Ipoteşti, un sat bine lustruit, dar cam pustiu

Ipoteşti, un sat bine lustruit, dar cam pustiu
Mitul lui Eminescu a crescut foarte mult în comunism, mai ales în anii `80. Atunci s-a construit la Ipoteşti un centru cultural temeinic. Imediat după 1990, deşi au fost declanşate multe provocări la adresa gloriei Poetului, alte mari proiecte au fost finanţate generos. Actualmente, baza materială a Complexului de la Ipoteşti concurează cu locurile de naştere ale lui Goethe şi Shakespeare. Impresia de pustiu – cultural, social, omenesc – ce bântuie când şi când, ca peste tot în România, se resimte bine şi-n satul natal al poetului naţional.

Ipoteşti, de la cătun la comună cu centru muzeal

Între Botoşani şi Ipoteşti ar fi cam 8 km. De pe dealurile dinspre Cătămărăşti, aflat în vecinătatea vestică a oraşului, s-ar putea vedea edificiile Complexului Muzeal Ipoteşti. Dar amândouă drumurile, unul dinspre est şi celălalt dinspre vest, care urmăresc în serpentine frumoase coastele dealurilor, fac să fie dublă această distanţă. Dinspre vest, drumul naţional se suprapune peste cunoscuta Şosea Mihăileană. Ea, venind de la Galaţi, lega Botoşanii de Cernăuţi şi Lemberg (Lvov). Pe această cale, pe care circulau carele negustoreşti, va merge Eminescu, de multe ori, în trăsura familiei, alături de alţi fraţi ai săi, la şcoală, la Cernăuţi.

Până prin anii `60, Ipoteştii mai arătau ca un cătun. Sub acest nume a fost cunoscut şi în actul prin care Gheorghe Eminovici şi-a cumpărat moşia, situată între Botoşani şi casa lui, de la Dealul Crucii, până la Mănăstirea Agafton, în 1846. În această suprafaţă intrau şi pădurea, şi lacul cântat de poet.

Eminescu a început să locuiască frecvent acolo cam după vârsta de 5 ani. George Călinescu susţine că, pe lângă Botoşani, Eminescu, la vârsta cea mai fragedă, mai stătea vara şi la o casă pe moşia Durneşti, lângă Prut. Acolo, Gheorghe Eminovici a fost multă vreme administrator.

Capul familiei Eminovici era, de altfel, un om foarte activ. Fusese cucerit cu totul de cinul boieresc. Mai bine de 10 ani, a stat în jurul marii familii Balş. Acolo a învăţat să scrie frumos, ca un conţopist. Uşor a deprins germana şi franceza, iar apoi, din relaţiile muncii de administrator, rusa, ruteana şi chiar polona. La Ipoteşti şi-a încropit o bibliotecă, despre care se vorbea în toată Moldova. După unii cercetători, era a treia ca mărime din ţinutul Sucevei. La ospeţe, cânta furtunos, iar în multe rânduri, mai pe ascuns, compunea poezii. Nu bea deloc. A rămas în istorie zicerea domnului Sturza, când i-a înmânat titlul de căminar, în Adunarea Boierilor de la Iaşi: "Acum, Eminovici, ajungând căminar, ai să te apuci şi de băut". Titlul de căminar presupunea strângerea dărilor pe băuturile alcoolice.

Datele naşterii din mitrica de botez a Bisericii Uspenia

Cei mai mulţi biografi vorbesc pe larg despre naşterea lui Mihai Eminescu, în casele părinţilor, la Botoşani. Iar botezul lui la Biserica Uspenia nu poate fi tăgăduit. Din datele consemnate în mitrica de botez, document adus de Nicolae Iorga, în 1928, la Academie, poate fi descris, cât de cât, acest mare eveniment.

În ziua de 21 ianuarie 1850, pe la prânz, grupul celor din familia Eminovici a făcut cei câţiva paşi ce despărţeau casa de Biserica Uspenia. Gheorghe Eminovici, după ce s-a despărţit de reşedinţa boierului Balş, de la Dumbrăveni, s-a mutat în casele socrului său, la Botoşani. Erau aşezate în plin centru, printre cele mai mari prăvălii. Gheorghe Eminovici primise deja act domnesc, care-l ridicase la rangul de căminar. Iar cu banii din dotă (3.000 de galbeni), îşi cumpărase o moşie, lângă cătunul Ipoteşti, de 280 de fălci moldoveneşti (420 ha). În anul acela, avea la Ipoteşti noua sa moşie. Însă acolo familia stătea mai ales vara. Iarna, gerul era foarte aspru între pădurile din jur, iar pereţii proaspeţi ai casei înălţate încă erau prea jilavi.

La botez, au fost prezenţi naşii, unchiul dinspre mamă şi părinţii amândoi. Slujba a fost făcută de preotul Ion Stamate, duhovnicul familiei Eminovici, iar ca dascăl, fiul lui. Toate aceste date au rămas consemnate în mitrica Bisericii Uspenia din Botoşani. Acolo, se văd şi semnăturile celor pomeniţi. După fotografia rămasă, preotul Stamate avea cam aceeaşi statură cu Gheorghe Eminovici. Destul de înalt, spătos şi cu o barbă mare, neagră. Barba tatălui lui Eminescu era tăiată scurt, după modă europeană. Lângă ei, ni i-am putea închipui pe cei din neamul Ralucăi Eminovici, mai scurţi şi cu ochii mari, migdalaţi. Aveau sânge de slav.

Biserica familiei Eminovici de la Ipoteşti

Casa Eminovicilor de la Ipoteşti avea, la început, o bisericuţă veche din lemn, care fost cumpărată de mama sa cu 250 de galbeni. Sunt păstrate acolo şi astăzi multe icoane de pe vremuri, cristelniţa de cupru şi veşmintele preotului care i-a botezat pe copii. Acum se mai ţin slujbe de 4 ori pe an: la 15 ianuarie, la 15 iunie, de Înălţarea Domnului, şi la hram, pe 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Alături, mult mai târziu, în perioada interbelică, a fost construită şi biserica satului Ipoteşti. Daniile au fost iniţiate de Nicolae Iorga şi Cezar Petrescu, la începutul anilor `30. Iar la 15 iunie 1939, la 50 de ani de la moartea poetului, a fost inaugurată.

Istoricii spun semeţ că pictura interiorului, realizată de Petru Remus Troteanu, este unică în lume. Sfinţii, în semn de doliu pentru moartea prematură a poetului, au aure negre. Între pronaos şi naos, au fost pictaţi doi regi, în mărime naturală: Carol al II-lea şi "regele poeziei", bineînţeles, Mihai Eminescu. Astăzi, aici slujeşte cu multă râvnă părintele Valentin Tincu.

Hoinărind cu Eminescu

Istoricii literari mai hâtri spun în treacăt că tânărul Eminescu a cunoscut mai bine împrejurimile de la Ipoteşti decât casa tătânelui Gheorghe Eminovici. Între tată şi copil, dar mai ales adolescent, a crescut o ciudată tensiune. Tatăl, trăind într-un timp dominat mai ales de raţionalitate, al veacului postiluminismului şi al ştiinţelor noi, nu a privit cu mare încredere caracterul melancolic al lui Mihai. El îşi dorea ca fiii lui să îmbrăţişeze meserii "care să facă bani": medic, avocat, inginer. Iar voinţa lui de fier, îndreptată în acest fel, a semănat seminţele dramei în sufletele copiilor lui. Caragiale, întâlnindu-se cu mai mulţi fraţi de-ai poetului, spune lapidar: toţi aveau o sensibilitate ciudată. Aveau ochii adumbriţi de mari trăiri sufleteşti. Iar despre Gheorghe Eminovici, dramaturgul spune: om de lume şi activ.

Eminescu, atunci când ajungea în sat, evadând de la şcoala aspră de la Cernăuţi, de multe ori stătea ascuns în atenansă, locuinţa copiilor. Ţinea legătura mai ales cu mama sa. Expresivitatea chipului mamei trădează semnele unei mari asemănări de caracter. Călinescu spune direct: Eminescu a fost un adolescent hoinar. Stătea zile şi nopţi pe la stâni, prin păduri, iar în satele vecine, mai ales când a mai crescut, tăia calea şi câte unei fete din satele din jur. Istoricii vorbesc de o mare pasiune, consumată în ascuns şi nu numai, în acei ani. În această perioadă a mas lângă pârâu. Este vorba de pârâul Dresleuca. Apoi, de multe ori a poetizat pe lângă lac sau pe lac, printre nuferi.

Un lac părăsit, încărcat de poveşti

Drumul până la lac parcă-i prea accesibil pentru mine, un bucureştean plin de mitul locului. Are un asfalt curat şi aş spune proaspăt. Mergem pe lângă gospodării lăcuite cu multă vopsea, pe lângă două-trei magazine în care cumpărătorii pot bea bere, ţuică sau câte o cafea de la un automat nou-nouţ. Simt boarea încărcată de farmec de carte veche abia când ajung la marginea pădurii. Cei 4 km se fac uşor. De lângă hanul pârjolit urât de un incendiu mai vechi, mai sunt doar câţiva paşi. Cărarea-i pavată la fel de cochet, ca şi drumul din vale bine podit cu asfalt.

Ziua-i magnifică acolo, sus. Copaci rari, bătrâni, parcă se odihnesc pe malurile abrupte. A fost o toamnă săracă în ploi. Oglinda lacului s-a redus foarte mult. Neagră şi mâloasă, luceşte ciudat printre trestii groase sau stuf. Nuferii aproape s-au retras speriaţi în mijlocul bălţii.

Aspectul lacului răvăşit îmi trezeşte ironic o poveste locală grotescă. În istoria locului, există şi povestea falsificării reliefului de către comunişti. Au redat agriculturii, cum se spune, locul de demult şi au săpat altul, într-un loc de nefolosit. Pentru câteva zile, prin anii `60, au fost căraţi camioane întregi de nuferi galbeni de la Grădina Botanică din Cluj. Povestea îmi este spulberată, cu multă hotărâre, de profesorul Sergiu Manolache, cel care a scris câteva monografii. De la el am aflat că a existat o cabană dacică, unde poeţii de la Bucureşti, la aniversări sau comemorări, prin anii `80, petreceau nopţi de pomină.

Apoi, prin anii `90, însuşi profesorul Manolache şi-a încântat prietenii de peste Prut, acompaniind romanţe eminesciene la mandolină. Lacul şi pădurea aparţin acum unui proprietar. Aşa se explică patina groasă de paragină, îmi dă de înţeles bunul meu amfitrion.

Ipoteşti, un sat cât de cât modern

Când vin de la lac, cu a sa recentă istorie, parcă văd şi înţeleg cum prind contur datele înregistrate la primărie. Ipoteştii, faţă de anii `70, parcă au decăzut. Primăria, şcoala sau complexul muzeal s-au lărgit, s-au înălţat, însă sentimentul de viaţă intensă s-a spulberat. Populaţia a ajuns la jumătate, iar la şcoală, numărul copiilor a scăzut de trei ori. Atunci, îşi aminteşte profesorul Sergiu Manolache, primăria, apoi poliţia au funcţionat în atenansa de pe vremuri a Eminovicilor, iar casa lor nu fusese renovată temeinic. De atunci, oamenii s-au tot împuţinat. Au îmbătrânit, iar cei tineri au plecat la muncă în Vest. Cei rămaşi fac naveta la Botoşani. Femeile lucrează-n confecţii, iar bărbaţii la fabrica de mobilă, mai ales. Cele 600 de hectare ale satului sunt cultivate de câţiva buni fermieri. Cel mai de vază dintre ei este însuşi primarul, domnul Dumitru Virginel Gireadă. Şi când am revenit noi, el era plecat cu treburi la Botoşani. În timp ce aflu pozitivele adevăruri, profesorul strecoară, când şi când, câte un imens adevăr de pe vremuri. Pe pajiştile din jur, în anii când Mihai hălăduia pe la stâni, pe sub coroana copacilor bătrâni, câte un boier al locului ducea anual spre Bucovina sau Galaţi cirezi de câte 300.000 de boi şi vaci!


Constantin Iftime (Citeste materialul complet in
ziarullumina.ro)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Circulau cu grijă, dar nu a fost de ajuns: Botoșăneni răniți din cauza unui șofer care a intrat în curbă cu viteză!

astăzi, 12:14
3

Marți la amiază, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17, în afara localităţii sucevene Stroieşti, un tânăr de 28 de ani, din județul Prahova, nu a adaptat ...

Lucrări de consolidare sau de reparaţie- proprietarii din blocul afectat de explozie aşteaptă răspunsul de la expert FOTO

astăzi, 12:10
62

Aşa cum s-a angajat, miercuri dimineaţă expertul tehnic atestat a sosit la Botoşani şi a declanşat operaţiunea de analizare a pereţilor şi structurilor scării de bloc afectate de explozia de...

Botoșănean de 23 de ani, în stare gravă după un accident rutier produs din cauza vitezei!

astăzi, 12:04
146

În cursul zilei de marți, în jurul orei 14.15, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă deosebit de periculoasă pe DN 17, în afara localităţii sucevene Poiana S...