În jocul de şah nu regele este personajul cel mai important, ci regina, dar nici aceasta nu poate da mat singură, întotdeauna mai are nevoie de cineva. În jocul societăţii în care trăim, regina nu este chiar împărăteasa din poveşti, pe care o ştiaţi de la şcoala de altădată sau de la cele câteva curţi regale care mai există conservate prin puţine ţări civilizate în care republica - un pionier al comunismului -  reprezentată în general de cei mulţi, nu a avut succes.

Dar să privim cu atenţie la societatea românească. Nu cea de ieri de până la republică, nici la cea comunistă, ci la cea de astăzi, aşa cum este ea stratificată de jos în sus, deşi din raţiuni strict guvernate de timpul fiecăruia, ar trebui să facem o radiografie de sus în jos, plecând chiar de la funcţia cea mai înaltă în stat. Avem exemplul iliescianist şi postiliescianist , cu indivizi asupra cărora semnele de întrebare au crescut cu cât s-au apropiat mai mult de tronul indezirabilului. Cine strigă hoţul nu se uită niciodată în propria-i curte, aşa au ajuns unii penali să urce până la funcţia supremă în stat.

Pe a doua treaptă avem deja, iată un "dottore" cu doctorat plagiat, care recunoaşte plagiatul, adică furtul intelectual, dar rămâne mai departe în fruntea guvernului. Şi nu e singurul penal, din câţi s-au perindat pe la Palatal Victoria! Unul a sfârşit la puşcărie, dar nu pentru faptele grave pe care le-a comis, ci pentru doar câteva găinării. Altul se află în fruntea unei celule parlamentare, altul la conducerea unei instituţii bancare de interes naţional, şi exemplele ar putea continua la nesfârşit, pentru că lung e şirul hoţilor care au ajuns pe post de mici regine în Romania.

Să ne înţelegem, hoţul şi mediocrul sunt totuna, pentru că un om profund moral este şi unul dublat de însuşiri spirituale, educat, unul care nu ar uza de metodele de care uzează puterea republicană de atâtea decenii în România.

Dar de ce să nu coborâm şi mai jos în societatea românească, să vedem că analfabeţi, falsificatori, penali în cel mai cuprinzator sens al cuvântului, adică mediocri şi submediocri, au ajuns să conducă judeţe, oraşe, comune. Nu are sens sa dăm nume, ştim cu toţii cine şi cum ne conduc destinele la fiecare structură administrativă a statului.

Veţi spune: dar în structurile de stat s-a pătruns întotdeauna prin şantaj, prin cumpărare, prin manipulare, şi oricâte alte mijloace dintre cele mai neortodoxe. Viaţa socială a României, adică intreaga societate românească, este cuprinsă şi stăpânită de mediocritate. Şi pot face trimiteri şi aduce justificările necesare începâd cu oamenii din cultura românească, indivizi care până în 89 se plângeau, e drept pe ascuns, că nu sunt publicaţi, că au capodopere de sertar, ca… Iar după 89 ce au făcut? Indivizii aceştia erau, în fapt, creaţia tot a comunismului, erau cei fără şcoală, cu doar un liceu terminat şi acela pe bucăţi, deţinători de diplome cu merite socialiste, autori de poezele publicate în ziarele vremii în care elogiau adânc regimul. Întreb: ce opere au scos la iveală după 89? Nimic! Literatura lor de sertar era inexistentă. Dar folosindu-se de acuzele grave la adresa unei orânduiri dispărute, că oricum nu mai avea cine să-i pedepsească, au devenit - aproape toţi - călăii culturii de mai târziu. Aciuaţi în posturi-cheie, pe la edituri, publicaţii culturale, posturi de radio şi televiziune sau în instiţutiile de stat, în fotolii de unde, prin aceleaşi metode folosite de politicieni, reuşesc să domine viaţa culturală, să promoveze în găşti pe principii ştiute numai de ei, dar foarte departe de valoarea autentică.

Aşa se face că literatura decade, artele plastice decad, muzica, toate celelalte atribute ale vieţii artistice sunt abandonate, iar de undeva din subsolurile mediocrităţii ies balauri cu ifose de arhangheli şi nu fac decât să blameze, să hotarască, să stăpânească imperiul pe care singuri şi l-au construit, după principiile lor lipsite de moralitate, de valoare.

Presa nu e ultima şi nu e cenuşăreaşa societătii în care ne ducem existenţa zi de zi. În presa românească, în 89 şi după, au avut loc, cine alţii, dacă nu securiştii, informatorii, oameni cărora cu greu le-am putea atribui calităţi care să-i scoată din marasmul instituit prin aceleaşi mijloace folosite de politicianism, şi anume: şantajul, hoţia pe faţă, minciuna, manipularea. În presa zilelor noastre se găsesc în proporţie covârşitoare indivizi care cu greu ar reuşi să închege o frază coerenta care să producă măcar o furnicatură în cel care a citit-o. Dar, deşi nu trebuie să ştie limba românească, să aibă cultură, să fi citit măcar în şcoala asta amărâtă şi decăzută ceva cărţi de cultură generală, stăpânesc şi ei mici imperii.

Dacă îndrăzneşte cineva să le calce teritoriul urlă, împrăştie foc si venin. De ce? Pentru că din poziţia lor reuşesc ca nimeni alţii să manipuleze societatea românească ajunsă în pragul declinului, reuşesc să nimicească în cele din urmă un popor. Ziariştii de astăzi sunt primii care ne vând, prin promovarea de informaţii inexacte, false, prin murdărirea unor oameni curaţi sau "spălarea" altora murdari. Cred ca cei mai mârşavi dintre mediocrii de astăzi sunt oamenii din mass-media.

Săracă ţară românească, încotro îţi duci paşii cu asemenea lupi care stau ascunşi pe la toate colţurile să te sfâşie? Cum să-ţi adăposteşti fiii cuminţi, cinstiţi, corecţi, dacă lupii se înmulţesc de la o zi la alta de-au ajuns să se sfâşie între ei?

Iată un subiect, nu de meditaţie, ci de gândire responsabilă care să unească ce mai este curat şi nepătat în această ţară.

Provoc nu la razboi, ci la reflecţii pe acest subiect şi de ce nu, la demascarea unor astfel de personaje la nivelul la care traim fiecare, la locul de muncă, în instituţiile statului, pe stradă, la şcoală, pentru a determina o revoluţie a conştiinţelor aşteptată nu de 25 de ani, câţi au trecut de la revolta din 89, ci de ceva mai mult timp, dacă privim cu atenţie chiar spre mult ridicata în slăvi perioadă interbelică. Dacă domnia mediocrităţii s-a instaurat cu rădăcini de-acum adânci în societatea românească, vina este a societăţii, dar a spune astfel este ca şi cum ai arunca un pumn de praf într-o mare şi ai aştepta apoi să se întâmple ceva.

Schimbarea stă în puterea fiecăruia, în a nu mai tolera mediocritatea de lângă el, indiferent de înălţimea scaunului pe care s-a cocoţat acel mediocru.

Radu Soare