Citiți aici cum se trăiește și se moare demn: "Eu, mama unui copil care a murit timp de 17 ani…"

Citiți aici cum se trăiește și se moare demn: "Eu, mama unui copil care a murit timp de 17 ani…"
Iată în continuare răspunsul unei mame care și-a îngrijit timp de 17 ani un copil bolnav de moarte. Cei care încă mai invocați în sprijinul unei crime "mila" și "dragostea" materne, cei care credeți că "demnitatea" în fața morții înseamnă o seringă cu tiopental de sodiu, aflați de la această mamă cum se trăiește și se moare în fiecare zi, alături de copilul tău, timp de 17 ani. Îmi plec genunchii în fața dumneavoastră, mamă!
 
Am primit ieri un comentariu la postarea "Noapte bună, copii din Belgia!"(pentru cine nu știe încă, e vorba de legea eutanasierii copiilor, adoptată în Belgia săptămâna trecută; vedeți aici câteva amănunte, vedeți șiaici, un mic dialog pe această temă între mine și un medic chirurg). Comentariul primit ieri, semnat "Eugenia" (îl regăsiți și în pagină, la rubrica de comentarii), e acesta:

E oribil! oribil! oribil! Nu am cuvinte să spun ce simt! Copilul meu a avut o boală incurabilă, am descoperit asta când avea șapte luni. A trăit 17 ani și jumătate. În curând se împlinesc 15 ani de când a plecat la Dumnezeu. A fost un dar de la Dumnezeu cum nu am să mai primesc vreodată! A schimbat viața mea, a marcat viața tuturor celor pe care i-a cunoscut, toți erau prietenii ei, de la copii și până la adulți, oameni în vârstă! "Fiecare om este o intenție a lui Dumnezeu!".

Eugenia

***

I-am răspuns doamnei Eugenia astfel: "Doamnă, vă mulțumesc că ați găsit necesar să postați acest comentariu. Îmi închipui că vă este greu, dar ați putea să ne povestiți mai mult despre ce a fost vorba? Ce boală incurabilă a avut copilul dvs., cum de a trăit totuși și cum de spuneți că v-ați bucurat împreună… Vă rog eu mult să încercați această mărturisire, care îi va ajuta pe mulți. Vă mulțumesc".

Iată în continuare răspunsul unei mame care și-a îngrijit timp de 17 ani un copil bolnav de moarte. Cei care încă mai invocați în sprijinul unei crime "mila" și "dragostea" materne, cei care credeți că "demnitatea" în fața morții înseamnă o seringă cu tiopental de sodiu, aflați de la această mamă cum se trăiește și se moare în fiecare zi, alături de copilul tău, timp de 17 ani. Îmi plec genunchii în fața dumneavoastră, mamă!

***

"E greu! Dar încerc. O boală mai urâtă și mai greu de dus decât leucemia. Thalasemie majoră. Care strică tot, și pentru care – în fiecare lună, lună de lună, în toți cei 17 ani – trebuia să primească sânge, transfuzii de sânge, plus alte multe, multe tratamente. Inclusiv perfuzii acasă, cu care dormea noaptea. În burtică.

Cine poate cunoaște suferința unei mame în fața suferinței copilului ei? Disperarea, durerea … Doar o altă mamă.

Cu toată suferința, și-a dus boala cu demnitate. Sociabilă, prietenoasă, înțeleaptă, curajoasă, fără a se supăra pe Dumnezeu că a primit o asemenea cruce. Am vrut să o scutesc de școală, la un moment dat. Nu a acceptat sub nici o formă. "Nu mă las de colegii mei!". Deși lipsea de la școală, a intrat la liceu fără să ia meditații. Printre primii.

Eu, mama ei, am avut de învățat de la copilul meu. Multe, inclusiv credința. Nu eu am învățat-o, ci ea pe mine.

Așa cum i-a marcat pe toți cei pe care i-a întâlnit, pe fiecare în felul lui, parcă acolo unde era buba lui. Exemplele pe care aș putea să le dau, ar părea sărace în comparație cu schimbarea care s-a petrecut în oamenii pe care i-a atins. O familie care nu avea copii, nici nu-și dorea, nici nu le plăcea… Într-o zi, mi-a spus ea: "Nu știu ce avea copilul ăsta al tău, nu înțeleg cum de-mi plăcea, nu înțeleg cum de puteam să vorbesc absolut orice cu ea…. Era singura cu care puteam să vorbesc, mie nu-mi plac copiii". La ceva timp după ce fiica mea nu a mai fost în viață, a avut și ea un copil. Și-l dorise.

Chiar și când a plecat, s-a gândit să mă pregăteasca pe mine mai întâi, să rămân împăcată.

Iertați-mă, mi-e greu să scriu, și toate cuvintele mele par atât de serbede.

Nu, o mamă nu poate fi de acord cu ceea ce fac ăia acolo. Cu nici un preț!

Eugenia"

(Text de Ioan-Florin Florescu, preot misionar, Scoția; sursa:www.ioanflorin.wordpress.com, via doxologia.ro)

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când te doare capul și amorțește mâna stângă! VIDEO

astăzi, 09:20
584

Un tip merge la doctor:- Doctore, de la o vreme ma doare capul, imi trece un fior prin sira spinarii si-mi amorteste mana dreapta!- Bai baiete, e grav. Ai boala aia japoneza, tzeritzitzutzuka&hell...

La multi ani, DUMITRU NECŞANU!

astăzi, 08:12
241

Născut pe 17 octombrie 1948, Dumitru Necșanu mai întâi a trăit în poezie, apoi a adunat între paginile cărții poemele pe care le-a purtat prin lume. Și lumea lui Dumitru ...

Elevi botoşăneni descoperiţi cu păduchi!

astăzi, 07:44
1601

Triajul epidemiologic efectuat la începutul acestui an şcolar în unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani a scos la iveală faptul că, în anul 2017, în...