Pistruiatul nu mai e roşcovan şi nu mai are pistrui. Părul lui e azi grizonat, iar pistruii desenaţi special pentru filmări au fost spălaţi după ultima dublă. Pe faţa lui Costel Băloiu rămâne însă acelaşi zâmbet ştrengăresc pe care anii nu l-au putut şterge. Costel a trăit într-o viaţă cât alţii în trei, cum ar spune povestea, însă viaţa lui nu a fost tocmai un basm. "Câteodată sunt furios pe Pistruiatul: că n-a făcut mai mult, că n-a fost ambiţios, că n-a fost mai «obraznic». Câteodată sunt furios pe mine, pentru că am crezut prea mult în oameni", mărturiseşte Costel Băloiu, care deşi nu mai crede în minuni, încă aşteaptă una...
"Pistruiatul" v-a urmărit toată viaţa...
Costel Băloiu: Da. Şi în sensul bun, şi în sensul rău. Pe unde m-am dus să lucrez, am vrut să fiu Costel Băloiu, un om normal. Însă unii m-au privit ca pe o vedetă, ca pe un arogant. Poate sunt arogant, uneori, dar nu o fac în mod conştient. Dar au fost şi situaţii în care acest rol m-a ajutat. Sunt şofer profesionist, şofatul e pasiunea mea, dar mai greşesc şi eu. Uneori mi s-a mai întâmplat să se poarte poliţiştii frumos cu mine. Câteodată sunt furios pe Pistruiatul: că n-a făcut mai mult, că n-a fost ambiţios, că n-a fost mai "obraznic". Câteodată sunt furios pe mine, pentru că am crezut prea mult în oameni. "Pistruiatul" m-a urmărit toată viaţa şi m-a marcat. Mă lovesc tot timpul de chestia asta. Unii privesc reticent, unii mă acuză, alţii îmi spun că e păcat că n-am continuat. E greu să dau explicaţii fiecăruia despre ce a fost în trecut, să le spun că, de fapt, nu m-a ajutat nimeni, că am avut un conflict verbal cu Sergiu Nicolaescu.
De ce aţi avut un conflict?
A vrut să-mi dea un rol în seria de filme cu comisarul Moldovan: "Ultimul cartuş", "Un comisar acuză". Numai că, pentru filmele lui, trebuia să fiu tuns şi nu puteam să mă tund, pentru că eu filmam cu Francisc Munteanu, pentru "Pistruiatul". Aveam vreo 14 ani şi am avut o ieşire rebelă, i-am zis ceva nu prea ortodox şi asta a fost. El n-a acceptat niciodată aşa ceva, de la nimeni. Însă eu chiar nu pot să tac. Gura mare mi-a distrus toată viaţa.
Aţi declarat într-un interviu: "În naivitatea mea, eram prieten cu Sergiu Nicolaescu".
M-am mai întâlnit cu el la unele emisiuni TV la care am fost invitat, mi-a spus că mi-a urmărit traseul în viaţă, că ştie că mi-a fost greu şi mi-a spus că mă va ajuta. La un moment dat i-am dat un telefon. De la acel telefon au urmat încă vreo 11. Niciodată nu era în Bucureşti, nu avea timp... După aceea am tras linie şi-am zis: orice minune durează trei zile.
Aţi câştigat mulţi bani pentru "Pistruiatul".
65.000 de lei pentru rol, ceea ce însemna cam o Dacie, atunci, şi 20.000 de lei ca recompensă pentru că am făcut economie de peliculă. Aveam memorie foarte bună şi nu trăgeam multe duble. 85.000 de lei pare o sumă mare, însă banii au venit în mai multe tranşe. I-a luat mama mea. Mi-aduc aminte că eu m-am ales cu un magnetofon, o bicicletă şi cam atât... Banii s-au cheltuit în casă, s-au dus pe tot felul de mărunţişuri. I-am mai cumpărat mamei o haină de astrahan şi un covor. Asta am cheltuit eu.
"Pistruiatul" era un serial propagandist. Cum percepeaţi atunci comunismul, realizaţi ce se întâmpla în România?
În anii `70, încă se trăia bine în România. După `80 s-au stricat lucrurile. Însă eu nu am dat multă importanţă, eu mi-am jucat copilăria în serial. Nu înţelegeam lucrurile în profunzime. Acum spun în glumă: Mai bine îl omoram pe Nicolaescu şi ne dădeam cu nemţii, că ne era mai bine. (râde)
Puteţi face o comparaţie între România de atunci şi cea de acum?
Politica mă lasă rece. Se trăia rău şi atunci, se trăieşte rău şi acum. Dar cred că în anii comunismului erau mai uniţi oamenii. Acum, valorile umane nu mai sunt puse în evidenţă, alte lucruri sunt considerate importante.
Citeste materialul complet pe adevarul.ro