O oază de normalitate pentru "Copiii din pichet"

O oază de normalitate pentru "Copiii din pichet"

Pentru cei 30 de copii din satul Hilișeu Crișan care trăiesc într-un fost pichet militar se întrevede o speranță și asta pentru că oamenii cu suflet mare au donat pentru ca viitorul lor să se schimbe.

Proiectul cu numele “Povestea Elizei: Copiii din Pichet”, inițiat de cadrul didactic Gabriela Munteanu alături de  Mihaela Mihăesu, președintele Asociației IHTIS Botoșani, pare să prindă contur și în curând se vor putea bucura de o sală educativă unde copiii, supravegheați de voluntari, vor avea șansa la educație, vor fi sprijiniți și sfătuiți.

“La IHTIS - o asociație ortodoxă, non-profit, cu specific social, educațional și cultural, se scrie frumos și cu folos ,în fiecare zi, Povestea Elizei: Copiii din pichet. Este ușor să povestești, este frumos să fii auzit, căutat și ajutat, este o minune de la Dumnezeu fiecare mic gest solidar primit. Însă, cel mai emoționant lucru este SĂ FII ACOLO: să motivezi, să asculți, să îndrumi, să dăruiești, să zămislești speranțe. Din acest motiv, în jurul doamnei învățător Gabriela Munteanu, care și-a asumat această grea și frumoasă responsabilitate, mesagerii filantropiei trebuie să vibreze intens”, a transmis Mihaela Mihăescu, președintele Asociației IHTIS Botoșani.

Însă, pentru ca acest proiect să poată continua iar copiii să beneficieze de condiții firești de trai, este nevoie în continuare de implicarea cetățenilor, a autorităților locale și a voluntarilor.

„Am văzut în ochii copiilor din pichet o rază de speranță, am simțit bucuria în sufletele lor... Am văzut în ei speranța crescând, speranța că totul va fi mai frumos pentru ei, că vor avea dulăpioare in care să-și țină hainele și rechizitele, vor avea un spațiu curat și frumos în care să scrie și să învețe liniștiți. Îmi doresc să aduc fericirea în inimile acestor copii, dar singură nu pot! Am nevoie de parteneri, de autorități, de mulți prieteni adevărați. Am nevoie de voluntari, de fapte și de multă rugăciune pentru a reuși”, afirmă înv. Gabriela Munteanu.

În urma donațiilor primite, copiii din pichet se bucură de articole de îmbrăcăminte și rechizite. Donațiile în bani asigură alimentele de bază pentru cele 9 familii, achiziționarea unei table magnetice precum și a unei surse de încălzire iar în următoarele zile vor începe lucrările propriu-zise.

Prioritatea actuală o reprezintă achiziționarea unei uși și două geamuri termopan dar costurile estimate la 5.000 lei sunt, deocamdată, insuficiente.

Niciodată nu am pledat pentru a crea „o lume a ajutoarelor” și nu o vom face nici acum. Descoperim nevoi, căutăm soluții și aliați / prieteni / parteneri, achiziționăm împreună resursele solicitate, îmbunătățim situația existentă în pichet. Au fost primite hăinuțe, rechizite și materiale de construcții de la donatorii din județ, dar și donații în bani. Totodată, s-a creat o punte umanitară București-Botoșani, de unde au fost primite / transportate produse de îmbrăcăminte pentru cei mai mici dintre copii. Cu resursele financiare primite s-au cumpărat alimente de bază pentru cele 9 familii, având și fonduri pentru o tablă magnetică și o sobă.

Și... cel mai important, AM REUȘIT SĂ RESPONSALIZĂM BENEFICIARII. Anunțați fiind de implementarea acestui proiect, copiii din pichet au devenit veseli și încrezători. S-au organizat împreună cu mamele lor în realizarea unui program de ordine și curățenie zilnică. Sunt motivați să învețe. Tăticii – niciodată acasă peste zi – au promis că vor renunța la treburile obișnuite prin care asigură supraviețuirea familiei, pentru a ajuta voluntarii IHTIS în realizarea lucrărilor de renovare a spațiului educațional.

Mass-media și câțiva voluntari inimoși au ajuns în numai o lună la pichet. Reprezentanții primăriei au apreciat inițiativa IHTIS, iar partenerii campaniei IHTIS țin ștacheta ridicată: APC Europe Direct și Asociația Buzz Media Botoșani. Acestora li s-au alăturat donatorii: A. M. ROTARIU, D. C. MURARIU, V. TEMNEANU, D. ASTEFĂNESEI, G. M. GABRIAN, C. POPESCU, I. DIACONU și S. T. DUMITRU. Mulțumiri sincere tuturor!

În următoarea perioadă, vor începe lucrările propriu-zise. O ușă și două geamuri termopan sunt priorități actuale, costuri estimate zilele acestea la 5000 lei – buget deocamdată incomplet.

Cei ce doresc să sprijine acest demers, se pot alătura Grupului online COPIII DIN PICHET”, a precizat Mihaela Mihăescu.

 

 

Spune-ne opinia ta