalele biserici din municipiu, procesiune la care au participat câteva mii de persoane. Sfântul Ioan cel Nou este protectorul municipiului Suceava, iar domnitorul Alexandru Cel Bun a adus în anul 1402 moaştele Sfântului la Suceava.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Hermannstadt - FC Botoşani, astăzi de la ora 17:30

astăzi, 14:03
28

FC Hermannstadt şi FC Botoşani se întâlnesc astăzi în etapa a cincea a play-out-ului Superligii.Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Hermannstadt!Gazdele sunt lideri &i...

Contabila născută în Botoșani pasionată de fotbal, care luptă în competiția pentru ”1 milion”! (Foto)

astăzi, 14:02
73

Se numără printre cei 50 de concurenți de la „Insula de 1 milion” pentru că își dorește de mult timp să apară într-o emisiune televizată. Aceasta luptă pentru fiul ș...

Sancțiuni de 9.000 de lei pentru apelare nejustificată sau abuzivă la 112!

astăzi, 13:29
27

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și ...