Impresionant INTERVIU cu Ilie TUDOR (tatal lui Tudor Gheorghe): "Mie mi-e frică de primăvara care vine. Că n-a ajuns cuţitul la os"

Impresionant INTERVIU cu Ilie TUDOR (tatal lui Tudor Gheorghe): "Mie mi-e frică de primăvara care vine. Că n-a ajuns cuţitul la os"

 ILIE TUDOR  adevarul.ro

Viaţa lui nea Ilie bate orice scenariu de film. Naşterea prematură, torturile Securitaţii, temniţele comuniste, întâlnirea cu Petre Ţuţea, "discursurile" prin Morse ale părintelui Stăniloaie şi sprijinul lui Dumnezeu sunt reperele a 90 de ani uluitori.

Ştim că aveţi o relaţie foarte apropiată cu Dumnezeu.

A venit un grup de ostaşi ai Domnului din Moldova, pe jos, şi au fost cazaţi toţi la şcoala din Podari. Când i-am auzit cântând aşa frumos, mi-a plăcut muzica. "Mă luaţi şi pe mine?", i-am întrebat. "D-apăi, ai ce mânca?". Mi-am făcut o traistă şi am plecat cu ei la Maglavit, pe jos. Vreo 13 ani aveam. Acolo, la Maglavit, erau bani aruncaţi pe jos, venea lumea şi dădea. Am văzut cu ochii mei oameni care au venit în cârje şi au plecat în picioare! Credinţa, asta e totul. Păi, pe mine cine m-a salvat în anii de puşcărie, nu Dumnezeu?

Aţi fost şi în comerţul legionar, printre copiii lui Codreanu.

Asta e una dintre cele mai frumoase experienţe. Chiar am scris o carte – "Un an lângă Căpitan". Cum am ajuns? Părintele din sat şi directorul şcolii i-au spus tatălui meu: "Moşule, copilul trage la carte, de ce nu-l dai la şcoală?". "Păi, cu ce să plătesc? Cu 6 pogoane, câte am?". "Hai, că-l trimit în Comerţul Legionar!". Şi aşa am reuşit, practic, să merg la şcoală. Am plecat de-acasă cu nişte cipici făcuţi dintr-o pălărie veche, pe cap cu o pălărie de paie, cu o cămăşuţă, ca la ţară. Ne-am suit în tren vreo 14 din judeţul Dolj. Avocatul Livezeanu din Craiova ne-a spus: "De-acum înainte, eu sunt tatăl vostru!". Când am ajuns în Bucureşti, am dat de Nicoleta Niculescu: "De-acum înainte, eu sunt mama voastră!". Ne-au îmbrăcat în treninguri albastre şi ne-am adunat, pe toţi 70, la sediu, pe strada Gutenberg, numărul 3. Nicoleta Niculescu zice: "De mult nu l-am mai văzut pe Căpitan aşa vesel!". Apoi, trece printre noi şi alege 12 copii. Eu eram cel mai mic, "iedul" mi se spunea. Ne-au dus la Carmen Sylva (n.r. – astăzi, Eforie Sud), într-un soi de iniţiere, în tabără. Un părinte de la Carmen Sylva (n.r. – astăzi, Eforie Sud) avea o vorbă: "Comunismul a făcut o treabă bună, a umplut ţara de sfinţi".
 
Acolo l-aţi cunoscut pe Căpitan?


Da. Eu eram un puşti. Eram într-o pauză şi luasem o lubeniţă destul de serioasă din piaţă şi o duceam cam greu, într-o paporniţă. Din spate, aud o voce: "E grea?". Mă uit – Căpitanul! A luat-o el imediat. "Unde mergem", a întrebat. "La restaurant". M-a ajutat să o car până acolo, a pus-o pe masă şi a întrebat: "Mie nu-mi daţi?". Era înalt, avea 1,90, avea o privire de hipnotizator. Un an am stat la "comerţ", apoi m-am întors la Podari.

Ce-aţi făcut?

M-am dus la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Craiova. În primul an, a plătit parohia taxa. Apoi, m-a ajutat tata, a vândut o purcea, s-a mai descurcat. Timp de 4 ani, de la Podari până lângă gara din Craiova mergeam pe jos! Era mai greu când se lăsa frigul. Într-o iarnă, am rupt copertele de la carnetul de elev, pentru că erau mai tari, şi le-am pus la încălţăminte. Dar am fost premiant în fiecare an, mi-a plăcut.

Cântaţi în continuare la biserică?

Cum să nu? Păi, fără mine ce fac?

La Aiud, la închisoare, cum aţi ajuns?

Eram dascăl la biserică şi m-am angajat ca şef de pază şi pompieri la un şantier de drumuri şi poduri. Se asfalta şoseaua Craiova – Calafat. Din 10 în 10 kilometri, era un om care păzea lopeţile. Inginerul meu spune, într-o zi: "Hai, Tudore, să facem un control, cum stai cu paznicii?". M-am suit pe motocicletă şi am pornit. La Radovan, la pompa cu apă, angajasem un tânăr cu o lună înainte. Când m-am dus la acolo, în baraca lui, el curăţa un pistol. Deschid uşa, el se sperie. "Ce e cu ăsta?". "E, ce să fie? Am dat în cap la un securist şi i l-am luat". "Măi, eu dimineaţă merg la poliţie şi fac raport". "Nu te duci dumneata, că m-ai angajat din milă", îmi răspunde. Şi nu m-am dus, domnule. De unde să ştiu că ăsta era, de fapt, un ofiţer de Securitate care mă urmărea?

Cum v-au luat la arest?

 M-am pomenit cu maşina Securităţii la poartă: "Îl căutăm pe Ilie Tudor". "Eu sunt". "Te cheamă tovarăşa Stancoveanu, la regiunea de partid". Eu publicasem nişte poezii în revista Urzica, mă gândeam că din cauza asta. De unde? M-au dus la Securitate. Acolo, m-au băgat într-o celulă şi, timp de o lună, nu m-a întrebat nimeni nimic. Când s-a împlinit luna: "Care eşti cu litera «T»? Hai la dans!". Ochelari negri pe faţă. Era o femeie acolo, Miţa, de nu-i scăpa nimeni! Tot ce trecea prin mâna ei era condamnat! Te bătea cu creionul la testicule! M-am întâlnit cu ea acum, la o lansare de carte. "Ce faci aici?", îi zic. "Uite, venii şi eu să văd conferinţa". Nonşalantă, aşa.

Care a fost acuzaţia dumneavoastră?

Că am făcut o organizaţie de 23 de oameni ca să răstorn guvernul prin violenţa armată. M-au pus să semnez, să recunosc că am făcut organizaţie asta. "Nu semnez, domnule, ce să semnez, dacă n-am făcut?", le spuneam. Ei, când m-am trezit după prima bătaie, din care am rămas cu probleme la picior, un îndrumător de la Securitate de la noi din sat m-a luat şi mi-a zis: "Semnează, că te omoară ăştia!". "Cum? Dacă n-am făcut?". Atunci, mi-a deschis o uşă în spatele căreia l-am văzut pe părintele care m-a trimis la comerţul legionar. Era negru, plin de vânătăi, de sus până jos. M-am speriat. Când au venit a doua oară, am semnat tot şi în 1957 mi-au dat condamnarea de rigoare: 29 de ani de puşcărie, din care am făcut 7.

Aţi cunoscut, în temniţele Aiudului, personalităţi marcante ale neamului. Petre Ţuţea, spre exemplu, cum era?

Era perioada cu Laica, pe care au trimis-o ruşii în spaţiu. "Ce Dumnezeu, ce credinţă? Am ajuns pe Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu! Ce sunteţi, mă, aşa proşti?", tot zicea colonelul Gheorghe Crăciun, de la Aiud. Al doilea în spatele meu era Petre Ţuţea: "Domnule colonel, nu vă supăraţi, pot să vă pun o întrebare?". "Da, bă, filozofule, ia!". "Aţi crescut la ţară sau la oraş?". "La ţară". "Şi-aţi avut porci?". "Da’ ce gospodar n-are porci?". "Şi-aţi văzut dumneavoastră porci să se uite în sus?". Aiudul, să ştii, a avut umorul lui!

Pe părintele Dumitru Stăniloaie cum l-aţi cunoscut?

Se făcea deratizarea celularului, se făcea curăţenie. Ne scot pe toţi şi ne bagă, cam 100 de persoane, într-o încăpere cu ciment pe jos. Stăteam unul lângă altul, să ne încălzim. Lângă mine – un bătrânel. Eu aveam un cojocel strecurat prin vizetă de un cetăţean din Perişor, care s-a eliberat după 14 ani. Când l-am văzut pe bătrânul acesta, am vrut să pun cojocelul sub el. "Tinere, ce condamnare ai?", m-a întrebat. "Ţine tu cojocul, că eşti tânăr. Eu, nu se ştie..." Nu ştiam cine e, numai mi s-a rupt inima când l-am văzut aşa. A doua zi mi s-a spus că e părintele Stăniloaie. Am rămas tablou! El stătea la trei celule de mine. Se bătea capa (n.r. – Codul Morse), aşa vorbeam între noi. Ei, când vorbea părintele Stăniloaie, tăcea toată lumea.

V-aţi eliberat cu decretul din ’64. Cum a fost să vă întoarceţi acasă?

Eu visam adeseori copiii, nevasta, casa, drumul până în Craiova şi, când ajungeam la pod, peste Jiu, ba se dărâma podul, ba se întâmpla ceva şi, de emoţie, mă întorceam. Când mi-au dat drumul, în Gara Brăilei, eram cu paltonul în spate – mă arestase iarna şi aveam hainele de atunci – , nu vă daţi seama ce senzaţie am avut. Să vezi femei în rochii, copii, libertate! Noi eram sălbăticiţi. Şi când ne-am urcat pe scara vagonului, buzunarele de la palton erau pline cu bomboane, cu biscuiţi, cu ţigări, cu bani. Oamenii ştiau de unde venim şi ne-au pus în buzunare. În dreapta mea, în vagon, stătea un miliţian, iar în faţa mea era o doamnă cu o fetiţă în braţe. "Doamnă, daţi-mi-o mie, că o ţin eu până când vreţi să o schimbaţi", i-am spus, că se tot chinuia. Când am luat copilul în braţe, am început să tremur. Femeia a simţit şi m-a întrebat: "Veniţi din Baltă?". "Da". "Şi tata a venit ieri. Mă duc să-l văd".

Nu s-a mai dărâmat podul. Mă muşcam de deget cu putere să mă conving că nu visez şi se dărâmă iar. Când am ajuns acasă, pe la 4 dimineaţa, am văzut, pe-o funie agăţată, o pereche de pantaloni de bărbat şi o cămaşă bărbătească. "Ce-o fi, o fi", îmi ziceam. "Să fiu tare!". Eu mă aşteptam la orice.. de atâta timp plecat. Şi deschid uşa, iese nevastă-mea, albă şi cu fiica cea mare. Şi, din stânga, a apărut unul slab, negru, ţigănos, nu l-am recunoscut. Era Gigi al meu! (râde) "Mă, nu mai spuneţi, să nu ştie nimeni că am venit, vreau să mai stau cu voi, să vă am în suflet, am nevoie de voi". (singurul moment în care Ilie Tudor chiar plânge).
 

Vorbiţi cu o detaşare nefirească despre detenţia comunistă.

În tot e mâna lui Dumnezeu. "Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu" (n.r.  -  Ez 18, 23) Mai clar de atâta… "Eu mustru şi pedepsesc pe cei pe care îi iubesc". Păi, numai Piteştiul câţi sfinţi a dat! Reeducarea de la Aiud a fost făcută pentru suflete. Trebuia să recunoşti că toţi de peste hotare sunt nişte bandiţi, că nu există Dumnezeu, că legionarii sunt criminali. Eu le-am răspuns despre legionari: "Domnilor, dacă, în sinea lor, sunt nişte criminali, eu îi condamn, dar fiecare dintre ei poate să fie un Bălcescu!".

Cum vi se par vremurile acestea, cum îi vedeţi pe români acum?
 
Of! E de plâns. Ştii de ce? Mie mi-e frică de primăvara care vine. Că n-a ajuns cuţitul la os. Stai la bloc, la nu ştiu ce etaj, ai copil la şcoală, ai o pensie de 1.000 de lei pe lună. Ce faci când se vor scumpi toate? Nu mai rezistă omul. Noroc că ne-a dat Dumnezeu inteligenţă. Avem copii deştepţi, dar ce folos?

Nu v-aţi gândit niciodată să plecaţi?

M-a chemat Mitropolitul prin ’65, după ce m-am eliberat: "Tu ai studii, e nevoie de preot în Ardeal. Nu vrei să te trimitem?". Mi-a zis Gigi (Tudor Gheorghe, n.r.): "Ăştia o să fie cu ochii pe mata toată viaţa. Rămâi cântăreţ aici, că e comună mare". A avut dreptate. Eu nu mi-am cumpărat pâine niciodată. Şi astăzi sunt cântăreţ. Ai mei copii mai cârcotesc că ar fi trebuit dărâmată demult casa asta. Dar nepotul meu, fiul lui Gigi, i-a spus: "Băi, tată, păi când o să fărâmi casa, tataie o să moară". Păi, eu sunt legat de orice cui din casa asta. Orice lucru, oricât de mărunt, e făcut de mine. Gigi zice că pe hârtia de 10 lei e o casă şi aşa vrea el să facă una. "Fă-o, mă, desfă-o, dar cu mine ce faci?". "Te trimit la băi, pe undeva, şi când te întorci, n-o mai găseşti!", mă necăjeşte. Păi, eu atunci o să mor.


Interviu complet in Adevarul.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FOTOGRAFIA ZILEI: Drum în reparație... pe 30 de ani!

astăzi, 08:50
111

Botoșănenii care circulă de ani de zile pe drumul George Enescu-Havîrna-Mileanca fac haz de necaz! Un indicator care atenționează șoferii că se află pe un drum în reparații și, &...

Bărbatul care şi-a omorât fetiţa de 5 ani, arestat preventiv! Detalii cutremurătoare! FOTO

Duminică, 22 Octombrie 2017
10869

Botoşăneanul care a comis oribila faptă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost adus duminică la amiază la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru audieri. Nu...

Negoiță a luat o decizie importantă înaintea meciului cu FC Botoșani

Duminică, 22 Octombrie 2017
686

Patronului dinamovist i-a trecut supărarea după meciul câștigat cu Juventus București, scor 3-0, iar vineri le-a virat salariile fotbaliștilor lui Miriuță.Conform surselor GSP, Negoi...