Pe 3 decembrie se împlinesc 21 ani de la dispariţia filosofului Petre Ţuţea. Supranumit un Socrate al României, filosoful Petre Ţuţea s-a născut în 1902 la Boteni, în judeţul Argeş, în familia unui preot. În anii ’30 a făcut parte din valul de intelectuali reuniţi în jurul lui Nae Ionescu: Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu.

După război, a avut parte de o prigoană comunistă feroce: arestat vreme de cinci ani fără condamnare din 1948-1953, Ţuţea a fost condamnat în 1959 la 18 ani de muncă silnică din care execută opt.

A murit pe 3 decembrie 1991.

"Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul".

"Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului".

"Acum, mai la bătrîneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr".

"O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor".

"Eu când discut cu un ateu e ca şi cum as discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ala e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu".