AZI, LA BOTOŞANI, ÎL CINSTIM PE ENESCU!

AZI, LA BOTOŞANI, ÎL CINSTIM PE ENESCU!
"Noi, românii, nu suntem numai deştepţi şi dotaţi, ci suntem şi amestecaţi, în doze variabile, cu o superficialitate, cu un tembelism, cu apă în vin şi adeseori ilustrăm mediocritatea şi căldicelul", scria în 1967 unul dintre marii oameni de ştiinţă ai României, eseist şi filosof, Alexandru Mironescu.    

În aceleaşi doze variabile ne trăim nu doar mediocritatea, ci şi avântul patriotard, mândria gălăgioasă de a aparţine unui loc binecuvântat care a dat lumii titani ai culturii. Iar Botoşanii, se ştie, au urcat cel mai sus cu aceşti titani: Eminescu, Enescu, Luchian, Iorga.

Pe 4 mai se împlinesc 60 de ani de la plecarea lui George Enescu la cele veşnice. Sărac, bolnav, departe de ţară, singur. Ar fi putut fi tratat în cele mai mari spitale ale lumii, dar a refuzat orice ajutor. Ar fi putut fi politician, ministru poate, al ţării sale, dacă ar fi acceptat compromisul. Ar fi putut fi bogat, dar s-a risipit slujind ţăranul simplu. A supravieţuit celor două războaie mondiale, dar a fost înfrânt de comunişti. 

La 60 de ani de la moarte, la Dorohoi este anunţat, pe 5 mai, un eveniment comemorativ. La Botoşani, singura preocupare pentru memoria lui George Enescu este o întâlnire de muzică şi poezie, datorată violonistei Marieta Baciu. Nu avem nici măcar atât de delicatele şi atent formulatele comunicate de presă din partea prefectului, primarului, preşedintelui de Consiliu Judeţean, directori de Filarmonică, consilieri şi alte naţii ale căror acţiuni şi atribuţiuni sunt atât de pretenţioase. Lipsesc astăzi - şi au lipsit întotdeauna! - cu desăvârşire. Şi nu e de mirare.

În urmă cu câţiva ani, postul naţional de televiziune ducea o aproape sinistră campanie - "Cei mai mari români" ai tuturor timpurilor. Într-un Top 100, George Enescu a ieşit pe locul 19. După Ceauşescu şi Gigi Becali.

 Cine este vinovat? Cine îşi asumă ignoranţa unui popor dacă el, poporul, vrea să rămână ignorant? "De ce oamenii pot fi mânaţi cu un discurs politic şi nu cu un poem?", se întreba acelaşi Alexandru Mironescu. Sau cu o rapsodie, am spune noi.

George Enescu a fost, înainte de a fi un geniu, un om bun. Suflet nobil, poate dintre cele mai alese pe care Moldova şi acest pământ al Botoşanilor le-a plămădit în toate timpurile. Modest, deşi uriaş în spirit. Blând, deşi riguros în simţire, disciplinat în toate aspectele vieţii sale. A uimit întreaga lume, dar se închina omului simplu, ţăranului, sărmanului.

Venirea sa pe lume a fost un miracol, într-o familie de învăţători, care dăduse Moldovei generaţii întregi de preoţi. "Am fost al optulea copil şi totusi singurul, şapte fraţi şi surori s-au născut înaintea mea. Doi au murit de mici. O angină difterică, în 1878, i-a rapus pe ceilalţi cinci. Părinţii mei au trăit trei ani într-o mare nelinişte, căci nădăjduiau ca un nou născut să şteargă nu amintirea, ci lipsa celorlalţi. Ei se rugau cu ardoare şi plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. În 1881 am venit pe lume…", mărturisea George Enescu.

A fost un copil minune, se dusese vestea din Viena la Paris şi prin depărtate Americi. Avea o memorie vizuală şi auditivă aproape nemaiîntâlnită până atunci. Ziarele din Franţa, Austria, Anglia îl numeau Micul Mozart, genialul copil al României. Dacă s-ar pierde într-o zi toată opera lui Beethoven, se spunea, putem sta liniştiţi. Enescu o va rescrie întreagă, din memorie!

De mic a fost suferind de inimă, iar trupul i-a slăbit tot mai mult de la an la an. Spre apusul vieţii mergea sprijindu-se de prieteni. Nu s-a plâns, nu a strigat şi nu a acceptat niciun ajutor.

Nu a mers pe front, dar şi-a dus propriul război, cu vioara în mână. A bătut drumurile ţării, în trenuri supraaglomerate, prin maşini hurducate şi mizere, pentru a ajunge în vreun orăşel din spatele frontului. Acolo întreba unde este spitalul. Cu modestie, aproape timid, cerea voie să le cânte răniţilor. "Mi s-a istorisit o scena zguduitoare. Nu-mi amintesc in ce spital, dupa ce cantase in toate salile, o sora de ocrotire i-a spus ca intr-o rezerva se afla un ofiter care il roaga sa-i mai cante si lui ceva. Cu vioara in mana, Enescu a pornit in urma surorii care-i transmisese aceasta rugaminte. In rezerva in care abia incapeau un pat si o masuta, zacea un ofiter tanar, mare mutilat de razboi – un pachet de vata si tifon – din care numai ochii mai aveau ceva viu in ei. Enescu a inceput sa cante. In usa acelei odaite de spital si pe culoar s-au adunat toti ranitii care puteau umbla, toate surorile, tot personalul spitalului si ascultau vrajiti. Inauntru plangea ofiterul mutilat, plangea Enescu, plangea si sora care-l condusese, iar arcusul marelui nostru maestru scotea sunete pe care poate nu le mai scosese niciodata", scrie în "Amintirile" din anul 1962 Ion Manolescu.


Ştim că în 1916 a cântat răniților pe linia frontului din Moldova, alături de Zavaidoc, taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora și Maria Ventura. Elena Zamora povestește în volumul "Am slujit cântecul" despre momentele grele ale acelor zile însângerate. Cum au cântat și la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, în spectacolul în care a fost decorată Ecaterina Teodoroiu.

George Enescu a fost voluntar în Crucea Roşie, s-a dedicat trup şi suflet salvării răniţilor. A fost infirmier, a spălat răni şi a alinat suferinţe. Dar mai presus de toate a cântat pentru poporul lui. Cu o dragoste christică, mesianică. Aşa cum i-a cântat lui Ştefan Luchian, când pictorul era căzut la pat, paralizat, abia suflând.

1916, Tudor Arghezi: "L-am gasit intr-o dimineata zguduit, dar insufletit si cu ochii lui frumosi aprinsi. Luchian plangea… Plangea de o emotie fericita… Mi-a povestit ca venise noaptea o umbra cu o pelerina, strecurata in odaia lui. Muta, umbra a scos din pelerina o vioara si a cantat. I-a cantat doua ore intregi, parca o muzica din alta lume. Apoi umbra si-a luat vioara si pelerina, s-a apropiat de patul rastignitului si i-a spus: Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu. Mainile nu si le-au putut strange, pentru ca bratele pictorului nu se mai puteau misca de un an".

În 1946 a părăsit pentru totdeauna poporul pe care l-a iubit. Cu sprijinul prietenului său, Sir Yehudi Menuhin, a făcut rost de documente, inclusiv de vize, şi a organizat un turneu de concerte în URSS, ca să nu stârnească îngrijorări şi suspiciuni. În fapt, Enescu si Maruca au plecat spre SUA pe 10 septembrie 1946, cu vaporul de la Constanţa – toată lumea crezând că pleaca să susţină mai întâi un concert în Franţa. Avocatul Romeo Drăghici l-a însoţit pe Enescu până la Constanţa. L-a simţit trist, abătut. "Cred că nu mă mai întorc. Ce ştii mata, coane Romică, câtă suferinţă e în mine. Dar voi munci. Voi munci până în ultima clipă a vieţii. Dar totuşi voi muri în nevoie… Nu vreau să primesc vreodată nici un ban, dacă nu va fi produsul muncii mele".

A primit azil în America. În New York a fost întâmpinat de Părintele Vasile Haţegan, de la Parohia "Sfantul Dumitru". "Părinte, îmi este foarte greu. Am ajuns la mila oricui, plin de datorii. Sunt cerşetor în lume". Dar nu s-a lăsat învins. A dat lecţii de interpretare, dar după trei luni a plecat în Franţa. A muncit şi aici: lecţii de interpretare, conferinţe, concerte. Nu a renunţat niciodată la cetăţenia română, chiar dacă francezii l-au adulat.

A trăit singur, bolnav, într-un apartament micuţ din Rue de Clichy, Paris. Două camere mici şi o baie. Cu un an înainte de a muri, el, genialul, compozitorul, fenomenul Enescu, a şoptit: "Viaţa mea a fost o catastrofă…".

A murit pe 4 mai 1955, după ce fusese spovedit şi împărtăşit. Pe 7 mai 1955, George Enescu a fost dus la Biserica românească din Paris, unde i-a fost săvârşită slujba religioasă ortodoxă, după care a fost îngropat în cimitirul istoric "Pere Lachaise" din Paris.

"Cum cred în muzica pe care am iubit-o, atât cred şi în Dumnezeu, care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii un adevărat naiv, ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însusi faptul că e invizibil ne face să-L adorăm".

În anul 1945, George Enescu lăsa un testament în care îşi exprima ferm dorinţa de a fi înmormântat creştineşte. Pe spatele plicului sigilat şi dat în grija avocatului său, scria: "Doresc ca înmormântarea mea să fie cât mai simplă. În schimb, să se dea cât mai multe pomeni şi daruri. George Enescu, 14 iulie 1945".

Avem marile adunări populare la Botoşani: de 1 Decembrie, de Ziua Oraşului, de Ziua Pensionarilor, a romilor, Summer Fest, September Fest, campanii electorale şi festivaluri de toate culorile. Cu sarmale, colaci, focuri de artificii, sacoşe, însemne, pixuri, eşarfe.

Cum ar fi fost oare ca într-o zi din an, într-o singură zi din an, în centrul oraşului să răsune Rapsodia Română? Şi săracii să ştie că farfuria cu sarmale şi paharul cu vin sunt "de sufletul lui Enescu". Şi însemnele de pe pixuri, sacoşe, calendare, să fie înlocuite de un singur nume: ENESCU. Şi pe e-mailurile tuturor ziarelor din Botoşani, ale fiecărei şcoli, grădiniţe, să curgă un singur comunicat de presă: AZI, LA BOTOŞANI, ÎL CINSTIM PE ENESCU.

Dar, la 60 de ani de la moartea lui George Enescu, şi Filarmonica din Botoşani tace. Niciun concert dedicat compozitorului pe data de 4 mai. În această săptămână, în această lună, la Filarmonica Botoşani nu se cântă Enescu. În Botoşani e linişte.  


Citeste si Domnilor politicieni, (și) ENESCU SĂ VĂ JUDECE!

Elena Udrea "îi ia faţa" lui George Enescu! - VIDEO

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Memoria zilei - 7 ani fără Rodica Tapalagă! VIDEO

astăzi, 10:05
225

Rodica Tapalaga s-a nascut pe 12 ianuarie 1939, la Dorohoi. "Fiecare an in plus este un prilej de a constata stupefiat ca imbatranesti, ca ti se intampla si tie, asa pe negandite, nedre...

Festivalul Minorităților Naționale, la Botoșani: "Am găsit libertatea la străini, trăiesc fără frică!" - FOTO, VIDEO

astăzi, 01:40
526

"Am găsit libertatea la străini, trăiesc fără frică, în spiritul armenilor. Mă întorc la tine, te iau în brațe și te strâng la piept, mi-e teamă că nu mai găse...

Bucuria Nașterii Domnului, un concert-binecuvântare la Botoșani: "Colindele sunt un liant între generații!" - FOTO, VIDEO

Sâmbătă, 16 Decembrie 2017
2718

Preot cu chitară, preot cu bundiță, preot-tenor, un ierarh cu chip de poveste. Maici cu chip blajin și colindul lin. Mame cu voce 'naltă, preotese lunecând sprințar în cânt...