EMINESCU... de ieri și de azi: "La noi mizeria e produsă, în mod artificial, de introducerea unor legi străine..."

EMINESCU... de ieri și de azi: "La noi mizeria e produsă, în mod artificial, de introducerea unor legi străine..."
"Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii". (ziarul Timpul din 18 aprilie 1879).

"Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puţin îmi pasă!". (ziarul Timpul din 23 mai 1882).

"Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă". (ziarul Timpul din 31 august 1878).

"Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie trebuie să fii înrudit cu ei".  (ziarul Timpul din 30 iulie 1881).

"La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic". (ziarul Timpul din 18 iunie 1881)


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
743

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
241

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

Vineri, 19 Aprilie 2024
196

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...