Iata ca si in dreptul cuvantului mironosita, ironia omeneasca a asezat alte sensuri si alte trimiteri conotative, care s-au departat mult de originea biblica a acestui cuvant.
La inceput femeile mironosite au fost acelea care au ramas alaturi de Mantuitorul nostru Iisus Hristos pana la moartea Sa, aducand mir si alte aromate ca sa unga trupul Sau. In vremea aceea, conform ritualurilor de inmormantare trupurile se infasurau in giulgiuri imbalsamate cu aceste miruri frumos mirositoare. Asadar, mironosite erau atunci femeile purtatoare de mir, fiind asa cum sunt descrise de Evanghelie: credincioase, iubitoare de Dumnezeu, traind foarte aproape de apostoli si de Domnul, ajutandu-i si urmandu-i pe acestia pretutindeni.
Ne intrebam insa, cine si cum sunt mironositele astazi? Mai sunt astazi femeile, adevarate mironosite?
Termenul de "mironosita" si-a pierdut sensul originar, insa el a supravietuit astazi primind noi semnificatii.
In zilele noastre, intr-o exprimare persiflatoare prin acest termen sunt desemnate acele femei usor prefacute, care exagereaza evlavia proprie, afisand ostentativ un pietism suspectat de habotnicie, de rigorism religios, prea la vedere cu fustele lungi si cu baticele, insa nu tot atat de virtuoase pe cat le arata imaginea care si-o promoveaza agresiv in ochiul public.
Intr-o cheie mai prietenoasa de interpretare a cuvantului, mironositele de azi sunt toate acele femei credincioase, care au o evlavie curata si un comportament religios echilibrat, care sunt foarte aproape de Biserica si de asemenea, care sunt prezente si la slujbele din timpul saptamanii, nu numai la liturghiile duminicale.
Pentru aceste femei, Dumnezeu este totul, iar dragostea fata de Mantuitorul le poarta pasii deseori spre Biserica, fiind capabile, ca si odinioara mironositele femei, sa-L urmeze pana la moarte pe Domnul, cu un deosebit curaj si mare credinta intru El.
Bineinteles ca, in aceste vremuri aceste modele biblice nu se mai incadreaza in tiparele actuale, femeia moderna avand alt profil care nu se mai regaseste in etosul evanghelic, din pacate. Femeia moderna nu mai pune accentul pe calitatile ei spirituale, ci pe cele de ordin estetic, nu se mai simte foarte legata de familie, ci de cariera, avand alte prioritati, alte nevoi, din alte sfere de preocupare, nu de ordin religios.
Instrainarea ei fata de Dumnezeu, indepartarea de problematica crestina a vietii, a indepartat-o si de menirea ei primordiala, fireasca si crestina de a deveni mama si sotie intr-o familie crestina si credincioasa fidela a Bisericii. Astazi este mult mai aproape de moda, de televizor, de lume si de alte lucruri decat de Dumnezeu.
Emanciparea ei nu consta in virtuti si fapte bune, ci este o emancipare care vine din relatiile ei cu lumea, cu civilizatia acestui veac, cu mondenitatile. Fiind o emancipare cosmopolita si nu una de sorginte moral-crestina, care sa sporeasca pe masura progresului spiritual ce se inregistreaza odata cu inaintarea in cunoasterea lui Dumnezeu, prin cultivarea virtutilor sufletesti si prin savarsirea binelui sub toate aspectele lui, acest tip de emancipare este, de fapt, un urcus in jos, o cadere, scadere si decadere a omului degradat de spoiala lumii si robit de pofta ochilor, poftele trupului si trufia vietii "emancipate" de pacate, de patimi si nu de virtuti...
Accentul cade pe forma si forme, nu pe fond si continuturi ontologice; achizitiile personale sunt de ordin material, nu spiritual, este o fuga nebuna dupa "a avea" si nu dupa "a fi". Astazi domnitele fac mai mult ca oricand operatii estetice si nu operatii ori schimbari de caracter sau de profil moral, daca e cazul.
Dracul slavei desarte este un idol al modernitatii, caruia ii slujesc aproape toti. El creaza revirimente prin mode, publicitate si trend. El da tonul "clonelor" cei canta simfonia manipuland gusturile cu bagheta sa magica si cu televiziuni.
Noi toti suntem preocupati mai mult de "look", de podoabe, de imbracaminte si nu de modul de a trai cat mai nobil, mai curat si mai sfant, obsedati mereu de frumusetea cea dinafara si nu de "omul cel dinlauntru, cel tainic al inimii" (I Petru 3,4).
De aceea, totul cade in derizoriu si devine perisabil, totul e in margine si la suprafata. Traim in afara, epidermic, deasupra lucrurilor si a vietii, nu inlauntru lor si al nostru, acolo unde este Dumnezeu si toata esenta vietii. Spalam trupul, dar nu curatim inima! Ne modernizam prin civilizatie si tehnologii, dar nu ne innoim spiritual si nu ne schimbam viata.
De aceea "femeile mironosite" de azi nu-L mai intalnesc pe Domnul inviat. Nimeni nu-L poate vedea in afara, pentru ca El este inlauntru, in ieslea sufletului nostru, in pestera inimii... "Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru"(Luca 17, 21). Apoi, citim Scriptura: "fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"(Matei 5,8).
Noi nu mai cautam Imparatia lui Dumnezeu, noi nu mai vrem, astazi, sa mergem la mormantul Mantuitorului, aidoma mironositelor femei...
Valorile morale, evanghelice au devenit desuete pentru femeia moderna. Ea nu mai este purtatoare de mir, ci de parfumuri Chanel, ea nu mai este o mironosita a credintei si a Domnului, ci a devenit o "mironosita" a zeilor secularizarii si a modelor trecatoare ale acestui veac, lipsite de sensibilitate si de simt religios.
"S-o sa-ti spuie de panglice, de volane si de mode,
Pe cand inima ta bate-n ritmul sfant al unei ode...
Cand vezi piatra ce nu simte nici durerea si nici mila -
De ai inima si minte - feri in laturi, e Dalila!", zicea M. Eminescu referindu-se la aceleasi lucruri in Scrisoarea V.
Recuzita lor astazi nu mai este alcatuita din fuste si miruri, ci obligatoriu din pantaloni si margele. Nu mai au smerenie si bunacuviinta, ci aere si pretentii. Nu mai sunt invesmantate de sfiala si delicatete, ci simuleaza modestia si pudibonderia. Nu mai vezi pe strada decat, rarisim, fuste sau rochii;
Emblemele feminitatii au disparut astazi, pudoarea nu mai este parfumul zilelor de altadata, fecioria nu mai este o virtute. A fi gospodina nu mai este de "bon ton", ci vetust, insa a fi exersata in relatiile cu barbatii este "very cool" si de "bun gust".
La acest capitol ... statisticile sunt foarte triste, chiar la varstele adolescentine... Parintii nu stiu sau nu mai fac nimic. Nu mai vor, nu mai au timp ori nu le mai pasa. Asa e acum, se consoleaza unii. E bine sa ai experienta, zic majoritatea... Altadata acest lucru era rusinea satului, acum e fudulia orasenilor...
Vai de noi, vai de familiile noastre, vai de neamul nostru!... S-a avortat o Romanie intreaga! Douazeci de milioane de avorturi de la Revolutie incoace!
De ce nu canonizam mamele eroine, ci doar sihastri!? Iata de ce devin ruine casele "mamelor" cu fii nenascuti, iata de ce devine pustie, pustia oraselor, unde se nevoiesc cu prunc-ucideri, nenascutii parinti...
In felul acesta, pentru "mironositele" de azi, Domnul Iisus Hristos nu a mai inviat, ci doar a murit impreuna cu fiii si fiicele "acestui neam desfranat si pacatos"... Ele nu mai vestesc Apostolilor ca "Domnul a inviat", ci vestesc domnilor cu bani, ca sunt promotii la mall-uri si la supermarket-uri...
Bucuria lor nu vine din reducerea la tacere a mortii si a pacatelor sau din Inviere, ci din reducerile de preturi la haine, la produse cosmetice si din resuscitarea senzoriala.
Totul este spoiala, dans, bataiala prin cluburi, can-can, libertinaj si superficialitate. Barbatii sunt apreciati dupa calitatile lor fizice, dupa aspect, dupa card, dupa functie si infatisare si nu dupa cum le este viata, caracterul, profilul moral, nemaifiind astazi valorizati dupa criterii de ordin crestin si dupa suflet.
Cei care iubesc "carnea" au afinitati elective. Cei care iubesc duhul sunt habotnici. Tinerii nu mai vor sa se casatoreasca, ci vor sa-si traiasca viata, adica moartea... nu mai vor sa fie pelerini spre Cer, ci concubini in "case darapanate"...
Aceste mentalitati cosmopolite au afectat conceptiile despre viata, familie, despre Dumnezeu si despre orice, atat ale femeii moderne, cat si ale barbatului "metrosexual", asa-zisa "emancipare" destructurand axiologic relatiile dintre oameni si modificand comportamentele "mironositelor" si din biserica. S-au emancipat si acestea. Astazi intalnesti si aici "mironosita de trei ori femeie": femeia-jandarm, femeia-sef, femeia-a toate stiutoare, femeia-barbat care face ordine si da cu tine de pereti daca iei locul ei "de veci" din biserica ori daca nu stii ce ai de facut sau cum sa te comporti in Casa Domnului sau oriunde in alta parte...
Deci, la intrebarea cine sunt adevaratele mironosite, se poate raspunde la fel ca si la intrebarea cine sunt adevaratii ctitori ai bisericilor sau adevaratii credinciosi.
Numai unii ... este raspunsul! O minoritate, desigur! Unii care sunt foarte discreti, anonimi, nevazuti si nestiuti...Cu certitudine, nu cei care ne inchipuim noi ca sunt si nici cei care se inchipuie ei insisi ca sunt, ci aceia pe care doar Dumnezeul din ceruri ii stie...
Mironosite sunt cele care seamana cu Maria Magdalena, cu Ioana, cu Maria lui Cleopa si cu Maria lui Iacov, cu Suzana, cu Marta si Maria, cu Veronica si cu toate femeile sfinte ale Bisericii lui Hristos din toate timpurile... si care au avut si au ca si ele, aceeasi dragoste desavarsita si statornica fata de Domnul, aceeasi credinta curata.
De asemenea, mironosite ar fi si sunt toate acele femei care inteleg si pretuiesc cuvantul - fidelitate, care, ca si femeile ce au venit la mormant au sfidat moartea, frica, primejdia, frigul, noaptea, strajerii...
Iar ctitori si credinciosi adevarati ai Bisericii nu sunt cei care arunca din preaplinul lor in cutia milei, nici cei care fac milostenie din banul public, nu doar acestia, ci acele vaduve sarace care cu doi banuti au dat toata averea lor, "tot ce aveau", mamele cu copii educati in credinta, femeile casatorite care au viata crestina autentica, tinerii feciorelnici si evlaviosi, martirii neamului si marturisitorii, calugarii cuviosi si smeriti, ierarhii cu viata sfanta, intelectualii luminati si cu frica de Dumnezeu, credinciosii care vin regulat la biserica, participand la slujbele sfinte si care dau pomelnice pentru viii si mortii lor si desigur, toti aceia care au inteles ca: "mai fericit este a da decat a lua"(Fapte 20, 35).
Tot asa, ctitori sunt si preotii care se jertfesc in si pentru Biserica si pentru pastoritii lor, trudind zi de zi la mantuirea lor si noapte de noapte...
Mironosite si ctitori si credinciosi adevarati sunt, astfel, toti acei oameni care dau din ceea ce este al lor, nu din ceea ce este al altora...sunt toti acei care iubesc cu adevarat pe Dumnezeu pana la capatul vietii lor si pana la moarte...sunt toti acei care au inteles ca "atat ai iubit cat ai daruit" ... Bisericii, neamului, semenilor si lui Dumnezeu.
Acestia toti sunt, deci, mironositele si credinciosii Domnului ... care au ctitorit si ctitoresc Ortodoxia cu viata lor crestina, nu cantitativ, ci calitativ !... caci "cel ce este credincios in putin este credincios si in mult, zice Domnul"(Luca 16,10).
Pr. Alin-Cristian Preotu