Într-adevăr, România e ţara tuturor posibilităţilor. Orice nebunie, orice monstruozitate se simte la noi ca la ea acasă. Nimic nu e peste poate, totul e permis, totul capătă o justificare.

Nu ştim încă dacă plecarea lui Victor Ponta la înmormântarea lui Nelson Mandela a dat mână liberă deputaţilor pesedişti sau au purces aceştia, la mica înţelegere cu el, tocmai în ziua respectivă, să umble la şurubăraia Codului Penal şi la o lege care amnistia, ca picată din cer, pedepsele privative de libertate de până la 6 ani bătuţi pe muchie, prin care toată şerpăraia de infractori cu sau fără patalama politică urma să golească închisorile patriei. Cert este că, întors în ţară, premierul s-a răţoit la Doamna Ambasadă a Statelor Unite că ar fi avut o reacţie "greşită" în faţa acestor acte de piraterie parlamentară constând în discuţii pe şest în comisia juridică, plus votarea de către deputaţi a unor texte de al căror conţinut habar nu avuseseră înainte etc. Iar noi prin această tutelară ambasadă înţelegem că e vorba şi de celelalte instituţii diplomatice din ţară, y compris Comisia Europeană, care şi-au exprimat uimirea angelică în faţa unei asemenea violări a legislaţiei existente.

Ne-am mirat cum au apărut în noua lege a minelor prevederi secrete care sanctificau drepturile inviolabile ale Chevronului şi Gold Corporation de a acapara şi a otrăvi şi incendia totul în cale, pe rază de sute de kilometri, fără ca noi să fi aflat de tot acest pârjol decât atunci când ar fi fost prea târziu. Tot aşa, hoţeşte, era cât pe-aci să ne vedem cu companiile de pe continentul american stăpâne pe râul şi ramul şi alte mişcătoare sau nemişcătoare bogăţii să o ia cu toate la vale pe apa sâmbetei, doar pentru că Ponta cu al său PSD şi, pe ici-colo, şi al lui Crin PNL considerau de cel mai mare bun simţ să închine ţara hulpavelor interese străine, mai ceva ca pe vremea fanariotă.

Toate astea în momentele în care la Pungeşti jandarmii calcă în picioare toate drepturile omului, înstăpânindu-se, în numele aceloraşi interese prădalnice, pe oameni şi pe pământurile lor. O asemenea teroare – căci acesta este cuvântul adecvat – nu s-a mai pomenit nici pe vremea lui Ceauşescu, dar iată, este posibilă acum pe vremea lui Ponta şi în zilele ministrului de Interne Radu Stroe, căruia-i cântase în strună şi fostul ministru culturnic, căruia nici nu-i mai pomenesc numele. În Piaţa Universităţii aceiaşi jandarmi îi ciomăgesc pe oamenii paşnici care fie că protestează, fie că nimeresc pe-acolo cu totul întâmplător, dresându-le şi procese verbale de contravenţie garnisite cu amenzi usturătoare.

În acest context, inocenţa cu care Crin Antonescu declară că nu a fost suficient de bine informat nici cu unele, nici cu altele, miroase nu tocmai plăcut. După ce, cu o zi înainte, declarase răspicat că nu vede nimic scandalos în scoaterea parlamentarilor de sub jurisdicţia DNA şi a ANI, pentru a putea zburda în voie, aşa cum ştiu ei, printre ilegalităţi ce ţin de domeniul corupţiei şi incompatibităţii (las’ că nici cele două instituţii nu sunt deloc feciorelnice!), a doua zi ne spune cu seninătate că a suferit de un deficit de informare, de parcă nu ar fi nici preşedinte al unui partid, nici al ditamai Senatului. N-a ştiut nici de potlogăriile ministrului Culturii şi n-a mai ştiut nici de multe alte potlogării pe care le fac unii din oastea domniei sale, la umbra proteguitoare a sa. Poate de vină e presa, că nu-l informează cum trebuie…
Până la urmă ne va merge buhul prin toată lumea că ţara este condusă de o bandă de nebunatici care fac legi după cum îi taie capul şi guvernează după foamea lor nepotolită de bani, pe când nouă, românilor de rând, ne chiorăie tot mai rău maţele de foame adevărată.

Autor: Radu Ulmeanu

Sursa: Cotidianul