Ciprian Ion alaturi de tatal sau, Ion Ilie
A absolvit Liceul de Artă "Ștefan Luchian" din Botoşani, apoi Facultatea de Interpretare Muzicală, secţia interpretare instrumentală – pian (clasa Prof. univ. Mircea Dan Răducanu) și Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, secţiile compoziţie (clasa Prof. univ. dr. Viorel Munteanu) şi dirijat orchestră (clasa Prof. Corneliu Calistru și Prof. univ. dr Dumitru Goia), din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Este doctor în muzică și de 17 ani este cadru didactic în universitatea ieșeană. Timp de aproape șapte ani a fost și profesor-dirijor al Orchestrei Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, scrie insociety.ro.
Muzicianul Ciprian Andrei Ion deține în palmares numeroase premii pentru compoziție. În creația sa întâlnim lucrări precum Poem pentru pian și orchestră, Sonata pentru pian, Cvartet de coarde, Cantata de cameră pentru soprană, tenor și grup instrumental Cântec infinit (pe versuri de George Popa), Simfonia I, Muzică de concert pentru pian și orchestră de cameră, Rondelurile rozelor (6 lied-uri pe versuri de Al. Macedonski), Resemnare – passacaglia pentru orchestră, Cvartet de clarinete, Bocet pentru orchestră, Imn pentru soprană și grup instrumental (pe versuri de Marin Sorescu), Concert pentru pian și orchestră de coarde, Angoasa – poem pentru orchestră de cameră, Variațiuni libere pentru ansamblu de percuție și pian, fiind și membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Ciprian Andrei Ion are o susținută activitate artistică, atât ca interpret pianist susținând recitaluri solistice sau camerale, precum și concerte cu diferite orchestre, cât și ca dirijor al unor orchestre ce i-au avut ca soliști pe Valentin Gheorghiu, Mihai Ungureanu, Dragoș Mârza, Raluca Știrbăț, Simina Croitoru, Călin Brătescu, Cristina Simionescu, Mădălina Tudose și alții.
- Sunteți profesor, compozitor, dirijor. Care activitate vă definește cel mai mult și de ce?
- Cred că cel mai puțin cea de profesor, pentru că, până la urmă, muzica nu știu dacă chiar trebuie predată, dar desigur, nici cu principiul că e o meserie care „se fură” nu sunt de acord. Muzica, în primul rând, trebuie sădită pe un teren care deja există. Dacă discipolul are acel teren, atunci într-adevăr poți „preda” orice. Și compoziție și dirijat și alte discipline legate de muzică. Dacă acel teren nu există nu putem vorbi de predarea muzicii. Până la urmă cred că sunt mai potriviți termenii de maestru și discipol, decât de profesor și student. Discipolul înseamnă mult mai mult decât un student pentru că presupune și o oarecare legătură de altă natură, decât cea obișnuită. Ca să înveți muzică pe cineva trebuie să ai întotdeauna discuții legate de domenii colaterale. Nu poți preda muzică și gata. Sau dirijat! Ca să predai dirijat trebuie să abordezi toți parametrii muzicii. Nu-i un fel de gimnastică… Uneori poate fi vorba de un limbaj care poate părea extramuzical. Dar la baza predării dirijatului, de exemplu, stau elemente legate de tehnică, analiză, creație, istoria artelor, curente, stiluri muzicale. La fel și cu compoziția. Cum poți preda compoziție când scopul este de a obține un artist original. Niciodată un student de la compoziție nu trebuie să fie un epigon. Și atunci, normal că e foarte greu să spui că ai predat ceea ce știi tu. Dimpotrivă, trebuie cultivat cu precădere ceea ce există în interiorul discipolului în așa fel încât el să se dezvolte.
În concluzie, cred că mă definesc în muzică și prin ea.
(...)
- Există oameni care v-au sprijinit în trasarea personalității artistice?
- Da, mentorii pe care i-am avut. În domeniul compoziției, domnul prof.univ.dr. Viorel Munteanu, la dirijat maestrul Corneliu Calistru și maestrul Dumitru Goia, iar în ceea ce privește interpretarea pianistică, prof.univ.dr. Mircea Dan Răducanu. Și în mod sigur, toți ceilalți profesori pe care i-am avut. Și cei din liceu și cei din facultate. Iar stimulentul a venit și din familie, pentru că în momentul în care te naști în familie de muzicieni este foarte greu să faci altceva. M-am născut și am crescut într-o casă în care ambii părinți au fost și sunt muzicieni, mama – profesoară de vioară și tata – violonist. Îmi spun mereu că m-am născut într-o filarmonică pentru că în acea perioadă tatăl meu era directorul instituției, iar botezul s-a făcut cu orchestra de atunci.
- Ați fost un „material modelabil”?
- Modelabil, dar cu foarte multă personalitate! (râde). În principiu, da! Adică am luat de la fiecare câte ceva, dar ce am crezut eu că trebuie să fac, am făcut. Adică mai mult am absorbit, decât am dat înapoi.
- Care sunt primele trei gânduri care vă vin în minte când vorbim de Botoșani?
- Primele trei gânduri…
Casa părintească. E un apartament, dar e casa părintească. Apartamentul de la etajul 6.
Liceul de Muzică cu tot ce a însemnat el: colegi, profesori, locul de muncă al părinților mei, curtea școlii, cu bucurii și tristeți, cu nebunii și muncă…
Copilăria. Copilăria și adolescența. Școala pentru mine a însemnat o familie. Ne respectam unii pe alții, era atât de frumos! Și elevii își respectau profesorii. Era o prietenie acolo, o atmosferă frumoasă care încă se mai păstrează în acea școală.
- Ce înseamnă fericirea pentru artistul Ciprian Ion?
Liniștea. Punct.