Ce reprezintă un concurs?

Ce reprezintă un concurs?

Alexandru Negrescu, alaturi de repretatul profesor Dan Branzei

Ce este o competiție? Unii vin din Iași, unii vin din București, unii din Constanța. Provenim din zone diferite ale țării. Ce ne unește? Dragostea față de matematică și față de copii, pe noi, profesorii. Formăm o familie. Iar dacă rolul unei familii este să-și crească într-un mod cât mai plăcut copiii, rolul acestei familii matematice este să vă educe pe voi, participanții. Nu doar în cele matematice, ci și în cele ale vieții. Avem nevoie de tineri corecți, raționali, care să se implice în viitorul acestei țări.

Aveți modele. Unul dintre ele este chiar Dimitrie Pompeiu (acest "Brâncuși al matematicii", cum îl numea Onicescu). A plecat la studii în Paris și s-a întors în România. A fost profesor, academician și chiar Președintele Adunării Deputaților. Vedeți câtă implicare avea în societate.

Le mulțumim autorităților locale pentru ajutorul dat acestui concurs și îi rugăm să o facă până la capăt. De asemenea, apreciem efortul pe care l-au depus profesorii Ioan Ciobanașu, Sebastian Mihalache și Vasile Asiminicesei.

Aceste evenimente sunt garanția că ne pasă de istoria noastră și de valorile acestui județ.

Pompeiu a fost cel care în 1905 l-a impresionat cu teza sa de doctorat pe marele Henri Poincare. De la Pompeiu ne-au rămas funcțiile Pompeiu, formula Cauchy-Pompeiu, distanța Hausdorff-Pompeiu, derivata Pompeiu. Cel mai prodigios matematician român.

Un alt model, ce îmbină responsabilitatea cu dragostea semenilor rămâne profesorul Dan BranzeiDan Brânzei, a iubit copiii mai mult decât orice pe lumea aceasta. Și-a legat sufletul de Botoșani și l-a onorat de fiecare dată.Luați-vă aceste două modele, ce ne patronează spiritual concursul, drept busole și veți găsi succesul în viață: prin gândire curată, responsabilitate și dragoste.

Asis. univ. drd. Alexandru Negrescu

(Cuvant rostit la deschiderea Concursului Interjudețean de Matematică "Dimitrie Pompeiu", 17 mai 2013)
 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Triplă aniversare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani în cursul săptămânii viitoare! (foto)

astăzi, 12:13
6

În fiecare an, data de 23 aprilie este o zi specială pentru Municipiul Botoșani. Patronul spiritual al orașului, Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință este sărbătorit în ...

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
17

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...

Campanie antidrog a specialiștilor CPECA în mai multe școli din județul Botoșani, ce informații au primit elevii! (Foto)

astăzi, 10:05
33

Săptămâna aceasta, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Colegiului Național ,,...