Actorii botoșăneni, așteptați la "Întrebările scenei", cu Alexa Visarion!

Alexa Visarion va avea o întâlnire colocvială cu actorii botoșăneni, pe teme profesionale și de dezbatere asupra a ceea ce înseamnă fenomenul creației.

Actorii botoșăneni, așteptați la "Întrebările scenei", cu Alexa Visarion!

Teatrul pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani prezintă luni, 27 noiembrie 2017, de la ora 11.00, întâlnirea "Eveniment - Întrebările scenei", cu Alexa Visarion.

Este vorba despre un Atelier de Creație, precum și prezentarea volumului "Împotriva uitării", urmată de o sesiune de autografe. "Mă bucur să îl avem în data de 27 noiembrie, în teatrul nostru, în sala de spectacole, pe maestrul Alexa Visarion, care va avea o întâlnire colocvială pe teme profesionale și de dezbatere asupra a ceea ce înseamnă fenomenul creației", a precizat Marius Rogojinschi, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache Botoșani.

Volumul "Împotriva uitării" aduce în fața cititorului personalități ale teatrului românesc, cu care Alexa Visarion a lucrat și care l-au format, de la George Constantin, Ștefan Iordache, la Liviu Ciulei. 

Evenimentul este deschis publicului larg, accesul fiind liber. Obiectivul acestui eveniment, prin care Alexa Visarion este prezent la Botoșani în cadrul unui atelier de creație, este și unul de cultură profesională. "Va fi un moment pe care îl vom cuantifica în spațiul alocat perfecționării profesionale a actorilor noștri, a colegilor de la Teatrul Eminescu, dar și a tinerilor care vor dori să se întâlnească cu Alexa Visarion", completeaza Marius Rogojinschi.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociației Culturale Diallog București.

Alexa Visarion, regizor și scenarist de teatru și film, s-a născut în localitatea Bălușeni, județul Botoșani, la 11 septembrie 1947. Este unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea artistica romaneasca, Alexa Visarion activand in domeniile teatru, film, fiind insa si un stralucit scenarist, scriitor si profesor universitar. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din București, secția regie de teatru, în 1971, la clasa lui Radu Penciulescu. Și-a luat licența în 1971 cu piesa ''Năpasta'', de I.L. Caragiale, montată la Teatrul din Piatra Neamț, iar în 2001 obține titlul de Doctor în Arte. Profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' București, a fost și conducător științific de doctorat la UNATC. Regizorul Visarion Alexa a a montat numeroase spectacole în Europa și America, demonstrând de fiecare dată profesionalism și talent. Regizor la Teatrul de stat din Arad (1971-1990) și la Teatrul Odeon (1986-1987), a fost, totodată, director la Teatrul Mic (1992-1993) și la Teatrul Dramatic din Brașov (2002).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce trebuie să facă șoferii dacă vor să radieze mașina dacă nu o mai folosesc, fără să o ducă la casat!

astăzi, 18:14
36

Procesul de scoatere definitivă a unei mașini din circulație presupune parcurgerea mai multor etape.Proprietarul sau delegatul trebuie să depună o serie de acte doveditoare la mai multe autor...

Atenție la fraudele informatice și la „investițiile” online! Iată cum vă puteți proteja!

astăzi, 17:13
43

În ultima perioadă se constată o creștere a sesizărilor referitoare la săvârșirea  unor infracțiuni de înșelăciune în mediul online care au ca bază folosirea &ic...

Temele pentru acasă între necesitate și obligație, ce ne sfătuiesc specialiștii în educație din Botoșani!

astăzi, 16:21
108

Țări ca Polonia și Finlanda au decis eliminarea temelor pentru acasă, considerând că beneficiul asupra copilului în ansamblu este nul.De fapt care e adevărul? Mai au nevoie copii...