Există un moment de o frumusețe cutremurătoare în cadrul sfintei liturghii, atunci când sunt mai mulți preoți slujitori. În timpul rostirii simbolului de credință, preoții se îmbrățișează și rostesc
Hristos în mijlocul nostru, celălalt răspunde
Este și va fi, după care cel dintâi întărește "În veci, amin!".
E o realitate perpetuă. O mărturisire de necontestat. Hristos este și va fi în mijlocul nostru, iar noi, prin rugăciune, trebuie să întărim: în veci, amin! Însă, din păcate, nu mai înțelegem această prezență.
Momentele grele prin care trece omenirea, mă refer în special la războaie, atacuri teroriste și crime, ne fac, chiar și pe cei cu o credință puternică, să ne întrebăm: de ce Dumnezeu permite acest lucru? De ce mor oameni nevinovați? Și ni se pare că nu găsim răspunsul potrivit.
Mă simțeam rușinată la un moment dat, citind acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina. Când știi și vezi prin ce chinuri a murit din dragoste pentru Hristos, iar noi pentru un obiect pierdut, pentru o nedreptate minoră, cădem pe genunchi și îi cerem ajutorul. Ca și cum ne-am ruga: tu, mucenice Mina, care ai fost biciuit, împuns cu sulița, ars de viu, ucis cu sabia, ajută-mă pe mine, cel ce nu duc lipsă de nimic, să îmi găsesc cheia de rezervă de la mașină, căci nu mai știu unde am pus-o (nu e cazul meu, nu am mașină).
Așa ne raportăm și la Domnul și Dumnezeul nostru, Iisus Hristos. Tu, cel care ai fost biciuit pentru noi, umilit, bătut în cap cu trestia, scuipat, răstignit, abandonat, Tu, care ai coborât la iad, pentru a ne scoate de acolo, fii milostiv și ia-mi durerea asta de măsea sau bagă-l pe fiul meu la facultate.
Cred că e suficient ca să înțelegem că noi nu știm și nu vrem să știm ce presupune prezența lui Hristos printre noi. Nu putem accepta moartea unor oameni nevinovați, dar ne rugăm la marele Nevinovat ucis pe cruce, îi luăm mijlocitori pe niște creștini uciși doar pentru că îl iubeau pe Dumnezeu, cum sunt mucenicii. Știați că Sfânta Filofteia a fost ucisă la doar 12 ani de tatăl ei?
Hristos este și va fi în mijlocul nostru, dar nu așa cum ne așteptăm noi să fie. Nu ca să ne facă viața pământească un rai, ci să ne dăruiască raiul și viața veșnică. Să ne gândim doar la toți cei care au suferit pentru credința lor și în loc să se smintească, au devenit sfinți, din primul secol creștin până la închisorile comuniste.
Vă citez din memorie ceva ce am mai scris cândva: Hristos nu a venit să ne scape de suferință, ci să dea un sens suferinței noastre.
Moni Stănilă, Timpul.md