A murit poetul Dumitru Matcovschi. O pierdere imensă pentru cultura şi literatura românească VIDEO

A murit poetul Dumitru Matcovschi. O pierdere imensă pentru cultura şi literatura românească VIDEO
Dumitru Matcovschi, unul din liderii Mişcării de Eliberare Naţională de peste Prut, a murit în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23.20, într-un spital privat din Chişinău, la vârsta de 73 de ani. 

Moartea scriitorului Dumitru Matcovschi reprezintă o pierdere enormă pentru cultura şi literatura românească, apreciază preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca.
 
`Este o pierdere incomensurabilă. Dumitru Matcovschi lasă un gol imens în literatura şi în cultura noastră`, a comentat pentru Agerpres Arcadie Suceveanu moartea marelui poet, scrie Agerpres.

Dumitru Matcovschi şi opera sa s-au asociat întotdeauna cu Basarabia şi au suferit împreună cu Basarabia, a adăugat Suceveanu. `Rămâne opera şi rămâne imaginea lui, care întotdeauna s-au asociat cu imaginea Basarabiei. A fost unul din simbolurile noastre naţionale şi el s-a identificat cu istoria şi cu drama Basarabiei. Este un spirit al acestor locuri, un poet care a fost un mare implicat la modul direct în evenimente şi în cursul istoriei`.

Arcadie Suceveanu şi-a amintit şi de accidentul din 1989, în care poetul a fost la un pas să-şi piardă viaţa. Accidentul respectiv l-a făcut mai puternic şi un erou naţional, consideră Suceveanu. `Drama prin care a trecut el însuşi în 1989, tragicul eveniment a energizat masele, a polarizat în jurul numelui său întreaga suflare românească. În felul acesta a devenit cu adevărat un erou al naţiunii, un simbol de demnitate şi curaj naţionale`, a declarat preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

`Dumitru Matcovschi a fost o mare valoare, un simbol, un luptător pentru adevăr. A fost foarte sincer, ceea ce i-a adus disconfort, dar a fost tot timpul vertical`, a declarat şi preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca.

Dumitru Matcovschi a luptat pentru consolidarea naţiunii şi a suferit din cauza adevărului pentru care a luptat, consideră preşedintele Academiei, care a mai adăugat că moartea lui Dumitru Matcovschi se înscrie în lista marilor pierderi din ultimii ani. `Ne pare foarte rău că pierdem aşa personalităţi ca Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Dumitru Matcovschi. Ne pare foarte rău pentru că, odată cu ei, pleacă cei care au luptat pentru poporul nostru şi mă sperie faptul că nu văd urmaşi care ar merge pe aceeaşi cale`, a spus Gheorghe Duca.

`Este important ca noi să-i păstrăm memoria, să-i învăţăm opera, să-l citim continuu, pentru că poeziile lui Matcovschi sunt o reflectare a realităţii pe care am trăit-o şi o trăim`, a conchis Duca.

Dumitru Matcovschi, unul din liderii Mişcării de Eliberare Naţională de peste Prut, a murit în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23.20, într-un spital privat din Chişinău, la vârsta de 73 de ani. 

Născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Râşcov din judeţul Soroca, Dumitru Matcovschi devine, peste ani, unul dintre cei mai mari poeţi ai Republicii Moldova, recunoscut în critica literară pe plan internaţional, şi un simbol al mişcării de renaştere naţională din Basarabia. În anul 1988, în calitatea sa de redactor-şef al revistei `Nistru`, devenită ulterior `Basarabia`, are curajul să publice istoricul articol `Veşmântul fiinţei noastre`, de Valentin Mândâcanu, care a aprins flacăra conştiinţei naţionale în lupta pentru alfabetul latin. În revista `Basarabia` condusă de poetul Dumitru Matcovschi a văzut lumina tiparului şi Sfânta Scriptură în alfabet latin şi `Doina` lui Mihai Eminescu. 

La 17 mai 1989, Dumitru Matcovschi a suferit un grav accident rutier, în urma căruia a scăpat cu viaţă în mod miraculos după şase luni de comă, urmate de peste 20 de intervenţii chirurgicale. Deşi marcat de acea întâmplare, Dumitru Matcovschi şi-a continuat activitatea, opera sa constituind una dintre cele mai valoroase moşteniri lăsate literaturii române.

În anul 2012, Dumitru Matcovschi a primit Ordinul `Meritul Cultural` în grad de Mare Ofiţer, categoria A `Literatură`, cu care a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu `în semn de înaltă apreciere pentru abnegaţia şi perseverenţa cu care a promovat valorile naţionale şi culturale ale României`.
 

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un autoturism a luat foc în mers! Șoferul a reușit să se salveze în ultima clipă - FOTO

astăzi, 15:26
1520

Momente de panică, marți după-amiază, pe o stradă din municipiul Botoșani. Un autoturism Renault Espace a luat foc în mers, șoferul reușind să se salveze la timp.Mașina c...

Om de afaceri botoşănean: Statul plăteşte facturile la 2-3 luni şi pe noi ne ameninţă cu puşcăria la restanţe de 30 de zile!

astăzi, 14:33
561

Neculai Bălăucă, patronul unei firme de construcţii, susţine că, atâta timp cât statul nu plăteşte la timp, în cadrul lucrărilor câştigate prin licitaţie publică, e...

Fotografia zilei: Chiar suntem cei mai inventivi când vine vorba de transportat porcii pentru Crăciun!

astăzi, 14:24
364

Chiar suntem cei mai inventivi când vine vorba de transportat porcii pentru Crăciun. Imaginea zilei a fost surprinsă de un participant la trafic.Ultima metodă de transportat porcul este c...