CITESTE revista HYPERION!

CITESTE revista HYPERION!
A apărut revista de cultură Hyperion, numărul 4-5-6/2013, publicație ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, prin Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", având ca editor Fundația Culturală "Hyperion - Caiete botoșănene" Botoșani.

Revista va fi o carte de vizită a Botoșanilor, un reper cultural pentru evenimentele mijlocului de iunie, manifestări ce vor marca împlinirea a 124 de ani de la trecerea în veșnicie a poetului Mihai Eminescu.

Un bun prilej pentru redatorul-șef al revistei, Gellu Dorian, de a pune Accentul pe sensibilul și încă - din păcate - controversatul subiect al nașterii poetului.

Sub titlul "Despre locul de naștere a lui Eminescu", Gellu Dorian (re)face un parcurs necesar al datelor strict din punct de vedere biografic, dar și al deselor și perpetuatelor contradicții legate de casa în care s-a născut poetul.

Semnatarul rubricii semnalează nu doar eroarea în care se află unii istorici literari, dar și faptul că, în ciuda evidențelor legate de nașterea poetului în orașul Botoșani, atenția și interesul au fost captate de-a lungul timpului de complexul muzeal de la Ipotești, Botoșanii ocupând doar un loc secund.

Redăm un fragment din editorialul semnat de redactorul-șef al revistei, textul integral, împreună cu întregul conținut al publicației, putând fi citit accesând linkul final:

"Nu scriu pentru prima dată despre locul de naştere al lui Mihai Eminescu. O fac din nou provocat de afirmaţia unui important critic şi istoric literar, făcută pe un post de televiziune, corectîndu-l pe preopinentul care, preluînd o informaţie dintr-un reportaj despre "casa lui Eminescu de la Botoşani", a spus că nu se face nimic pentru punerea acesteia în valoare, ci dimpotrivă, acolo funcţionează un club de jocuri de noroc. Şi anume, la spusa acestuia, profesorul universitar, important critic şi istoric literar, a accentuat că Eminescu nu s-a născut la Botoşani, ci la Ipoteşti.

Nimic mai fals. La data cînd Eminescu se năştea, luînd în calcul calendarul vechi şi nota tatălui acestuia pe fila unei psaltiri, cum că "Azi 20 decembrie 1849 s-a născut fiul nostru Mihail", Gheorghe Eminovici, deşi cumpărase moşia de la Ipoteşti încă din 1848, nu locuia acolo decît sporadic, mai ales vara, neavînd condiţii pentru o familie numeroasă ca a lui în atenansa ce exista la acea dată acolo.

Casa, aşa cum a vîndut-o el în 1878, a construit-o mai tîrziu. Deci, nu avea cum să se nască acolo pruncul Mihai Eminescu. Acesta s-a născut la Botoşani, unde părinţii poetului locuiau în casa primită ca dotă de Raluca de la tatăl ei, Vasile Iuraşcu din Joldeştii Voronei, la căsătoria acesteia cu Gheorghe Eminovici, pe lîngă altă zestre, fără de care junele "arendaş de moşii" nu ar fi fost de acord, şi pe lîngă care mai cumpărase încă "un şir de case" la doi ani de la căsătorie tot în preajma Bisericii Uspenia, pe care le închiriase pentru pentru a face rost de bani pentru subzistenţa familiei.

Astfel, luînd în calcul tot calendarul vechi, pruncul Mihail a fost botezat la data de 15 ianuarie 1850, în Biserica Uspenia, de preotul Vasile Ursachi. Data a fost trecută în mitrica bisericii cît şi în Registrul de naşteri al primăriei. Toate acestea sunt menţionate de toţi biografii lui Eminescu, cel mai important dintre ei fiind George Călinescu, intrat în bibliografiile şcolare şi universitare imediat după publicarea importantei sale cărţi, Viaţa lui Eminescu. De aici şi mirarea mea că pe un post de televiziune de maximă audienţă, importantul critic şi istoric literar, important profesor universitar, membru al Academiei Române, promovează, dacă nu data de naştere a poetului, că nu era vorba acolo de aşa ceva, ci falsul loc de naştere al poetului Mihai Eminescu, Ipoteştii.

Acesta, prin urmare, s-a născut la Botoşani, într-o casă de lîngă Biserica Uspenia, pe atunci catedrala oraşului, ctitorie a lui Petru Rareş dedicată Doamnei Elena, oraşul Botoşani fiind pe atunci numit "Oraşul Doamnelor", casă care a fost vîndută dimpreună cu celelalte de Gheorghe Eminovici după ce s-a mutat la Ipoteşti cu tot calabalîcul prin anii 1855-1858. Casa în care s-a născut Eminescu, aşa cum a fost ea, nu mai există. Cu greu poate fi descoperită într-o litografie naivă de dinaintea marelui incendiu din iunie 1887, incendiu pe care poetul l-a văzut, fiind la acea dată la Botoşani, în refacere, la sora sa Harieta, care locuia nu departe de acea zonă centrală a oraşului. Pereţii dărîmaţi ai acesteia mai pot fi văzuţi în altă imagine realizată grafic imediat după incendiu.

Amplasarea casei în care s-a născut Eminescu era în partea de nord-vest a Bisericii Uspenia, în chiar preajma casei parohiale, la Strada Mare, principala uliţă ce străbătea centrul tîrgului Botoşani. Pe locul ei, un trust de construcţii al unor evrei înstăriţi a clădit, la scurt timp de la incendiu, clădirile ce se pot vedea şi astăzi. Pe faţada clădirii, pe peretele casei ce se presupune că ar fi construită pe locul casei în care s-a născut Eminescu se află acum un mini-ansamblu sculptural care, pe lîngă faptul că explică trecătorilor, respectînd informaţiile încetăţenite de principalul biograf al lui Eminescu, G. Călinescu, că acolo "s-a născut în data de 15 ianuarie 1850 şi a copilărit pînă la vîrsta de cinci ani poetul Mihai Eminescu", redă un cap în bronz al poetului şi coperta ediţiei princeps din 1883 a poeziilor poetului naţional.

Confuziile sunt întreţinute inconştient şi de unii istorici ai locului, care, chiar în acel reportaj realizat de un post de televiziune locală, unul dintre ei, filmat în faţa clădirii, afirmă convingător că aceea este casa în care s-a născut Eminescu. Or nici acesta nu este un adevăr. Acea clădire se află doar pe locul casei în care s-a născut Eminescu la Botoşani. Dar falsificarea, conform cutumei, o fac în primul rînd istoricii.

Însă faptul că acea clădire din Centrul Istoric al oraşului Botoşani, într-un amalgam arhitectonic al timpului cînd a fost zidită, ar putea deveni, pe lîngă Biserica Uspenia, punctul principal de atracţie şi de interes turistic al oraşului, ar putea fi luat în calcul de edilii oraşului".

CITEȘTE AICI REVISTA HYPERION!

 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

(P) LEGO TOWN LA BOTOȘANI SHOPPING CENTER!!!

astăzi, 16:12
82

Orășelul LEGO creativ pentru copii vă așteaptă la centrul comercial Botoșani Shopping Center! Cei mici și mari sunt invitați să experimenteze GRATUIT bucuria jocurilor LEGO, într-un cad...

ISU Botoșani își mărește echipa: Patru posturi scoase la concurs din sursă externă!

astăzi, 16:00
94

Începând de astăzi, s-a dat startul înscrierilor la concursurile organizate pentru ocuparea, prin încadrare directă, a unor posturi vacante în cadrul Inspectoratului pe...

Sportivii de la LPS Botoșani, campioni naționali (și) la semimaraton U20! (foto)

astăzi, 15:40
35

În perioada 20 – 21 aprilie 2024 sportivii din cadrul secției de atletism a Liceului cu Program Sportiv din Botoșani au participat la Finala Campionatului Național de Semimaraton pentru...