Zoe Dumitrescu Bușulenga s-a născut pe 20 august 1920, la București, şi s-a stins din viaţă pe 5 mai 2006, ultimii ani petrecându-i la Mănăstirea Văratec, Neamț. A fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii și pedagog român. A fost membră a Academiei Române și a unor importante instituții culturale europene. După 1989 a ales să se retragă definitiv într-o chilie a mănăstirii Văratec, fiind călugărită la Mănăstirea Petru Vodă, de Părintele Justin Pîrvu. A fost înmormântată la Mănăstirea Putna.

Vă prezentăm marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga:   

"Cand Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga) era in spital la Iasi, era vizitata de toti academicienii din Iasi. La spital i-a facut o vizita si IPS Pimen, impreuna cu PS Calinic Botosaneanul. Preotul spitalului i-a citit o rugaciune si a fost si impartasita. Maica Benedicta cerea sa fie miruita pe frunte cu ulei sfintit in fiecare dimineata si avea tot timpul carticica de rugaciuni la ea.

Dimineata dadea cu mana pe placutele de faianta de pe perete si ma intreba: "- Maicuta, tanarul acesta imbracat in alb care zambeste, matale il vezi sau am eu naluciri? Oare de ce vine in fiecare dimineata si-mi zambeste, apoi pleaca? Oare ce-o fi vrand? Vrea sa-mi spuna ceva?". Eu ii raspundeam ca vedeam, dar, de fapt, nu vedeam nimic. Apoi se uita pe tavanul salonului si ma intreba iar daca vad si eu lumina stralucitoare si mare pe care o vede dansa. Spunea ca "n-a mai vazut o asa lumina niciodata".

Maica Benedicta avea in spate o rana de 20 de ani, pe care o suporta cu indelunga rabdare, nedandu-i nicio atentie, ca si cum nici nu o avea. Era atat de preocupata de ceilalti din jur, ca de sanatatea ei nici nu mai avea timp sau mai bine zis n-o interesa nicio clipa. Daca aveam eu grija s-o pansez, era pansata; daca nu, Maica Benedicta le lasa pe toate in voia lui Dumnezeu. O pansam din mers, cu praf de pedicuta, pentru ca era tot timpul ocupata, jerfindu-se pentru aproapele. Pot sa spun ca m-am bucurat enorm de prezenta ei cat a fost in viata si cat timp a fost printre noi; dar si dupa moarte o simt prezenta in sufletul meu cu blandetea, smerenia, cumintenia, bunatatea, finetea, inteligenta si cultura pe care le iradia intreaga ei persoana.

Am avut un om langa mine care stia totul, chiar si incotro se indreptau lucrurile, in ce directie se duceau. Langa Maica Benedicta eram parca in rai si eram sigura ca, alaturi de ea, castig raiul. Nu pot s-o inlocuiesc cu nimeni, afara de Dumnezeu. Maica Benedicta era perfectiunea omului pamantesc, era omul care se lupta sa poata dobandi raiul si mantuirea.

Doamna Academician s-a bucurat nespus de mult ca l-a intalnit pe Parintele Cleopa si spunea ca "parca L-am vazut pe Dumnezeu Tatal"!

Mergea la Sihla, la Parintele Paisie Olaru, impreuna cu alti musafiri ca sa-l cunoasca pe Parintele. Odata, am fost si eu cu ei. Cand am ajuns la chilia Parintelui Paisie, ei au intrebat: - "Sunteti Parintele Paisie?". Parintele a spus ca nu este el. Langa chilie, sub stanca, Parintele avea doua mici straturi cu ceapa. A luat un pres mic, s-a asezat intre randurile de ceapa si plivea. Noi asteptam, asteptam, uitandu-ne la Sfintia Sa. La un moment dat, dupa aproximativ jumatate de ora, Parintele Paisie spune: "-V-am vazut rabdarea si ca ati venit cu adevarat sa-l vedeti pe Parintele Paisie si sa luati binecuvantare de la dansul si nu doar asa, sa-l priviti". Atunci Doamna Busulenga a spus: "-Uitati, doi oameni cu viata sfanta: Parintele Cleopa care vorbeste si Parintele Paisie care tace...".

Cand lua pensia, Doamna Busulenga mergea la maicutele cele mai nevoiase, la femeile vaduve din sat si le dadea banuti din pensie (avea o pensie de 500 lei).

Seara de seara, la apus de soare, cand afara era cald, Maica Benedicta statea in fata bucatariei pe un fotoliu si astepta sa bata clopotul de slujba, apoi canta Lumina Lina. Se uita in sus, pe urma prin curte si spunea: "-Maicuta, sa stii ca Mihai ne ocroteste" (Mihai Eminescu, nota mea).

Cu trei zile inainte de 20 august, ziua de nastere a Doamnei Academician, veneau la Varatec cunostinte din Targu Neamt, Piatra Neamt, ziaristi, profesori, directori de scoli, preoti, muzeografi. Din Iasi academicianul Ciopraga cu familia, familia Ilisei, Domnul Parascan, profesori universitari, academicieni, scriitori, pictori, sculptori.

Cand era ziua de nastere a Doamnei, veranda era plina de flori si primea 50-60 de telefoane din tara si din strainatate, de la ambasade. Si trei zile dupa inca mai veneau oameni s-o felicite".

Ultimele cuvinte (rostite conştient!) de Zoe Dumitrescu-Bușulenga , pe patul de spital, au fost: SĂ-L APĂRAŢI PE MIHAI!