Interviu cu Părintele Iulian Lazăr (născut în Vorona), duhovnicul Schitului Prodromu: "Orice rugăciune este bună, dacă se lipeşte de inimă"

Interviu cu Părintele Iulian Lazăr (născut în Vorona), duhovnicul Schitului Prodromu: "Orice rugăciune este bună, dacă se lipeşte de inimă"
Părintele Iulian Lazăr este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfinţia sa se spovedesc şi părinţi români de la alte chilii.

Părinte Iulian, vă rugăm, să ne daţi câteva date biografice pentru cititorii care nu vă cunosc.

– M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire.

– Cum v-aţi apropiat de Dumnezeu?

 – Cu siguranţă a fost o chemare. Eram doi tineri care, văzând ororile războiului, ne-am sfătuit să plecăm la o mănăstire în ţară, acum 60 de ani. Văzând că au plecat dincolo tineri şi bătrâni şi era mare suferinţa lumii după război, ne-am gândit că şi nouă ne va veni rândul să ne ducem odată din această lume. Suferinţele războiului ne-au făcut să ne gândim la mântuire, aşa copii cum eram. Am căutat o viaţă de mănăstire. Nu ştiam nimic despre viaţa de mănăstire, dar ne-am dus, ne-a plăcut şi am rămas. Dumnezeu ne-a îndemnat să căutăm şi să alegem viaţa de mănăstire. A fost o chemare.

– De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă?

– Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17) şi: "Duhul să nu-l stingeţi!" (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: "când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el".

– Cum putem creşte în credinţă?

– Începând cu mărturisirea la duhovnic, luându-ţi canon de la dânsul şi, sub ascultarea şi binecuvântarea lui, împlineşti toate porun-cile uşor şi cu pace lăuntrică, numai astfel înaintezi către Dumnezeu.

– Cum putem creşte în iubirea faţă de aproapele?

– Să răbdăm toate de la dânsul şi să lăsăm de la noi. Dacă vezi că cineva îţi face o nedreptate, lasă de la tine şi vei învinge vrăjmaşul care caută să te aţâţe împotriva aceluia. Sfântul Apostol Pavel spune: "Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înain-tea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi, iubiţilor, ci lă-saţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A Mea e răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul". Deci "dacă vrăjmaşul tău e flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele" (Romani 12, 17-21). Mântuitorul ne spune: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru din ceruri" (Matei 5, 44-45).

– Cum putem renunţa cu adevărat la iubirea de sine?

– Mântuitorul spune: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie" (Luca 9, 23). Pentru a părăsi iubirea de sine, trebuie să renunţi la tot ceea ce-ţi place. Trebuie să închidem ochii la plăceri, la lucru-rile care ne ispitesc şi scot mintea din unitatea credinţei şi a Duhului. Pentru aceasta trebuie stăruinţă în post şi rugăciune, prin care ne răs-tignim mintea care, de obicei, primeşte gândurile din care se naşte iubirea de sine. Spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că omul fuge de durere şi aleargă după plăcere. Pentru vindecarea de iubirea de sine, trebuie să ştim că cel ce fuge de durere pentru Dumnezeu, adică de râvna pentru El, cade în braţele plăcerii şi ale iubirii de sine.

- Vedeţi cauza crizei lumii noastre în lepădarea de credinţă. Putem considera avortul, ca formă concretă a acestei lepădări, drept cauza tragediei ce aduce multă nenorocire în ţară?

– Cu siguranţă, din cauza omorurilor şi a altor păcate nu se mai iese din sărăcie. Spre sfârşitul cărţii Levitic, Dumnezeu spune poporului ales, prin gura lui Moise proorocul, ceea ce îl va aştepta dacă nu va împlini Legea primită: dacă nu se va întoarce din rătăcirea păcatului, ci, dimpotrivă, se va răzvrăti, sau, cum spune în Scriptură "va păşi împotriva" lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va înmulţi şi mai mult greutăţile, robiile şi strâmtorările poporului. Va îngădui ca asupritorii să fie şi mai fără milă, până ce, datorită înmulţirii răutăţilor şi greutăţilor, poporul va ajunge să mănânce carnea propriilor fii şi fiice şi, în final, ajunşi în robie şi măcinaţi de frică, să-şi vină în fire.

E un text cutremurător şi, din păcate, actual, care arată nu atât dreptatea sau mânia lui Dumnezeu, cât unde duce îndepărtarea omului de Dumnezeu şi căderea sa în idolatrie. România e o ţară creştină ortodoxă şi cred că nu este vorba de o lepădare de credinţă, ci de o rătăcire, de o lipsă de călăuzire şi de atragere în păcat a tinerilor prin tot felul de sminteli, slobozite fără frâu de vrăjmaşii Bisericii şi ai Domnului Hristos. Dumnezeu are grijă să fie şi oameni credincioşi cu adevărat, dar aceste omoruri sunt nişte pedepse care trebuie să vină spre a împlini dreptatea.

– După inundaţiile din anul 2005, nimeni n-a spus că această certare este pentru păcatele oamenilor, ci doar că sunt fenomene ale naturii, catastrofe naturale.

– Certările sau încercările sunt spre lămurirea şi întărirea credinţei. Vă gândiţi că noi suntem drepţi şi că ne pedepseşte Dumnezeu pentru a ne chema la mai multă slavă, ca pe dreptul Iov. Ar fi bine să fie aşa, dar trebuie să ne gândim la poporul lui Israel, că atunci când greşea, părăsindu-L pe Dumnezeu şi închinându-se la idoli în timpul Vechiului Testament, pedepsele veneau peste el imediat, deşi era popor ales. Veneau păgânii şi neamurile din preajmă peste dânşii, iar după ce se trezeau, îi scotea din robie şi de sub jugul străinilor. Şi la noi, necazurile şi suferinţele vin din cauza păcatelor, bineînţeles şi pentru a ne trezi la realitate şi spre a ne chema la împlinirea voii lui Dumnezeu, pentru a ne înţelepţi şi a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a ne ruga cu mai multă credinţă.

– Tinerii de azi sunt influenţaţi de mass-media, de societate, de realităţile lumii. E foarte greu să se păstreze curaţi, când sunt atâtea ispite. Ce gânduri transmiteţi tinerilor, acum când binele este amestecat cu răul şi e greu să le poţi discerne, fiind multă înşelare?

– E bine spus că binele e amestecat cu răul. Tinerii trebuie să evite emisiunile neruşinate, mai ales o inimă fragedă care vrea să-şi păstreze seninătatea şi să fie aproape de Dumnezeu. Acum se dezlănţuie sexul şi toate păcatele în inima fragedă a tinerilor, care nu ştiau de cele pierzătoare de suflet până la 20 de ani şi care trebuie să crească în adevăr. Unii spun că sunt stăpâni pe televizor. Desigur, încet, încet te prinde, că eşti om, mai ales pe copiii fără discernământ. Tine-retul este curios şi vrea să vadă şi să cunoască, dar această cunoaştere este o reînnoire continuă a muşcării din pomul cunoştinţei binelui şi răului, precum Adam în rai. Curiozitatea şi cunoaşterea celor sfinte i-ar scuti pe tineri de gustul amar al păcatului şi al deznădejdii, venite în urma păcatului. În tot acest vălmăşag de ispite, ar trebui să asculte de vocea povăţuitorul duhovnicesc, de părinţii trupeşti şi de duhov-nici, pentru a învăţa împreună cu ei să discearnă binele de rău şi cum să lupte ca să împlinească binele.

– Părinte, copiii nu mai ascultă de părinţi. Ce să facă părinţii în această situaţie?

– Să se roage la Bunul Dumnezeu ca să-i întoarcă. Să-i înveţe atât cât se pricep; să le cumpere cărţi ca să se lămurească ei singuri. Şi dacă tot nu se întorc, să se roage părinţii pentru ei şi să-i pună la Psaltire şi la alte rânduieli de rugăciune pentru a fi eliberaţi din mrejele păcatului şi din legăturile diavolilor. Să se roage stăruitor cu post şi metanii. Rugăciunile părinţilor şi ale bunicilor pentru copii, ale unora pentru alţii, atârnă foarte mult în faţa judecăţii lui Dumnezeu. Pentru fiecare suflet se dă o bătălie duhovnicească, iar rugăciunea şi pomenirea celor dragi înaintea lui Dumnezeu permite îngerului păzitor, Sfinţilor şi harului să înlăture pe diavol şi toate legăturile lui.

Fără rugăciune nu se dezleagă nimic în ceruri şi în viaţa oamenilor. Cât pot să-i îndemne, iar dacă aceştia nu ascultă, să înţeleagă că, uneori, datorită păcatelor se întâmplă ca în pilda "fiului risipitor". Fiecare om trece prin această lume pentru a se lămuri cum foloseşte darul vieţii şi al libertăţii. Dacă copiii nu ascultă, vor alerga după plăcere şi vor da apoi de durere. Dar părinţii să lupte pentru ei în ru-găciune şi să-i înveţe ei înşişi pentru a nu ajunge vinovaţi în faţa lui Dumnezeu, că nu i-au învăţat.

– Cum putem dobândi pe Duhul Sfânt?

– Cu cât ne vom ruga mai mult, cu cât ne vom sili mai mult. Chiar rugăciunea ne învaţă, dar trebuie şi să lăsăm de la noi, să iertăm pe alţii, să nu ne certăm cu nimeni, să iubim pe toţi, pentru că nu poţi dobândi pacea şi liniştea Duhului fără a fi împăcat şi cu iubire de oameni. Nu poţi avea pe Duhul Sfânt în tine, dacă nu eşti împăcat cu toată lumea şi dacă nu te jertfeşti pentru pacea Duhului, pentru că Duhul este foc de jertfă lăuntrică.

Darul Duhului se dobândeşte, mai ales, prin stăruinţă în Rugăciunea lui Iisus, pentru că spune Sfântul Apostol Pavel, "nimeni nu poate să-L cheme Domn pe Iisus decât în Duhul Sfânt", iar darurile Duhului au fost revărsate odată cu venirea în lume, cu jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus.

– Unii părinţi spun că e bine să asociem rugăciunea lui Iisus cu respiraţia. Exista vreun pericol dacă o spunem mai mult?

– Da, este bine. Orice rugăciune este bună, dacă se lipeşte de inimă. Unirea rugăciunii cu respiraţia ajută la strâmtorarea inimii şi, astfel, la lipirea rugăciunii de inimă şi la lărgirea inimii prin rugăciune. Rugăciunea lui Iisus o avem de la Sfântul Apostol Pavel care ne îndeamnă: "Rugaţi-vă neîncetat" şi: "Duhul să nu-l stingeţi". Tot el spune că rugăciunea trebuie să fie aprinsă, făcută cu duh aprins pentru că astfel trecem peste ispitele vrăjmaşului şi intrăm în împărtăşire deplină cu Duhul Sfânt. Dacă faci cu ascultare rugăciunea şi tot ceea ce faci, nu e niciun pericol. Poate fi repetată cât de mult pentru că Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat. Creştinul s-o zică cât de mult poate, însă cu respiraţia să o facă doar cu un povăţuitor, pentru că îşi poate vătăma sănătatea inimii. Oricum, la lărgirea inimii, după strâmtorarea ei prin rugăciune, nu poate ajunge decât cel povăţuit şi însoţit de un duhovnic.

– Ce mesaj transmiteţi poporului român?

– Să se întoarcă cu toată inima la Dumnezeu prin post şi rugăciune. Fiecare om să se grăbească a-şi mărturisi păcatele la duhovnic. Sunt atâtea nenorociri şi accidente, nu ştii când vei muri. Cu ce vei pleca, cu aceea te va judeca Dumnezeu. Cel mai mare lucru este începutul bun al pocăinţei, ca să nu te prindă moartea în păcate grele, nemărturisit şi nepocăit. Apoi să stăruie în rugăciune unii pentru alţii, pentru ca Dumnezeu să se milostivească şi să dezrobească poporul ortodox de pretutindeni.

– Ce vă îngrijorează mai mult şi ce gânduri de viitor aveţi?

– Doresc ca toată lumea să-L cunoască şi să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele. Dacă vor iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, va fi pace în lume. În viitor, vreau să fac multe lucruri bune, să mă rog mai mult, să mai învăţ şi pe alţii şi aştept ziua când va da Domnul să mă duc dincolo.

– L-aţi cunoscut pe părintele Paisie Olaru?

– A fost duhovnicul meu la mănăstirea Sihăstria. Era un călugăr smerit, cu trăire duhovnicească, care s-a ascuns şi nu şi-a dat pe faţă toate darurile. Părintele Cleopa, care era de doi ani stareţ la Sihăstria, m-a primit în anul 1946 la mănăstire, unde era o aleasă viaţă duhovnicească.

– Cum vă simţiţi în Sfântul Munte, departe de ţară?

– Nu-s departe de ţară, căci Muntele Athos este pământul făgăduinţei pentru toţi cei care-L iubesc pe Dumnezeu şi pe Maica Sa. Suntem aici mai mulţi români, facem slujbele în limba noastră, trăim viaţă de obşte şi nu simţim înstrăinarea şi dorul de ţară. Nu mă gândesc că sunt departe de ţară, ci aştept ziua când mă voi duce dincolo.

Sursa: George Căbaş, "Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos", Ediţia a doua, îmbogăţită, Editura Anastasis, 2014

Citeste mai departe interviul complet, pe Sfantul Munte Athos

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comună din judeţ rămasă fără viceprimar!

astăzi, 08:57
569

În preajma zilei în care primarul de Călăraşi, Elena Vrajotis, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu după ce a şicanat o familie căreia nu i-a acordat la ter...

Finanţele ieşene investesc pentru lucrări de reabilitare la Vama Stânca-Costeşti

astăzi, 08:16
170

Mai multe birouri vamale din cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice (DGRFP) Iasi vor intra intr-un program de reabilitare. DGRFP organizeaza o licitatie pent...

Dosarul Stăncescu: Prim- procurorul suspendat al judeţului mai face o incursiune la Înalta Curte pentru a-şi salva libertatea

astăzi, 07:36
1279

Ca şi la primul mandat, sentinţa privind arestarea preventivă până în 18 septembrie, emisă de Curtea de Apel Suceava, a fost contestată de Raluca Stăncescu la Înalta Curte de ...