De mai multe decenii s-a încetăţenit şi la noi obiceiul ca unele familii să organizeze "nunta de argint" la 25 de ani de căsnicie, "nunta de aur" la 50 de ani de căsnicie şi "nunta de diamant" la 75 de ani de de la căsătorie.
 
Nunţile de argint, de aur sau de diamant nu sunt nunţi sau cununii propriu-zise. Ele nu repetă Taina Sfintei Cununii. Ele se prezintă sub forma unei slujbe de mulţumire adusă lui Dumnezeu. "Tinerii" nu se mai îmbracă precum mirii de altădată, ci pot să vină la biserică în hainele cu care vin în mod obişnuit la slujbe. Naşii e bine să fie tot cei de la Cununia din tinereţe. Dacă nu mai trăiesc ori nu pot fi prezenţi, nu e o tragedie. Slujba se poate face şi cu alți creștini. Nu este nevoie de lumânări "de cununie", ci sunt suficiente şi două lumânărele sau mai multe de la biserică. Nu este nevoie de "nuntaşi", nici de petrecere costisitoare. Mai degrabă un ajutor dat unei familii sărace, sau unui bătrân, sau unui orfan, sau unui bolnav este mai bine primit înaintea lui Dumnezeu decât petrecerea cu lăutari şi cu zbenguială.
 
Evenimentul poate fi sărbătorit într-o formă simplă, modestă, fără cheltuieli inutile. "Tinerii" vin la biserică şi preotul le oficiază "nunta" solicitată, adică slujba de mulţumire cuvenită. Fiecare familie are motive suficiente să mulţumească lui Dumnezeu după 25, 50 sau 75 de ani de căsnicie. Câteva din astfel de motive sunt suficiente, ca să convingem pe oricine de nevoia unei astfel de rugăciuni: mulţumim pentru viaţa ce ne-a dat-o, pentru sănătatea de care ne-am bucurat, pentru buna înţelegere, pentru copiii din căsnicie, pentru toate realizările ce le-am avut. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute şi să ne ocrotească în continuare pe cărările vieţii.
 
Slujba respectivă nu este o inovaţie în cultul ortodox. Rugăciunea însăşi este de trei feluri: de cerere, de mulţumire şi de laudă la adresa lui Dumnezeu. Slujba acestor "nunţi" face parte din rugăciunile de mulţumire. Lui Dumnezeu îi place să i se arate recunoştinţă din partea celor pe care i-a ajutat. Ne amintim de minunea vindecării celor zece leproşi. Dintre aceştia doar unul s-a întors să-I mulţumească Mântuitorului, ceea ce L-a făcut să exclame: "– Zece aţi fost, dar ceilalţi nouă unde sunt?".
 
(Pr. Nicuşor Olariu, Parohia Ruginoasa)