Crestinii il cinstesc astazi pe Sfantul Dimitrie cel Nou

Crestinii il cinstesc astazi pe Sfantul Dimitrie cel Nou

Sfantul Dimitrie cel Nou

Astăzi îl cinstim pe Sfântul Dimitrie cel Nou.
Dintotdeauna Sfântul Dimitrie cel Nou i-a adunat pe crestini în jurul sfintelor sale moaşte, care odihnesc in Bucuresti.

Încă din 1774, de când trupul său neputrezit şi făcător de minuni se află în ţara noastră, credincioşii îşi pleacă genunchii în faţa raclei sale. Iniţial a fost cinstit doar de bucureşteni, deoarece moaştele sale au fost aşezate în Catedrala mitropolitană pe atunci, astăzi patriarhală - Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat ocrotitorul oraşului Bucureşti în timpul mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Apoi, cultul închinat lui s-a extins în toată ţara. Pelerinii mergeau uneori zile întregi doar ca să îi sărute sfintele moaşte.

Patriarhul Justinian Marina, constatând recunoaşterea naţională a Sfântului Cuvios Dimitrie, a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română.

Ceremonia de proclamare a Sfântului, care a primit ca zi de prăznuire 27 octombrie, a fost în anul 1955. Această hotărâre istorică a fost considerată un act de curaj al patriarhului Justinian, deoarece regimul comunist nu vedea cu ochi buni pelerinajele organizate pe Dealul Patriarhiei.


Minunile Sfântului Dimitrie cel Nou

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea dinastiei româneşti a Asăneştilor. Acesta a fost păstor al vitelor din satul său Basarabi, din dreapta Dunării, vizavi de oraşul Giurgiu. La vârsta maturităţii s-a retras la mănăstire şi apoi în pustie, unde a şi murit. Peste câteva sute de ani, pe timpul stăpânirii turceşti în Peninsula Balcanică, moaştele sale neputrezite au fost descoperite în albia râului Lom şi duse în satul Basarabi.

Auzind despre această descoperire, domnul creştin al Ţării Româneşti a trimis meşteri şi bani pentru a ridica acolo o biserică, unde să fie aşezate moaştele Sfântului. În vremea războiului ruso-turc din 1769-1774, generalul rus Petru Saltacov a trecut Dunărea, călcând Rusciucul şi o serie de sate, între care şi Basarabi.

Găsind moaştele Sfântului Dimitrie, generalul evlavios le-a ridicat şi le-a adus la Bucureşti, în Catedrala Mitropoliei, cu gândul de a le duce în Rusia. Însă, Sfântul nu a mai voit să plece. La rugămintea bogatului şi influentului boier român Hagi Dimitrie, de a nu înstrăina sfintele moaşte, generalul rus le-a dăruit bucureştenilor.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Parlamentul a votat proiectul de lege USR: câinii-ghizi își pot însoți stăpânii nevăzători oriunde!

astăzi, 12:46
7

 Proiectul a fost adoptat marți de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare de către președintele Klaus Iohannis pentru ca măsurile să se aplice, potrivit g4media.ro„Filoso...

Triplă aniversare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani în cursul săptămânii viitoare! (foto)

astăzi, 12:13
11

În fiecare an, data de 23 aprilie este o zi specială pentru Municipiul Botoșani. Patronul spiritual al orașului, Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință este sărbătorit în ...

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
25

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...