17-31 octombrie: Salonul Naţional de Artă Naivă – ediţia a II-a
Stiri BotosaniVineri, 17 Octombrie 2014Cultură58 vizualizăriNota definitorie a Salonului este oferită în primul rând de tematica abordată care a fost sugerată indirect de perioada de desfăşurare a manifestării, respectiv luna octombrie, ce este una dintre lunile importante ale anotimpului toamna, dar şi de complexitatea aspectelor oferite de acesta în mediul rural. Ţinând cont de acest fapt, vizitatorilor li se va oferi posibilitatea de a afla şi de a înţelege cum erau şi mai sunt percepute încă noţiunile definitorii legate de diviziunea şi subdiviziunile dimensiunii temporale: zile, nopţi, anotimpuri, toate însă legate de ocupaţiile agricole si păstoreşti sau de momentele contemplative ale omului si de acele frânturi existenţiale oferite riturilor.
Tematica amplă şi diversă se regăseşte cu uşurinţă în opţiunile diverse ale artiştilor naivi care sunt materializate în lucrarile acestora – începând de la natura statică autumnală, continuând cu muncile agricole sau pomicole, care la randul lor sunt într-un raport de strictă interdependenţă cu ritmurile cosmice binecunoscute omului din comunitatea tradiţională, şi ajungând până la exemplificarea discretă, aproape absconsă a filonului de credinţe intrinsece vieţuirii în matca ancestrală a civilizaţiei noastre.
Un număr de 40 de artişti vor expune creatiile artistice în cadrul acestui Salon şi provin din judeţele Iaşi, Bacău, Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Arad, Oradea, Mureş, Maramureş, Vaslui, Botoşani şi din Bucureşti. Mulţi dintre aceştia au participat la expoziţii naţionale şi internaţionale unde au beneficiat de aprecieri şi au creionat arta naivă românească într-o manieră lăudabilă.
Vernisajul va avea loc vineri, 17 octombrie 2014, ora 12.30 la Galeriile de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București
30
SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...
USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală
177
În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...
O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”
1823
Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.11 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici