Dodon în fața lui Eminescu: E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune

Dodon în fața lui Eminescu: E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune

Igor Dodon, președintele R.  Moldova, a depus flori la monumentul marelui poet român, Mihai Eminescu. "Trebuie să ne mândrim de așa personalități", le-a spus Dodon, jurnaliștilor, după momentul oficial, evitând să pronunțe cuvântul  român sau limba română. "Suntem români și punctum", este unul din dezideratele lui Eminescu, devenit celebru.

Președintele care a ales, după ce a fost instalat în funcție, să înlocuiască limba română cu limba moldovenească pe site-ul instituției, a recitat și o poezia din repertoriul poetului.

"E poezia care la această etapă ar fi cea mai actuală. O adresez criticilor mei. Care sunt și care e bine să fie. Critica este bună", a declarat Dodon.

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Acestea au fost versurile recitate de Igor Dodon.  Rugat să recite și versuri de dragoste, Dodon a evitat, spunând că face acest lucru atunci când este cu soția.

Într-un anunț pentru presă, se anunța că președintele R. Moldova, Igor Dodon merge să depună flori la bustul poetului Mihai Eminescu, intenționând să comemoreze 127 de ani de la moartea poetului, deși se împlinesc 167 de ani de la nașterea acestuia, în timp ce la 15 iunie se vor împlini deja 128 de ani de la trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu. Încurcătura a fost tirajată prin comunicatul remis de către Serviciul de Presă al președintelui în care se spune că "Igor Dodon, împreună cu consilierii prezidențiali va depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 127 de ani de la trecerea în eternitate a poetului". Ulterior, socialștii au corectat eroare și au venit cu o nouă informație.

Astfel, președintele pro-rus a mers să depună flori la bustul poetului care spunea că "suntem români și punctum" și că "a rosti numele Basarabia e una cu a domina contra dominației rusești". (Opere, Volumul X) "Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate, pentru a ni se vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru", spunea Eminescu.

La o zi de la învestitura în funcția de șef al statului, Igor Dodon a schimbat limba română în "limba moldovenească" pe site-ul Președinției. Ulterior, acesta a decis să retragă cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu și revocarea ambasadorului R. Moldova la București, care a declarat că "disputa din jurul cetăţeniei lui Traian Băsescu nu poate zdruncina ansamblul relaţiei bilaterale dintre România și Moldova, iar decretul semnat de preşedintele Igor Dodon ar putea fi declarat neconstituţional". sursa zdg.md

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Premieră la Cinema Unirea, cu Vlad Ivanov așa cum nu l-ai mai văzut!

astăzi, 11:52
107

Cinematograful Unirea anunță pentru acest început de weekend o premieră care îl aduce pe marele ecran pe botoșăneanul Vlad Ivanov, într-un film care a stârnit deja numeroa...

VIDEO - O dispută în traficul din România s-a terminat cu un accident! Cine este vinovat și ce au decis polițiștii? Tu ce crezi?

astăzi, 10:45
568

Uneori, disputele din trafic sunt greu de evitat, mai ales dacă există doi șoferi orgolioși. Un șofer care circula regulamentar a fost depășit și forțat să frâneze de un alt conducăto...

Dodon cere României să renunţe la ideea Unirii: Noi nu avem ambiţii teritoriale peste Prut, chiar dacă sunteţi pe pământuri moldoveneşti

astăzi, 09:31
287

Igor Dodon îndeamnă politicienii de la Bucureşti să renunţe la ideea Unirii Republicii Moldova cu România, iar un prim semnal în acest sens ar fi semnarea tratatului de frontier...