Gheorghe, Ioan şi Vasile - Trei japonezi L-au întâlnit în România pe Dumnezeu

Gheorghe, Ioan şi Vasile - Trei japonezi L-au întâlnit în România pe Dumnezeu
Trei japonezi într-o ceainărie. Chipuri solemne, pictate parcă pe-o stampă veche. Lipsesc kimonourile. La o privire gră­bită, cei trei bărbaţi par cam de aceeaşi vârstă, undeva pe la mijlocul vieţii. Sunt însoţiţi de un preot român, cu figură blajină şi zâmbitoare. Invitaţi ai revistei "Formula AS", au acceptat să îi povestească reporterului miracolul vieţii lor: trecerea la ortodoxie.

Facem cunoştinţă. Nukina Nobuyuki (42 de ani) - creştinat Gheorghe -, Ichiro Yuki (45 de ani) - bo­tezat Ioan -, şi Takagi Yasuyuki (63 de ani) - sau fratele Vasile. Că­rora li se adaugă duhov­nicul lor, Pr. Cristian Onea, parohul Bisericii "Ceauş Radu" din Bu­cu­reşti.

Sensei Nukina Nobuyuki (Gheorghe)

Născut la Nagoya, în Ja­ponia, este maestru în Wado-ryu, având cen­tura neagră cu 5 dan. Wado-ryu înseamnă "Ca­lea armoniei" şi este un stil de karate bazat pe tehnici de apărare non-violente. Nukina deţine o şcoală de arte marţiale în Bucureşti, al cărei scop este "perfec­ţio­na­rea spiritului şi caracte­rului prin karate". A cu­noscut-o pe soţia lui, Georgiana, chiar la Nagoya, unde ea venise cu o bursă pentru a se perfecţiona în karate. S-au îndrăgostit şi au trăit şapte ani în Japo­nia. "În acest timp, soţia mă ruga să o însoţesc du­minica la bi­serică, ea fiind foarte credin­cioa­să. Şi mergeam la o bi­serică protestantă, a­proape de casa noastră din Nagoya sau, când eram la Tokyo, la cate­drala ortodoxă rusă de acolo. La ortodocşi, mă im­presionau slujbele, întot­dea­una. La protestanţi se citea din Biblie, şi comen­tam tex­tul. Am citit şi eu, integral, Biblia şi mi-a plă­cut. Am con­siderat că este adevărul în ea, dar nu m-am gândit la botez. De fiecare dată când ne întorceam de la bise­rică, simţeam că soţia mea este şi mai puternică în interior. Avea un echi­libru de invi­diat. Ştiam că pute­rea îi vine de la cre­dinţa ei", spune Nukina Nobuyuki.

Pentru un luptător ca el, forţa sufletească este esen­ţială. Într-un târziu a înţeles că puterea ortodocşilor vine din iubire. "În Ja­ponia, lipsa de iubire îmbol­nă­veşte generaţiile tinere de depresie. Boala se tratează, pentru moment, în spi­tale, cu medicamente. Dar fun­damental se tratează nu­mai prin dragoste, pe care nu o găseşti nicăieri. În Româ­nia, dragostea vindecătoa­re începe la biserică. Vii la preot şi îţi dă leacul potri­vit. Să nu mă înţelegeţi gre­şit, şi japonezii iubesc, sunt generoşi, săritori cu semenii lor, dar nu au dragostea dumnezeiască. Pen­tru că ei trăiesc într-o comunitate desăvârşită, dar nu şi în comuniune. Dacă primeşti iubirea lui Dumnezeu, poţi sta în picioare, dacă nu, nu. Şi tu singur hotărăşti dacă vrei dragostea lui Dum­­nezeu sau nu".

Apoi au fost vacanţele în România, o ţară de care s-a îndrăgostit şi în bisericile căreia a asistat la multe sluj­be, chiar dacă nu înţe­le­gea o boabă din ce cân­tau preoţii. În 1999, după atâ­ţia ani de tatonare, a decis să treacă la ortodo­xie, dar nu pentru ca să fie în ace­eaşi credinţă cu so­ţia, ci pen­tru că îl desco­perise pe Dumnezeu ca iubire. A fost botezat cu numele Gheor­ghe, la Catedrala Pa­triar­ha­lă din Bucureşti, de un so­bor de preoţi condus de IPS Teodosie Snago­vea­nul.

"Când m-am întors de la botez, aveam o atât de mare energie, încât sim­ţeam că plutesc la o jumă­tate de metru deasupra pă­mântului. M-am aşezat în pat şi aveam aceeaşi sen­zaţie. Eram cu­prins de o lumină şi de o bucurie greu de descris. Dar şi soţia mea îmi simţea energia atât de mult, încât îi era fri­că să se atingă de mine. În acea noapte, am visat că mergeam singur pe stradă, iar pe partea stângă a stră­zii trecea un şir de oa­meni fără cap. Am înţeles că am ales drumul bun", mărturiseşte sensei, cu ochii plecaţi, ca şi cum s-ar teme să nu fie perceput cuvântul lui drept laudă.

Regretul cel mare al lui Gheorghe e că niciodată, de atunci, nu a mai avut trăirea din ziua botezului. "Eram purificat, toate pă­catele făcute până la botez îmi fuseseră spălate. Îmi pare rău că nu am putut să ră­mân aşa şi am făcut şi alte greşeli. Acum mă stră­duiesc să mă curăţ sufle­teşte cât mai mult, pentru a-L primi pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu vine nici mă­car duminica, la Liturghie, dacă e biserica murdară, darămite într-un om păcătos".

Părintele Cristian Onea întăreşte spusele lui Nu­kina despre strădania sa de a se îmbunătăţi duhov­ni­ceşte. De şapte ani, japonezul vine la Biserica "Ceauş Radu" nu doar la Sfânta Liturghie de duminică, ci şi la cele de miercuri dimineaţa (care încep la ora 5.00) şi, mai recent, şi la cea de vineri. Acum nu mai poate trăi fără Liturghie.

"L-am recunoscut de prima dată, când a venit la miruit, după o slujbă. Ne-am împrietenit, am fost şi colegi la o grădiniţă, unde eu predam religia şi sensei făcea lecţii de karate. Am mers apoi la sală, la el, la antrenamente, a venit şi el la biserică, să sfinţesc stea­gul echipei româneşti pe care o conducea la cam­pionatul european de karate şi să le fac o rugăciune pentru aju­tor de Sus... Au simţit cu toţii că după aceas­tă ru­găciune au avut rezultate mai bune şi acum vin de fie­care dată înaintea unui concurs. Mulţi copii români au învăţat odată cu tehnicile de karate, şi creştinis­mul de la sensei Nukina", afirmă părintele Cristian. Ocrotitorul familiei Nobuyuki este Sfântul Gheorghe, căci toţi ai casei îi poartă numele: pe Nu­kina îl cheamă Gheorghe, pe soţie Georgiana, pe fiul lor George, şi pe fiică, Sara Georgiana.

Ichiro Yuki (Ioan cel ospitalier)

Născut într-o localitate de lângă Tokyo, Ichiro Yuki şi-a făcut studiile universitare în Olanda. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Mihaela, o româncă din Oradea, studentă şi ea. În 2002 s-au căsătorit, iar după un an, şi-au botezat ortodox fetiţa. Atunci s-a botezat şi el, cu numele de Ioan. A devenit ortodox în căutarea iubirii, cea mai presus de firea umană. Tânjea după dragostea de Dumnezeu, deşi nu o conştientiza. Simţea că îi lipseşte ceva, iar soţia sa i-a deschis ochii. Nu a înţeles de la început cum este acest Dumnezeu care, din iubire, se răstigneşte pentru om. Cât a stat în Japonia şi cât a mai hălăduit prin lume, tot încerca, dar nu reuşea să-şi atingă inima de Dumnezeu. Dar, odată mutat în România, totul a înce­put să se limpe­zească. În primul rând, cu frecventarea regulată a bisericii. Sfânta Liturghie este pentru Ioan cu adevărat momentul întâlnirii cu Dumnezeu. Nu înţelege niciun cuvânt în limba română, deci nici din slujbă, dar nu are nevoie pentru a simţi prezenţa Duhului Sfânt. "Pentru mine e o bucurie mare, din momentul în care intru în biserică şi până la sfârşit. Nu mă mai satur de energia care mă umple acolo".

A fost un noroc şi pentru el, şi pentru Gheorghe, să dea peste o femeie credincioasă, care să-l aducă în Biserică? "Nu e noroc, e voinţa lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu a putut face să se cunoască doi oameni din două culturi total diferite, aflate la zece mii de kilo­metri distanţă una de alta, cu religii radical deosebite, să se iubească şi să ajungă să vadă la fel Adevărul", spune calm, cu voce înceată şi cu mâinile adunate spre piept, ca pentru rugăciune. Se sfieşte să vorbească despre Dumnezeu, pentru că despre El nu se vorbeşte oricum şi în orice poziţie, ci numai cu mare smerenie, cu frică şi cu dragoste totodată.

La început, după botez, a mai fost încercat de îndoieli: dacă a greşit, alegând o credinţă pe care nu o cunoaşte suficient, dacă nu i se potriveşte, dacă astfel şi-a trădat strămoşii şi va fi pedepsit? Dar repede i s-au spulberat aceste frici, devenind tot mai senin şi mai iubitor. Iar de când s-a mutat în Bucureşti, unde şi-a deschis un restaurant cu specific japonez, s-a hotărât să le împărtăşească şi clienţilor pe care îi simte deschişi bucuria credinţei lui. "Ortodoxia nu se ţine pentru tine. E o dovadă de iubire să îi arăţi şi altuia care e calea spre mântuire", crede Ioan.

Takagi Yasuyuki (urmaşul Sfântului Vasile)

S-a născut la Niigata, acum 63 de ani. A venit la Bucureşti în 1996, împreună cu soţia şi cei trei copii. Şi-a deschis o firmă de imobiliare, mai ales pentru clienţi japonezi. Trece drept cel mai vechi japonez din România, dar nu de puţine ori a fost exasperat de ce se întâmplă aici. Cu toate acestea, a rămas. Poate ca să-şi dovedească sieşi că, prin tenacitate şi pricepere, reuşeşti oriunde. Copiii s-au întors în Japonia. Soţia a plecat şi ea la ei, la sfârşitul anului trecut. Poate că i-ar fi urmat şi Takagi Yasuyuki, dacă nu s-ar fi petrecut o minune cu el. Fiind singur, de sărbători, a întrebat un prieten român cum ar petrece mai bine aici, într-o perioadă în care lumea românească este cuprinsă de spiritul sărbătorii. Acela l-a îndemnat să-l însoţească la biserică. Apoi, pe 23 decembrie, anul trecut, i-a făcut o vizită lui Ichiro Yuki (Ioan), pe care îl ştia creştin, la restaurant. Au vorbit tot despre Crăciun, ortodoxie şi mântuire. Mult. La sfârşit, Ichiro i-a spus că încă şi mai multe va afla de la Nukina Nobuyuki (Gheorghe).

În Ajunul Crăciunului, au fost la slujbă la Mânăs­tirea Antim. De la prima Sfântă Liturghie la care a par­ticipat, Takagi a fost cucerit de împărăţia lui Dumne­zeu. Dar s-a temut că e doar o părere şi n-a spus că vrea să se boteze. Pe 25 decembrie, a participat la Liturghie la părintele Cristian. În noaptea de Revelion, cei trei japonezi au mers din nou la Liturghie, la bise­rica "Ceauş Radu", iar la agapa care a urmat, Ta­kagi i-a spus părintelui că vrea să se boteze. "I-am reco­mandat să mai citească, să mai vină pe la bise­rică, pentru a se asigura că asta vrea cu adevărat, dar era foarte hotărât. Atunci, am acceptat să-l botez. M-a lăsat să-i aleg numele şi, cum eram în noaptea de Sfân­tul Vasile, i-am zis că îl va chema Vasile. S-a înve­selit tare, pentru că ştia că Vasile înseamnă bucurie şi că Sfântul Vasile a făcut Vasiliadele, acele aşezăminte pentru îngrijirea bolnavilor. Iar el, încă înainte de a vrea să se boteze, luase decizia de a face o clinică de medicină tradiţională japoneză, bazată pe remedii naturiste şi tehnici alternative. Se bucura, pentru că numele ales îi confirma că e pe calea bună" - poves­teşte părintele Cristian Onea.

Peste câteva zile, Takagi s-a numit Vasile, după Taina Botezului. De atunci încoace e numai zâmbet. Nici o problemă nu i se mai pare la fel de grea ca înainte, nimic nu-l mai deran­jează, este bucuros că-l are pe Hristos şi nu se mai te­me de nimic. "La botez, m-am născut din nou, cu ade­vărat. Sunt acum ca un bebeluş, deci nu-mi mai recu­nosc nici vârsta din buletin", adaugă Vasile şi râde.

CITESTE MAI DEPARTE, IN FORMULA AS
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dinamo Bucuresti nu a mai castigat in Moldova de trei ani de zile

astăzi, 07:55
35

Gazeta a analizat jocurile bucureștenilor din Moldova, unde roș-albii nu au mai câștigat de doi ani și opt luni!, mai exact din sezonul 2014/2015.  Atunci, Mihai Teja debuta ca tehnicia...

Licitaţie pentru rezervarea a noi locuri de parcare în municipiul Botoşani

astăzi, 07:46
80

Primăria Municipiului Botoşani va scoate la licitaţie, în vederea rezervării, noi locuri de parcare în mai multe cartiere.Licitaţia va avea loc în data de 9 noiembrie, &icir...

Tânără ajunsă la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon!

astăzi, 07:32
446

O tânără în vârstă de 18 ani, din judeţul Botoşani, a fost la un pas de moarte după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă.Tânăra, din Dracşani, a făc...