Alexandru Voicu, 23 de ani, din Botoşani
Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2015, clasa prof. univ. dr. Doru Ana
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Individual, cu Marele mecanism (texte din piesa Hamlet, de William Shakespeare)

Un interviu realizat de Rareş Tileagă în LiterNet.ro:

Rareş Tileagă: Cine este Alexandru?
Alexandru Voicu: Alexandru este un puşti, actor, student la master în anul II, cu picioarele în cer şi zâmbetul în nori.

R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
A.V.: Vedeam teatrul ca pe un mod de a trăi. Ceva spre care optezi. Şi chiar îmi imaginam că voi face meseria asta toata viaţa, că îmi voi face un teatru şi voi sta în mansardă şi voi avea podea din sticlă, să văd ce se întâmplă "dincolo" tot timpul. Acolo joc, acolo dorm, acolo iubesc. Acum e la fel, doar că nu am mansardă.

R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
A.V.: Marian Râlea. E într-adevăr un magician. De vise, de energii, de pasiune.

R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actor.
A.V.: Am făcut o dată o înlocuire într-o licenţă, A douăsprezecea noapte. Dar, cum sunt ambiţios, am zis că nu intru doar în Căpitan, la început, fac şi Fabian, ca să nu se mai chinuie altu'... Zis şi făcut. Două zile jumate. Învăţat text. Repetat. Totul bine. Ziua spectacolului a fost un haos care s-a dezlănţuit pe la ora 19:40, când deja eram în scenă. Unul dintre cele două roluri fusese bifat, însă eu am uitat monologul de final. Am simţit cum tot cerul se face o bilă şi îmi cade în cap, doar ca să nu îmi amintesc. Doar ca să nu îmi amintesc. Doar ca să nu îmi amintesc. Aşa cădea. Ce a ieşit... A fost un impro show bâlbâit, cu râsete şi junghiuri.

R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
A.V.: Contează. Şi normal că vor conta. Aş fi ipocrit. Fără ei...

R.T.: Crezi în aplauze?
A.V.: Cred în zâmbete. În lacrimi.

R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
A.V.: Distanţa eu o aleg. Vreau să cred asta. Îmi arunc pietre pe care să calc şi automat îmi fac drumul singur. Mă mai şi împiedic. Dar astea-s visele. Te mai zgâlţâie.

R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
A.V.: Îmi place că e cu de toate pentru toţi. E o bucătărie imensă. Cumpărăturile sunt pe masă. Serveşte-te.

R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
A.V.: Mă dezamăgeşte ambiţia aia falsă. Care nu vine din tine. Mor când văd asta.

R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
A.V.: Are importanţă, atâta timp cât e făcută la fel de bine şi cinstit pe cât mi-am făcut eu treaba.

R.T.: Ce citeşti?
A.V.: În ultimul timp rapoarte politice din toată lumea, interviuri, dar mă cufund în poezie de fiecare dată.

R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
A.V.: Oamenii. Mă preocupă poveştile. Să culeg, să adun, să le colecţionez. Muzica. Şi mai merg la poligon să trag cu arma.

R.T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
A.V.: Nu mă tem. Sunt idiot. Şi cinstit.

R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi viu.
A.V.: Zâmbetele, dragostea, problemele, suferinţa, flacăra care arde în cineva.

R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
A.V.: A avea aripi imaginare, doar că în loc de pene ai oase.

R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
A.V.: I-aş spune că nu există nimic mai frumos şi mai nenorocit. Asta dacă îţi place să alergi după tine şi pentru tine.

R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
A.V.: Prefer să lucrez cu omul, nu cu regizorul. Alexandru Dabija, Radu Afrim, Bobi Pricop, Cristi Juncu.

R.T.: Cum înţelegi succesul?
A.V.: Pentru mine, succesul e combinaţia dintre profesionalism şi amprentă. E unicat. Pentru fiecare în parte.

R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
A.V.: Când eram mic. Mi-am zis că pot fi orice. Şi acum cred asta. Nu vreau să fiu un tată care ajunge acasă şi-i spune copilului câte maşini a spălat, sau câte copci a dat. Vreau să îi spun că azi am fost rege, mâine voi fi spân, iar poimâine, după ce mă lupt cu săbiile şi mor, trebuie să alerg să fiu maur.

R.T.: Spuneai, într-un interviu din 2015, că "dacă nu teatru, atunci teatru". Rămâi pe poziţie la fel de ferm?
A.V.: Dacă nu aş alege teatrul, aş alege cu siguranţă teatrul. Ce cerc vicios, Doamne!

R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP, având deja experienţa participării din 2015?
A.V.: Curaj şi inteligenţă liberă. Elanul pentru încă un hop.