Pentru foarte mulţi români, în ultimii ani, regizorul rus Pavel Lungin s-a prezentat prin reuşita sa cinematografică "Ostrovul" ("Insula"). Film cu o profundă învăţătură duhovnicescă, acţiunea fără prea multe replici, contrar cu ceea ce este învăţat cinefilul american, a avut un real succes in ţările majoritar ortodoxe. Prezentat în sinaxe monahale, universităţi, parohii, creaţia lui Lungin ruşinează filmografia prezentului, invadată de senzualitate, crimă şi suspans. Un film bun e cel pe care după ce l-ai urmărit, îl mai vizionezi şi altădată. Un film bun care zideşte oferă ceva, dăruieşte, iar un film inutil îţi fură gândul şi-ţi risipeşte timpul. În filmul nefolositor deşi acţiunea sfârşeşte, aceasta rulează în fiecare privitor, scrie un cinefil.
 
In 2009, acelasi regizor a realizat un alt film tulburator: ȚARUL.

Filmul este o dramă istorică şi tratează o perioada dificilă a Rusiei celei de-a doua jumătăţi de secol XVI, marcată de domnia lui Ivan cel Mare (Ivan al IV-lea Vasilzevich). Supranumit "cel groaznic", acest monarh avea să amintească lumii de împăraţii romani ai primelor secole. Termenii care l-au caracterizat pe Ivan: sadic, mistic, sângeros, diplomat de geniu, vizionar politic, l-au păstrat în istorie ca ţar controversat.

Timp de cinci luni, Pavel Lungin a turnat acest film ambitios, care relateaza confruntarea dintre tarul despotic si mitropolitul Filip, simbol al constiintei luminate, la Suzdal, in inima Rusiei eterne. "Pentru mine, este un film despre contradictia dintre puterea absoluta si ideea de Hristos, de spiritualitate", explica acesta, prezent la Moscova pentru realizarea montajului peliculei care a fost lansata in primavara anului 2009.
 
Pavel Lungin respinge ideea ca filmul care prezinta povestea unei prietenii tradate, dintre doua personaje shakespeariene, dintre care unul devine sfant si celalalt un monstru, ar fi un film politic. "Filip a fost un arhitect, un inginer, o figura renascentista ca Leonardo Da Vinci. Ivan cel Groaznic a fost un tiran care chiar isi dorea sa ii ia locul lui Dumnezeu pe pamant", a adaugat regizorul. "Pentru a intelege prezentul, trebuie sa ne intoarcem spre trecut. Inainte, daca traiai inspaimantat, supravietuiai. Azi, exista nevoie de intelegere", a mai spus regizorul. 
 

Iata o alta marturie:

Filmul are imagini dure, mult sange, oameni salbaticiti de foamete si razboi, nebuni, eretici, gaini fara cap, executii, pane et circenses. Nu socotesc insa ca ar trebui sa fie un motiv de poticnire, pentru ca Vietile sfintilor martiri sunt pline de astfel de imagini.

"Tarul" are cateva scene cutremuratoare, de o maretie aparte. Scena martiriului nepotului lui Filip si sarutul pe care il da Sfantul celui decapitat spunand: "Sarut gura care n-a mintit" (v. foto jos). Scena in care Mitropolitul refuza in biserica sa dea binecuvantare tarului deghizat in calugar. Scena in care mitropolitului mazilit i se deschid catusele si vindecarea ochiului paznicului netrebnic. Scena in care Mitropolitul Filip coboara fara teama in arena in care ursul sfarteca pe cei vinovati de tradarea lui Ivan. Scena muceniciei parintilor din obstea Solovetului. Sunt si alte multe secvente cutremuratoare, insa fara maretia de care pomeneam, care vorbesc de invartosarea pana la sfarsit a inimii si despre cat de incomod este uneori, pentru multi, a sta in preajma unui sfant.

Filmul "Tarul" are multe de spus si celui nefamiliarizat cu viata Bisericii, cu viata in Hristos, daca priveste cu rabdare si fara prejudecati, caci in film mai toti isi justifica faptele prin prisma credintei. E un film din care inveti multe despre marturie, adevar, suferinta, mucenicie, daca ai ochi de vazut si urechi de auzit si daca nu te poticnesti in nebunia sloboda a lumii prezentate aici.

De ce atata valva totusi in jurul filmului "Tarul"? Nu cred ca filmul pune intr-o lumina proasta poporul rus, in ciuda a doua ipostaze (cand poporul aclama la scena cu leul in arena si cand aduna disperati banii de pe jos aruncati de tarina la intronizarea Mitropolitului) si nu cred ca cineva ar confunda poporul rus cu criminalii opricinici. Nici ţaratul rus cu tirania. Socotesc ca toate luarile de pozitie din presa ruseasca vin dintr-un nationalism exacerbat si nu au nimic de-a face cu ceea ce ne intereseaza in mod special pe noi, aspectul ortodox al filmului, recte viata unui Sfant Mucenic. Poate ca Tarul Ivan cel Groaznic nu a fost atat de groaznic. Poate ca a ucis mai putin decat spun unii (de ucis a ucis sigur), poate ca la un moment dat i s-a dat chiar si o cinstire locala "unsului lui Dumnezeu". Stim insa sigur ca personajele din film sunt reale, asa cum real este si conflictul dintre tarul Ivan si mitropolitul Filip, asa cum real e si sfarsitul mucenicesc al acestuia din urma, dupa cum e consemnat in sinaxarul de la Radonej.

"Tarul" este un film filocalic, care m-a trimis nel-catinel la rugaciune. Se cere revazut!" (laurentiudumitru.ro)