De Sarbatori, presa incearca abordari diverse ale religiozitatii. Unele sunt reusite, altele tradeaza diletantismul autorilor. Dar unele sunt, pur si simplu, greu de catalogat, surprinzand prin multiplele posibilitati de interpretare. Ca de pilda, cea exprimata de "Crucisatorul presei romanesti", in textul "Zaharelul Invierii".
 
Citind textul domnului Cristian Tudor Popescu, am recunoscut, inca odata (daca mai era cazul) talentul (talantul) de mare pret, cu care Creatorul l-a inzestrat: puterea de a despica firul in nenumarate si surprinzatoare parti, pe care le analizeaza conceptual si logic, cu precizie inginereasca. In plan duhovnicesc, acest dar se poate transforma cu usurinta intr-o comoara rara astazi: discernamantul duhovnicesc. Ca sa nu mai spun de gama larga de senzatii pe care le incerci, in timpul citirii, functie de cum plasezi originea textului: dilematic, existential, provocator sau rau-voitor.
 
Presupun ca domnul CTP si-a pastrat deontologia (el insusi ducand dispute serioase in breasla pe aceasta tema) si a scris din convingere textul, nu cu rea-vointa, cum facil s-ar putea intelege. Asa ca m-am simtit invitat sa incerc un raspuns deschis la intrebarile domniei sale, pe care le consider expresia unei constiinte cam nelamurite in privinta chestiunilor religioase, fapt recunoscut sporadic si public, de catre autor. Recurg la aceasta metoda doar pentru ca nu am posibilitatea unui dialog cu domnia sa, desi mi-as fi dorit asta.
 
Daca am inteles bine, esenta textului este o intrebare, putin retorica: crestinismul nu poate functiona fara Inviere? Raspunsul este simplu: NU. Sa ma explic.
 
Sf Ap. Pavel, un fel de CTP al iudeilor (datorita inzestrarii si maiestriei cu care executa pe crestini, pana sa se converteasca el insusi) are o afirmatie capitala. El spune ca, daca Hristos nu a inviat, crestinismul este inutil. Pentru ca scopul crestinismului nu este intemeierea unei noi ideologii, cum probabil crede si domnul CTP, ci dobandirea asemanarii cu Dumnezeu, care rezida in puterea de a desavarsi vesnic iubirea, prin fapte concrete ale vietii, asemenea lui Hristos.
 
Plecand de aici, voi raspunde punctual, la intrebarile din text, dupa cum urmeaza:
 
1. Stimati credinciosi in Iisus, presupunand ca tot ce scrie in Noul Testament este adevarat, de ce e nevoie de Invierea Lui ca sa credeti in El?
 
Pentru ca Invierea este baza si finalitatea crestinismului si a existentei umane, Iisus demostrand ca este cu adevarat Dumnezeu, Stapanul ultim al vietii si al aparentei morti. Iisus nu este un alt intemeietor de religie, ci, prin Inviere, demonstreaza ca el este Adevarul, Calea si Viata insasi, unicul datator de sens suprem al vietii noastre. Alti intemeietori de credinte inca mai zac prin morminte, așteptand si ei invierea si Judecata finala, demonstrand astfel ca religia lor este doar ideologie, nu viata.
 
2.Daca suferind tot ce-a suferit si spunand oamenilor tot ce-a spus, Iisus n-ar fi disparut din cavou, ramanand sa putrezeasca acolo ca un om, adevarul vietii si invataturilor Lui era altul?
 
Desigur. Ramanea, asa cum multi il vedeau, un invatator, un profet oarecare, eventual un facator de minuni ceva mai deosebit. Adica, doar un om. Insa, prin Inviere, Iisus isi arata si firea dumnezeiasca, care daruieste puterea invierii si firii umane.
 
3.E mai puternica Moartea decat Cuvantul?
 
Intr-un anume sens, da, mai ales cand ea este o trecere spre Inviere. Biserica insasi este cladita pe sangele sfintilor martiri, urmasi ai Martirului Suprem. Altfel, cuvintele seci nasc doar ideologii care mor dupa o vreme. Cuvantul (Logosul divin) naste Invierea si viata vesnica. Exista o inviere sufleteasca a fiecaruia (o convertire sau iluminare interioara), prin Cuvant, care duce finalmente si la invierea trupeasca, din moarte, spre viata vesnica. Fara Logos, invierea trupeasca devine osanda vesnica.
 
4. Oare, daca nu Il iubiti pe Iisus decat cu conditia sa fie nemuritor, nu va comportati cu totii ca niste Toma Necredinciosi?
 
Nici vorba. Filoszofia de tip Toma Necredinciosul este doar o intelegere nedeplina, partiala, a ceea ce se intampla cu Toma. Va recomand atentie sporita, caci prima Duminica dupa Inviere (care deja se apropie) este chiar inchinata lui Toma. Motivul este finalitatea asa numitei necredinte a lui Toma: credinta in dumnezeirea si omenitatea lui Iisus, marturisita magistral: Domnul meu si Dumnezeul meu. Am avea o lume mult mai buna daca multi ar fi macar ca Toma si nu ca Iuda.
 
5.Fara perspectiva Raiului nu puteti fi buni si cinstiti? Nu va puteti iubi aproapele?
 
Ba da. Dar nu ar tine prea mult, pentru ca orice lucrare fundamentata pe valori din aceasta lume va avea un final. Iar sfarsitul iubirii, al bunatatii si al cinstei cam vedem pe unde ne duce deja: o lume insuportabila. Raiul ofera alta perspectiva, supra-mundana: este locul iubirii nesfarsite, caci Dumnezeu este iubire. Este adevarat insa ca, doar daca gusti Raiul inca de aici, ai toate sansele sa ramai vesnic in El. Altfel... Iadul este doar lipsa Raiului.
 
6. Aveti nevoie de zaharelul Invierii ca sa fiti crestini?
 
Desigur. Sa nu uitam ca, dincolo de a fi peiorativa, metoda "zaharelul" este una profund pedagogica. Toata educatia noastra se bazeaza pe ea si Insusi Dumnezeu o foloseste, pentru a ne smulge din "Matrix"-ul inselator al pacatului. In fond, cine ar lua o decizie, daca la capatul ei nu se afla ceva bun si folisitor? Dar, d-abia de aici incepe adevarata discutie despre Iisus si Inviere...
 
Aici este de fapt, domnule CTP, problema de fond a crestinismului (ca si a altor sectoare ale societatii): nu putem sa-l intelegem corect, pana nu-l traim. Altfel, este demagogie si fariseism, duse la cel mai crunt nivel. Este ca o calatorie: oricat o ai descrie, nu ii intelegi profunzimea frumusetii, pana nu o parcurgi tu insuti. Totodata, crestinismul nu este doar o religie intre alte religii, ci este o realitate existentiala a relatiei noastre cu divinitatea.
 
Aceasta deoarece abordarea rationalista nu poate desavarsi sufletul uman, deoarece neglijeaza inima. Chestiunea e valabila si invers.
 
Sper din toata inima ca zaharelul Invierii sa indulceasca si inima dvs., domnule CTP, probabil prea secatuita de puterea iubirii, din pricina luptei cu rautatile acestei lumi. Sunt convins ca si dvs. veti dori Invierea, caci cine si-ar dori sa ramana mort? Eu ma pun la dispozitia domniei voastre oricand, daca veti dori, spre a va ajuta sa deveniti un "Crucisator al iubirii, binelui si frumosului". Cei care ma cunosc stiu bine ca nu evit orice discutie legata de credinta, si nu o fac din dorinta de epatare.
 
Dimpotriva, oricate intrebari ar avea omul, Dumnezeu are intotdeauna mai multe raspunsuri.
 
PS. Posibil ca textul domnului CTP sa fie o dovada de desavarsire jurnalistica, in fapt o metoda pedagogica de a atrage credinciosul spre trairea autentica a credintei, un veritabil "zaharel" spre Inviere. In acest caz, domnia sa ar deveni un Sf. Pavel al presei romanesti.

Parintele Eugen Tanasescu