Din dosarul existent la Tribunalul Militar din Bucuresti, reiese ca acesti luptatori impotriva comunismului s-au format in anul 1947. Erau industriasi, avocati, ofiteri si locuitori din satele din jur. Arestarile acestora au inceput in anul 1949.
Pentru ca nu a divulgat nimic despre existenta celor care s-au opus sovietizarii si colectivizarii, a fost batuta si torturata intr-un mod bestial. Cand a revenit din detentie se tara, pentru ca nu se mai putea ridica in picioare din cauza batailor primite. Pe cap nu mai avea nici un fir de par, din cauza faptului ca in timpul primului interogatoriu, a fost atarnata cu propriul par de un carlig infipt in tavan. Relatarile suferintelor indurate nu sunt departe de cele prezente in Sinaxare.
Redam cateva randuri din marturiile Elizabetei Rizea: "Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat, pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam lui Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic... Capitanu’ Carnu m-a schingiuit. Eu tot traiesc, incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, dar el nu mai e! M-a operat Majestatea Sa la spitalul de langa Foisorul de Foc. Regele a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie, ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii. Ultima data, a venit Carnu cu o curea pe mana. «Spune!» N-am spus. M-a legat de maini cu unu, care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. «Iti dam 300 de lei!» «Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...» M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit, si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coada cu funda. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligua de lamba din tavan. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’, celalalt mi-a tras si masa. Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut".
Elisabeta Rizea a putut sa-si marturiseasca suferintele dupa caderea comunismului. Primul interviu a fost facut in 1992 si a aparut in serialul "Memorialul durerii", realizat de Lucia Hossu-Longin.
Elisabeta Rizea a murit pe 6 octombrie 2003, la 91 de ani, la Spitalul Judetean din Pitesti, pe bratele fiicei ei. "Se uita la mine cu ochii fix si-mi spunea: sa nu plangi dac-oi muri ca unde ma duc eu e bine", marturisea Ileana Belescu, fiica Elizabetei Rizea.
CrestinOrtodox.ro