Botoșani: Contribuabilii persoane juridice, invitaţi la sediile ANAF pentru a fi informaţi despre schemele de ajutor de stat

Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii.

Botoșani: Contribuabilii persoane juridice, invitaţi la sediile ANAF pentru a fi informaţi despre schemele de ajutor de stat

În acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat, a fost adoptată H.G. nr. 1046/2018 de modificare şi completare a H.G. nr. 807/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 25/10.01.2019, Partea I.

Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.

Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate  din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – la sediul A.J.F.P. Botoşani, va fi punct de informare locală  permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.

Promovarea prezentei scheme de ajutor de stat se va face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii interesaţi, respectiv cei care pot realiza o investiţie de o valoare totală, fără TVA, de minimum 1 milion euro.

Graficul întâlnirilor din luna aprilie 2019 în judeţul Botoşani este următorul:

– 11.04.2019 ora 11, etaj III, sala nr. 313, la sediul A.J.F.P. Botoşani, Piaţa Revoluţiei nr. 5, municipiul Botoşani,

– 17.04.2019 ora 10, la sediul S.F.O. Săveni, str. 1 Decembrie 1918, nr. 45, oraş Săveni.

Continuă, de asemenea, şi seria întâlnirilor lunare pentru dezbaterea noutăţilor legislative în domeniul fiscal iar pentru luna aprile  această întâlnire va avea loc în  data de : 

        -  11.04.2019 ora 11-  la sediul A.J.F.P. Botoşani, etaj III, sala nr. 313.; 
        -  12.04.2019  ora 10 - la sediul   S.F.M. DOROHOI str.Grigore Ghica nr.28, et.2, sala de sedinte. 

Temele supuse dezbaterii pot fi cunoscute prin accesarea urmatorului link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/intalniri.htm#iasi 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Condamnat cu suspendare pentru trafic de minori, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a condus beat!

astăzi, 10:47
57

Principala infracțiune care apare în mandat este cea de conducere sub influența alcoolului, însă în acest caz este vorba doar de o nouă infracțiune, comisă în termenul de...

Autoutilitară la un pas de distrugere, după ce motorul a luat foc! (Foto)

astăzi, 10:14
145

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la compartimentul motor al unei autoutilitare.Evenimentul s-a întâmplat în munici...

Mașină răsturnată în șanț, șofer preluat de polițiști și dus urgent la spital!

astăzi, 10:00
1479

Miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care se deplasau pe D.N. 29C, în comuna Cândești, au observat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile....