Exact in ziua in care Mihai Eminescu a fost declarat nebun de autoritatile de la Bucuresti, Austro-Ungaria rupea relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar Otto von Bismark ii trimitea o telegrama lui Carol I in care il ameninta cu razboiul.

In aceeasi zi de 28 iunie 1883, cand Mihai Eminescu a fost arestat si internat la ospiciu, Romania trebuia sa semneze un tratat secret de alianta cu Austro-Ungaria, Germania si Italia. Documentul insemna, de fapt, aservirea Romaniei Austro-Ungariei, excludea revendicarea Ardealului si interzicea orice fel proteste in acest sens.

Eminescu, aflat in centrul oricarei manifestari pentru eliberarea Ardealului, trebuia sa fie redus la tacere si scos din peisaj. Este de fapt abia inceputul procesului de defaimare si de eliminare a ziaristului Mihai Eminescu.

Am vazut in episodul anterior al dezbaterii Ziare.com - Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? ca Mihai Eminescu era in continuare periculos pentru puterile externe din jurul Romaniei chiar si dupa indepartea de la conducerea ziarului Timpul. Daca in prima etapa jurnalistul Eminescu a fost redus la tacere, de data asta s-a decis ca trebuie scos din scena.

Despre "boala" lui se afla abia pe la 1 iulie 1883, cand ziarul "Romanul", aflat intr-o polemica acerba cu Eminescu, dadea primul semnal al scoaterii lui din viata publica: "Aflam cu sincera parere de rau ca dl. Mihai Eminescu, redactor la ziarul "Timpul", tinar plin de talent si inzestrat cu un deosebit geniu poetic, a cazut greu bolnav. Speram ca boala sa nu va fi decit trecatoare si ca in curind vom putea anunta deplina sa insanatosire".

A doua zi, ziarul Timpul publica propriul anunt: "Cu incepere de astazi, 1 iulie, directiunea politica si redactia ziarului "Timpul" este incredintata d-lui Mihail Paleologu".

Timpul revine cu un comunicat a doua zi, pe 3 iulie: "Unul dintre colaboratorii acestei foi, poetul Mihai Eminescu, a incetat de a mai lua parte in redactie, atins fiind in mod subit de o grava boala. Ne place insa a spera ca lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi decit de scurta durata si ca ne va fi data fericirea de a anunta revenirea sa sanatos la functiunile de pina acum".

Se observa ca ambele ziare scriu despre poetul Mihai Eminescu si despre talentul si geniul sau poetic, nu despre jurnalistul nationalist Mihai Eminescu. Incepe astfel accentuarea laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, punand in umbra luptele acerbe pe care le-a dus pentru tara sa.

"Domnul Eminescu a innebunit"

Nicio sursa oficiala nu spune, insa, ca Eminescu ar fi fost nebun, desi adversarii lui au incercat de la inceput sa raspandeasca acest zvon. Mai intai, in 28 iunie, Ecaterina Szoke Magyarosy, sotia lui Ioan Slavici, i-a trimis lui Maiorescu un bilet in care scria "Domnul Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte rau".

Eminescu se afla in acea zi la baia Mitrasewschi, unde fusese dus de Grigore Ventura, redactor la ziarul L`Independence Roumaine. Acesta il scoate din minti si il lasa intr-un din camere inainte sa alerteze politia ca un nebun s-a inchis in baie si nu vrea sa mai iasa. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai Societatii Carpatii, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasa de forta. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si il duc la stabilimentul Sutu, unde i se rezervase un loc cu o noapte inainte.

Ventura le spune politistilor ca Eminescu ar fi tinut un discurs "politico-socialo-national" infierbantat la Capsa si ar fi scos un pistol cu care spunea ca il va omora pe rege. Aceasta afirmatie nu este, insa, sustinuta nici de procesul verbal al politiei si nici de declaratiile celorlalti martori.

Abia in luna august, in revista Literatorul, apare o epigrama semnata de Alexandru Macedonski care ii stabileste definitiv diagnosticul lui Eminescu ii ochii tuturor. "Un X... pretins poet acum,/ S-a dus pe cel mai jalnic drum.../ L-as plange daca-n balamuc,/ Destinul sau n-ar fi mai bun,/ Caci pana ieri a fost nauc,/ Si azi nu e decat nebun".

Spargea vitrinele si isi arunca volumul de poezii in noroi

Presa incepe sa discute deschis problema si se anunta ca "mai multi prieteni din capitala, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru intretinerea amicului lor in casa de sanatate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare in aceasta frumoasa si nobila actiune".

Este raspandit zvonul nebuniei lui si nimeni nu vroia sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu pentru ca nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat in considerare daca era nebun. Maiorescu se asigura ca din Mihai Eminescu sa nu mai ramana decat poetul si ii da lovitura de gratie publicand, la sfirsitul anului 1883, un volum cu 64 de poezii eminesciene, intre care "Mai am un singur dor" si "Se bate miezul noptii".

Scopul volumului de poezii era acela de a sterge cu buretele imaginea unui Eminescu nationalist si adversar de temut al liberalilor si de a limita opera eminesciana strict la poezie. Din acel moment, opera de jurnalist politic si lupta acerba impotriva "ticalosilor", la fel de importanta ca cea poetica, este complet uitata, iar Mihai Eminescu a ramas doar "poetul national al Romaniei".

Volumul de poezii are mare succes, multe versuri fiind transformate in romante ieftine, cintate in cafenele si saloane. Cand il vedea in vitrinele librariilor, spargea geamul si isi arunca propriile poezii in noroi si pe calca in picioare.

Eminescu este internat in mai multe sanatorii din tara si din strainatate, desi toti care il vedeau spuneau ca este complet lucid, iar starea sanatatii sale era foarte buna. De aceeasi parere erau si medicii care il consultau, iar sanatatea psihica era confirmata de testele la care era supus.

Tratament cu doze mari de mercur si diagnostic dat din scrisori

Din noiembrie 1886 pana in aprilie 1887, Eminescu este sechestrat la Manastirea Neamt, unde gardienii arunca pe el galeti de apa rece si il bat cu funia uda pentru a-l "calma". Incearca sa fuga de mai multe ori si in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi, sub ingrijirea doctorului Iszac. Acesta este cel care i-a pus diagnosticul preluat de istorie: sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva.

Cea mai evidenta problema cu acest diagnostic este ca Eminescu nu era paralizat. Avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva sifilisului si contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care aratau ca mercurul este toxic si total contraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administra doze uriase de pana la 7 grame.

In aceeasi perioada, un psihiatru din Bucuresti care nu il vazuse niciodata pe Eminescu preia diagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza spunand: "psihopat ereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fi mistuit narcotice si excitante. Un psihopat alcoolic si sifilitic, el a ajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaica intunecare a activitatii psihice". Asta in conditiile in care se stie ca Eminescu se declarase impotriva drogurilor.

In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca inapoi in Bucuresti, unde reincepe sa scrie ca anonim la cateva ziare si reviste pana in 13 ianuarie 1889, data la care apare ultimul articol scris de ziaristul Mihai Eminescu.

 

 

Articolul este inclus in campania initiata de www.ziare.com, si urmareste cunoasterea adevarului despre viata lui Mihai Eminescu, dincolo de calitatile sale de poet. De asemenea, campania nu are legatura cu solicitarea Ligii Scriitorilor, adresata BOR, de canonizare a lui Mihai Eminescu.