Discretia

Discretia
Exista oameni care atunci cand faptuiesc ceva, o fac cu discretie. Desi vezi binele facut, de multe ori nu stii cine este faptuitorul. Sunt persoanele pe care crestinii le califica drept smerite. Aceste persoane discrete nu doresc sa atraga atentia, cu atat mai mult sa socheze.

Lumea din zilele noastre este curioasa, iar ideea de rating intareste aceasta curiozitate. Cunoastem ce se intampla atunci cand de exemplu, cineva reuseste sa salveze mai multe persoane dintr-un incendiu. Deodata se nasc spatii indelungate de emisie. Si de multe ori, evenimentul este tratat ca o simpla informatie: unde a avut loc, cate persoane au fost salvate, cine este eroul etc. Sau ca pe ceva nenatural: "nu inteleg ce l-a determinat sa-si riste viata pentru niste necunoscuti…". In realitate o astfel de fapta este mai mult decat o stire. Nu e important sa cunoastem eroul, important este sa devenim eroi daca viata ne cere acest lucru. Iar cei care sunt cu adevarat capabili sa-si daruiasca viata pentru altii, nu cauta inainte de a salva sa observe daca in jurul lor este cineva care sa-i vada. Nu fac parte din categoria celor care isi cauta numele pe Google. Nu vor faima.

E minunat ca Mantuitorul nu a inviat in clipa in care femeile mironosite au ajuns la mormantul Sau. Din Scriptura aflam ca in momentul in care ele au ajuns, mormantul era gol. De altfel nu pentru a soca S-a intrupat, ci pentru a vindeca firea omeneasca. Nu a ales sa savarseasca aceasta minune in fata cuiva. Iar atunci cand vindeca pe cineva in fata altora, ii poruncea celui vindecat: "Vezi, nimanui sa nu spui nimic" (Mc. 1, 44).

De aceea nici buna noastra faptuire nu trebuie sa fie lipsita de discretie. In Sfanta Scriptura intalnim nenumarate indemnuri la discretie. Il voi reda pe cel din Epistola I catre Corinteni 7, 29-31: "Si pe aceasta v-o spun, fratilor: Ca de acum vremea se scurteaza, asa ca si aceia care au femei sa fie ca si cum n-ar avea; si cei ce plang, ca si cum n-ar plange; si cei ce se bucura, ca si cum nu s-ar bucura; si cei ce cumpara, ca si cum n-ar fi stapani; si cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi deplin; caci chipul lumii acesteia trece...".

Discretia nu este placuta omului din zilele noastre, nu are in ea nimic ademenitor. Cei din prezent doresc sa fie cautati, sa-si dea cu parerea asupra oricarui subiect, caci toate problemele ii privesc. Se vor pe afise, in emisiuni si reclame. Aceste lucruri fac pentru ei o biografie adevarata.

Oamenii discreti traiesc totdeauna intr-un plan mai indepartat al vietii publice. In ei nu gasesti nimic prefacut, teatral sau artificial. Se fac pe ei insisi aproape neobservati, aparand doar cand este nevoie de mangaiere, incurajare sau ajutor. Te coplesesc cu linistea, simplitatea si bunatatea lor. Ii veti descoperi daca ii veti cauta nu pentru a afla ceva care sa starneasca curiozitatea semenilor. Caci oamenii discreti nu vorbesc si nu faptuiesc pentru a fi mediatizati.

Nu cautati sa fiti asezati in vitrina, pentru a fi admirati, fotografiati sau filmati. Cautati sa fiti asezati in inima altora. Traiti sub indemnul "Sa nu stie stanga ce face dreapta" si veti vedea cat de minunata este viata.


crestinortodox.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mai puțini nervi și timp scutit pentru șoferi: Rută ocolitoare la Dumbrăveni! (video)

astăzi, 15:29
130

Șoferii care circulă de la Botoșani la Suceava sau de la Suceava la Botoșani și trec prin Dumbrăveni ar putea să fie scutiți de nervi, dar și să economisească timp.Asta după ce Ioan Pa...

Un corp al Spitalului „Mavromati” intră în reabilitare. Unde va fi mutată activitatea?

astăzi, 14:41
231

De săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a corpului de clădire care găzduiește bucătăria, dar și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșan...

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
356

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...