O specie aparte pe care s-a bazat teroarea comunista, la noi sau in alte parti, o constituie complicii sistemului. Cei care, din pozitii profesionale si sociale castigate anterior, au girat catastrofa. Lista este lunga si acopera un spectru larg. De la un om de stiinta precum Parhon la oameni de litere precum Sadoveanu sau G. Calinescu. Brutal formulat si oarecum in apararea lor: si-au salvat pielea. S-au adaptat din ratiuni atat de usor de inteles, umane, incat aproape ca ajung sa fie exonerati de orice vina. Cine nu ar fi fost, in locul lor, gata sa faca orice pentru a garanta familiei minima stabilitate? Care dintre noi, cei de azi, nu am face exact acelasi lucru, daca nu chiar l-am si facut? Cum nu poti plati facturile principial, trebuie sa "revii" la realitate. Logica aceasta, aparent greu de contrazis, are un defect. Majoritatea girantilor terorii nu doar ca si-au pastrat status quo-ul in plina epoca a schimbarilor dramatice, dar si-au largit baza de influenta, jucand pe cartea puterii.

Si-au lovit, daca nu eliminat, competitorii din domeniile lor, s-au autopromovat fara retinere, si-au publicat operele in editii somptuoase, in vreme ce altii erau dati afara din institutii si biblioteci, evacuati din memoria publica. Pe scurt: au profitat din plin de calitatea de membri ai noii elite politice. Mai mult decat atat. Prezenta pe ecranul propagandistic al unor oameni reprezentand, la rigoare, Romania de dinaintea comunismului, a indus falsa impresie a continuitatii. Or, ceea ce s-a petrecut dupa 1945 nu a avut absolut nimic in legatura cu proiectul anterior de tara. Dovada ca un taranist precum Maniu sau un social-democrat precum Flueras, ambii implicati in Unirea din 1918, au murit in puscarie. Un guvern de la Bucuresti care trimite la moarte pe cei care au luptat pentru unitatea nationala este orice altceva, dar nu romanesc. Oricat ar parea de greu, daca nu chiar imposibil: pretul libertatii nu este complicitatea.

Poti fi realist, dar nu in mod obligatoriu si cinic. Poti sa fii constructiv, dar nu fatalmente si traseist. Moralitatea, rectitudinea, sobrietatea, responsabilitatea, discernamantul nu sunt suspendate pe durata momentelor grele. Dimpotriva. Ele se verifica tocmai atunci. Pe loc si fara amanare. Miile de detinuti politici probeaza exemplar acest adevar. Un motiv suficient sa nu mai vedem imaginea romanului tarandu-se umil prin istorie, ci stand drept. Fie si cu lanturi la picioare.

Radu Preda, teologia-sociala.ro