EXCEPȚIONAL Maria Ploae: "Este important să ceri ajutorul lui Dumnezeu" VIDEO

EXCEPȚIONAL Maria Ploae: "Este important să ceri ajutorul lui Dumnezeu" VIDEO
În faţa icoanelor din casa actriţei Maria Ploae şi a regizorului Nicolae Mărgineanu este minunat să vorbeşti despre Dumnezeu. Întâlnirea noastră a fost un regal de amintiri. Actriţa ne-a povestit despre vremea copilăriei, despre trăirile avute la turnarea filmului "Binecuvântată fii, închisoare", dar şi despre importanţa de a fi credincios practicant.

Dacă ar fi să punem un început al urcuşului spiritual în balanţa dintre trecut şi viitor, cum l-aţi defini acum, într-un prezent pe care îl trăiţi atât de pregnant?

Întreaga viaţă ne împărţim clipele între trecut şi prezent. Viitorul, doar Bunul Dumnezeu îl ştie cu desăvârşire. Şi pentru că trăirile celor dintâi ani ai vieţii ne conturează personalitatea, eu îmi încep toate interviurile cu imaginea căsuţei atât de dragi sufletului meu, cu noi, toţi cei cinci fraţi, mângâiaţi de căldura părintească, de educaţia aceea pe cât de simplă, pe atât de clăditoare de frumoase destine. Eu am fost dintotdeauna mai visătoare, de mic copil am simţit că vreau altceva, că vreau să urc spre o stea numai de mine ştiută… Poate că tocmai de aceea, când am deschis cu adevărat ochii, eram pe scenă. Încă de la grădiniţă îmi doream să recit, să cânt, să dansez, să fiu pe scenă! Atât, pentru că visul se frângea în clipa imediat următoare. Auzeam obsedant: Maria, vezi de copii, Maria, fă asta şi asta, Maria, ce mai avem de făcut? De multe ori ridicam ochii spre cer şi aşteptam un răspuns de la Bunul Dumnezeu. Aşa era la casa părintească, era frumos, dar totul se învârtea într-o infinită lume de semne de-ntrebare, iar eu purtam adesea responsabilităţi pe care nu întotdeauna reuşeam să le duc.

În acest freamăt al vieţii de la ţară, cu preocupările inerente oricui trăieşte acolo, aţi gândit vreodată că lumea poate fi şi altfel, că şoseaua pietruită ar putea fi înlocuită cu o alee străjuită de flori?

Oarecum, pentru că într-o bună zi, un unchi care trăia în Bucureşti, privindu-mă şi-nţelegând că dincolo de prospeţimea copilăriei, purtam în privire o altă lume, o lume numai şi numai a mea, m-a luat de mână şi m-a făcut să înţeleg că eu, prin trăirile mele, pot să dăruiesc şi altora aerul limpede al pădurilor şi al păşunilor cu miros de fân proaspăt cosit. Aşa m-a convins "papa", unchiul meu de la Bucureşti, să las balsamul copilăriei acolo unde l-am cunoscut şi să deschid larg ochii spre o lume necunoscută mie până atunci, dar care avea să-mi poarte paşii pe un drum nou, al unui destin care avea să îmi aducă împlinirea. La Bucureşti am început să simt mirajul dăruirii de sine, pe un tărâm al artei, despre care nu ştiam mai nimic, dar care s-a dovedit a fi definitoriu în formarea personalităţii mele artistice.

Chiar dacă veşnicia s-a născut la sat, chiar dacă vibraţia unui altfel de frumos a prins contur într-o lume a elitelor, cum aţi perceput schimbarea şi, până la urmă, cine v-a întins mâna aceea care v-a ajutat să ajungeţi pe altarul artei?

Dumnezeu, numai El! De la banalul păscut al oilor, în care fiecare fir de fragedă iarbă îşi are propria-i vibraţie, în faţa drumului presărat cu stropi de rouă, de la foşnetul frunzelor până la mirosul de brad care-ţi împrospătează întreaga fiinţă, totul este lumină. Un singur lucru nu trebuie uitat, Dumnezeu îi mângâie pe toţi cei care se lasă în voia Lui. Dacă ar fi să judec cu sufletul, atunci aş spune că mama, draga de ea, mi-a arătat calea spre lumea imaculată a rugăciunii, şi asta pentru că eu aşa m-am trezit la viaţă, în rugăciune. După ce ne îmbăia pe toţi, ne rugam şi primeam dulcea binecuvântare a somnului dinaintea Utreniei şi a Sfintei Liturghii. Dimineaţa, îmbrăcaţi în hainele de duminică, nu lipseam niciodată de la biserică, iar mama de undeva dintr-o strană ne mângâia cu privirea în semn de mulţumire. De-acolo, din colţul acela de lume, din satul Dealu Perjului din comuna Onceşti, de-acolo am simţit pentru întâia oară mâna pe care Dumnezeu mi-a întins-o cu mărinimie.

De la rugăciunile din casa natală până la trăirea spirituală matură şi conştientă, aţi ajuns pe un drum cunoscut, bătătorit, sau pur şi simplu v-aţi lăsat în voia lui Dumnezeu?

Am mai spus-o şi cu alte ocazii pentru mine, ca simplu muritor, practica credinţei este foarte importantă, este important să te rogi, să te gândeşti neîncetat la Dumnezeu, să-I ceri mereu ajutorul, este important să posteşti, să te spovedeşti, să te împărtăşeşti. Nu sunt adepta exagerărilor, de aceea îmi doresc să nu devin niciodată habotnică, ci să fac totul în limita unei trăiri spirituale conştiente, cu dăruire şi acea pace a sufletului de care avem nevoie atunci când intrăm în comuniune cu Dumnezeu. Port în suflet şi astăzi rugăciunile învăţate de la mama, pentru că niciodată ceea ce înveţi în cei şapte ani de-acasă nu se uită, dar trebuie să recunosc faptul că în Bucureştiul adolescenţei mele, legătura cu Biserica se făcea cumva pe ascuns, iar eu m-am rupt puţin de lumea rugăciunii. Mergeam destul de rar la biserică, dar undeva în sufletul meu credinţa a rămas totuşi vie. Ceea ce sistemul încerca să spulbere din sufletele noastre se regăsea totuşi seara, atunci când în faţa icoanelor, aşteptam într-un mod anume întâlnirea cu Dumnezeu.

Despre legătura pur personală cu Dumnezeu nu-mi îngădui să vă întreb, pentru că asta ţine de trăirile noastre cele mai intime, dar mărturisesc sincer că expresia "Binecuvântată fii, închisoare" m-a cutremurat de când am auzit-o pentru întâia oară. Tocmai aici voiam să ajung, cum s-a conturat actul artistic, de la această expresie la trăirea desăvârşită a femeii de după gratii?

Am păşit cu multă trudă pe un tărâm necunoscut mie, iar ceea ce m-a readus la sentimentele curate din sfera copilăriei mele de la ţară a fost apropierea de Dumnezeu, pe care am simţit-o acut în momentul în care am avut norocul să fac acel film profund spiritual: "Binecuvântată fii, închisoare", în regia lui Nicolae Mărgineanu. Filmul a apărut printr-o mare binecuvântare a lui Dumnezeu, pentru că El a făcut să ne întâlnim cu Sergiu Grossu, care locuia mai mult în Franţa. Ne-am întâlnit la un simpozion, ne-a arătat volumul, după care s-a conturat scenariul. Am jucat rolul Nicoletei (scriitoare şi jurnalistă româncă, anticomunistă şi creştină). Teribilă trăire! Eroina, nepoată a lui Iuliu Maniu, Îl cunoaşte pe Dumnezeu în chip tainic şi extrem de profund, simţindu-I permanent prezenţa în sufletul împovărat. Ajunge până acolo încât să nu-şi mai dorească eliberarea: "Niciodată n-am fost atât de fericită ca la închisoare, pentru că niciodată n-am fost atât de aproape de Dumnezeu!" M-a marcat profund această poveste cinematografică de o factură spirituală aparte, iar odată cu acest rol m-am regăsit pe mine, cu educaţia religioasă primită acasă, rămasă în sufletul meu, şi încet-încet am revenit în lumea atât de dragă mie, a rugăciunii şi a apropierii de Dumnezeu. Este important să te rogi, este important să fii în permanentă comuniune cu Dumnezeu, este important să înveţi să-I ceri ajutorul şi niciodată să nu uiţi să-I mulţumeşti pentru tot ce primeşti de la El, bun sau rău. Noi, actorii, ne bazăm mai mult pe propriile sentimente, or eu nu trăisem astfel de experienţe. Am început să mă rog, încercând să fiu cât mai aproape de Dumnezeu şi să-I cer ajutorul. M-au ajutat foarte mult cărţile de memorii apărute în ultima vreme, un lucru esenţial pentru mine, pentru a intra în profunzimea personajului Nicoleta.

Mi-aţi vorbit despre sentimentul permanentei rugăciuni a copilăriei, despre trăirea unui rol care v-a marcat şi v-a readus în oaza aceea de spiritualitate pe care cu toţii o căutăm. Totul începe şi se termină cu Dumnezeu. Şi totuşi, care a fost momentul în care gândul la mântuire a prins contur?

Acasă, în familie. Bunul Dumnezeu a rânduit ca întotdeauna să am lângă mine oameni minunaţi şi curaţi la suflet. La biserică merg întotdeauna cu soţul meu, regizorul Nicolae Mărgineanu, care este chiar mai trăitor decât mine, şi asta ne dă siguranţă, pacea sufletului, împlinire. Cei trei copii ai noştri au ales tot tărâmul artei: Ana - regizor de teatru şi film, Oana Maria - actriţă, iar Petru - compozitor de muzică de teatru. Şi ei au crescut cu rugăciunile şi căldura unei familii în care Dumnezeu a fost mereu prezent. Până la urmă, căldura şi pacea din familie îţi dau siguranţă în viaţă.

Dacă tot vorbim despre familie, eu ştiu că undeva în munţi un monah se roagă pentru toţi ai casei şi vă pomeneşte în toate rugăciunile din zi şi din noapte. Cum îi simţiţi prezenţa şi ce vă leagă de pustnicul atât de drag nouă, tuturor?

Aşa este, familia noastră este mai bogată şi se întregeşte cu un fost coleg de breaslă, Dragoş Pâslaru, care s-a retras la Mănăstirea Pătrunsa, azi fiind părintele Valerian. El ne-a învăţat rânduiala spovedaniei, a împărtăşirii cu Sfintele Taine, a ascultării faţă de părintele spiritual. Am avut acelaşi duhovnic, pe părintele Paul Mărăcine, la care colegul nostru de atunci ne-a dus, ceea ce ne-a apropiat enorm. Astăzi se roagă pentru noi, trăirea lui fiind mult mai profundă, iar vieţuirea lui în pustie este asemenea Părinţilor din Pateric. Mare noroc am avut cu el. Se spune că are cel mai lung pomelnic… şi, deşi trăieşte departe de lume, dacă un coleg actor are o problemă, primul lucru pe care îl face este acela de a-l căuta imediat pe părintele Valerian. Dragul de el, niciodată nu ne-a lăsat… Noi îi simţim rugăciunile, îi simţim prezenţa, dar îl căutăm destul de rar, şi asta pentru a nu-l tulbura din ascultările sale. Numai aşa se poate ruga în linişte, rămânând numai cu Dumnezeu, acolo, departe de grijile lumeşti. Numai aşa rugăciunea devine foarte puternică, iar noi, mai împliniţi decât oricând, pentru pacea care se cerne din rugăciunile sale.

Mariana Borloveanu, Ziarul Lumina

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O ocrotitoare și binefăcătoare a câinilor maidanezi, propusă pentru titlul de Cetățean de onoare al municipiului Botoșani

astăzi, 17:42
402

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din data de 29 noiembrie va fi și un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de onoare lui Heike Lindlohr, fondatoarea...

Marcela Motoc aduce "Fata din Curcubeu" la Botoșani!

astăzi, 17:30
105

De pe scenele pariziene, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Botoșani. Un text de Lia Bugnar și o actriță care a străbătut lumea pentru ca într-un târziu ea, lumea, să &icir...

Intervenţie a salvatorilor botoșăneni la simularea unui accident aviatic -FOTO

astăzi, 16:23
265

Potrivit scenariului, în urma unui accident aviatic s-a produs un incendiu în pădurea Gorovei. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului cu ajutorul unui elicopter cu dispoz...