Gellu Dorian, invitatul "Antologiei scriitorilor români", la Piatra Neamț!

Gellu Dorian, invitatul "Antologiei scriitorilor români", la Piatra Neamț!
Marți, 12 noiembrie 2013, ora 17.00, în sala Cupola a Bibliotecii Județene "G.T.Kirileanu" din Piatra Neamț se desfășoară manifestarea "Antologia scriitorilor români", invitatul ediției fiind scriitorul botoșănean Gellu Dorian.

Vor vorbi despre opera lui Gellu Dorian criticul literar Mircea A.Diaconu (prorector al Universității "Stefan cel Mare" din Suceava), Cassian Maria Spiridon (președinte al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România), precum și scriitorii Emil Nicolae, Adrian G.Romila, Nicolae Sava și Radu Florescu.

Un moment muzical va fi oferit de studenții Academiei de Muzică "Gh.Dima" Cluj Napoca - Filiala Piatra Neamț (Roxana Văideanu, Lorena-Maria Muntenaș, Corina Zolta și Cristi Laiu), acompaniați la pian de prof. Radu Oțel.

Moderatorul evenimentului va fi Adrian Alui Gheorghe.

În cadrul manifestării de la Piatra Neamț va fi lansat volumul "Șaizeci de pahare la o masă", de Gellu Dorian, apărut la Editura Cartea Românească în 2013, an în care scriitorul a împlinit 60 de ani.

De asemenea, în perioada 30 noiembrie-6 decembrie 2013, Gellu Dorian se va întâlni și alți cititori din ţară şi din Republica Moldova, cu prilejul apariţiei acestui nou volum de poezii, despre care criticul Al. Cistelecan consemnează: "Paharele amare (cam toate-s amare) băute de Gellu Dorian sunt, cu voia ori fără voia lui, o pledoarie: unul după altul ele demonstrează că adevărata confesiune esențială e cea din poezie. Ce-i drept, poetul le-a mai legat puțin, le-a mai aranjat în scenariu, dar adevărul e că ele s-au aşezat de la sine ca jurnal de existență  – și ființă. Nu acolo unde se vede că poetul mai adaugă o plombă sau vreun alt element de legătură (e, totuși, un volum dirijat pe o intenție, e o construncție) stă adevărata forță a pledoariei, ci acolo unde scenariul de tramă existențială s-a constituit spontan. Căci de nu era autentică această genuitate, nici Gellu n-avea ce construi".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Parlamentul a votat proiectul de lege USR: câinii-ghizi își pot însoți stăpânii nevăzători oriunde!

astăzi, 12:46
3

 Proiectul a fost adoptat marți de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare de către președintele Klaus Iohannis pentru ca măsurile să se aplice, potrivit g4media.ro„Filoso...

Triplă aniversare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani în cursul săptămânii viitoare! (foto)

astăzi, 12:13
9

În fiecare an, data de 23 aprilie este o zi specială pentru Municipiul Botoșani. Patronul spiritual al orașului, Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință este sărbătorit în ...

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
21

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...